Uneori mai ploua

Eu am venit cu ploaia. Sau cu Bacovia. De fapt... am venit cu Alecsandri, o trilogie poetica pe care am cumparat-o de la chioscul de ziare al aeroportului.La 11.000 de metri inaltime, oricarui gand ai dai valente ultimative, caci nu stii daca mai urmeaza ceva dupa el. Acolo, deasupra norilor, cei pe care ai iubesti iti par atat de departe incat nu-ti ramane decat surogatul pansarii constiintei.Ploua la Paris. Si cu toate astea... bantui pe Avenue Montaigne, sunt mic in comparatie cu libertatea mea care imi este afisata.
Dupa cateva zile ploioase, ieri a fost soare, la Paris.
Am experimentat un regal gastronomic din legume, intr-un restaurant care se numeste L'Arpege in care proprietarul este si le chef, Alain Passard, la fel de cunoscut ca si Alain Ducasse.Apoi am traversat vis a vis, la Muzeul Rodin, gazduit de un vechi hotel, Biron, construit la inceputul secolului al XVIII lea si care a luat numele proprietarului sau.
Aici isi petrece sculptorul ultimii ani de viata, atunci cand nu locuieste la vila sa din Meudon. Aici a fost mai intai o scoala de maici sub congregatia "Sacre Coeur de Jesus ".
Muzeul papusilor este undeva in Marais, cartierul „salvat" de Andre Malraux.O statie de calatorie pentru orice copil. Aflat la varsta inocentei sau a maturitatii. Dintr-o vitrina imi zambesc personajele principale ale „telenovelelor" din anii '80, „Dallas" si „Dinastia". Ce nebunie era cu Dallas-ul asta pe vremea lui Ceausescu! Mi-aduc aminte ca eram copil, dar totul in casa, de la curatenie, gatit, spalat, calcat, vizite, lectii, se regla in functie de ora 21 a zilei de joi, cand se difuza serialul... Zambesc facand comparatie cu saturatia impinsa pana la refuzul digestiei intelectuale de astazi a nenumaratelor optiuni cinematografice. Muzeul papusilor este un loc in care trebuie sa-ti aduci copiii. Eu m-am adus pe mine... azi.
Pentru ca vara asta aproape se termina am incercat sa-i fac o sinteza si sa o scriu aici in cateva cuvinte , am ajuns sa o compar cu Vara lui Vivaldi. La-nceput e linistita... nimic nu pare sa o tulbure. Cerul e senin, ploile-s departe, cucii-s molateci si la fel de singuratici, vantul nu se simte, caldura amorteste totul in jur. Si dintr-o data vara se revolta. Devine furtunoasa, tulburatoare, se-nvarte pana ameteste, devine seditioasa, nu se mai masoara-n ore, ci-si inventeaza propriile echinoctii. Asa a fost vara mea...cand nebunie a luciditatii, cand linistea zgomotului lasat de fluturi in zbor...

Paris by Night 2

Paris at night, paris by night, France

Mintea mea e un fluture " pentru moment in deplasare la Paris " , care de curand a invatat sa zboare, si de atunci pluteste necontenit . Nu ai place sa piarda timpul , asta pt ca stie ca viata lui e scurta si e conditionata de frumusetiile care-l inconjoara . De fapt segmentul de timp in care el asi desfasoara activitatea e conditionat intodeauna de amintirile pe care le pastreaza an de an , si cu ajutorul caruia an de an gaseste drumul spre soare , si spre parfumul multicolor care al tine suspendat in timp o vara intreaga . Mintea e un fluture care zboara prin lanul amintirilor , purtat de adierea dorului sau, cautand sensul iubirii in vazduhul vietii , dar la un moment dat se lasa ceata destinului .....

Cand sufletul pleaca la razboi

Exista in spitale un loc in care linistea e una de speriat , locul in sine pentru multa lume e terifiant cu atat mai mult cu cat putina lume al cunoaste . In general acest spatiu este retras , departe de ochii curiosilor de orce natura ar fii ei. In acest spatiu se da batalia dintre cele doua taramuri pentru acei care se incapataneaza sa lupte pana la ultima picatura de enegie. Numai cei care sunt acolo cunosc zbuciumul unei astfel de batali , ei sunt singuri care stiu ce hram poarta campul de batalie , cate lovituri au incasat , si doar ei cunosc intelegerea pe care o fac cu inamicul la final , doar ei stiu cat de aprige sunt negocierile intre cele doua taramuri. Noi cei din afara putem doar sa observam variati emotionale , in segmente diferite de timp , noi suntem mai rationali , si le numim simplu trairi . E greu pentru cineva care gandeste rational sa accepte o batalie de genul acesta in care sufletul unui corp inarmat pana in dinti asi paraseste casa ca si cum ar fi pt ultima oara , si pleaca la lupta cu acel ceva pe care atunci fiecare suflet al intalneste pt prima oara. Poate de aceea se spune ca o persoana e puternica dupa o astfel de batalie , sufletul iesit victorios devine neanfricat si mai vanjos in toate cele. Dupa ce batalia se termina aceste suflete se intorc cu rani cu dureri , dar se intorc acasa , iar noi nu facem nimic alceva decat sa mentinem casa curata , aerisita , si calda pana cand razboinicul se va intoarce victorios . Totul a pornit de la linistea pe care am intalnito acum o zi cand am fost la munte , ciudata comparatie , dar asa mia venit pe moment .

The Rose - Gheorghe Zamfir

Scrisorile stranse cu funda neagra.

Un cufar cu teancuri de scrisori ascundea acum ceva vreme un postas , la el in oficiul sau . Fiecare teanc de scrisori era legat cu bentite , postasul lea ordonat foarte meticulos in timp , astfel ca fiecare teanc reprezenta o anumita perioada din an in care erau expediate respectivele scrisori . Cele care soseau primavara postasul lea legat cu o funda verde crud , cele care soseau vara le strangea la un loc cu o funda multicolora, teancul care reprezenta scrisorile primite toamna erau legate cu o funda maro , iar , cele din iarna cu una alba. De ce le tinea postasul asta scrisorile intr-un cufar si nu le expediase , ei bine aceste srisori aveau un expeditor , dar le lipsea adresa destinatarului, era imposibil ca postasul sa dibuiasca o astfel de necunoscuta. Ar fi trebuit ca postasul sa le restituie inapoi espeditorului , ei bine , nu a facut-o .....sa fii gresit oare . Totusi s-a gandit el ca ar fi mai bine sa nu creeze o impresie proasta celui care se chinuia sa le scrie , si care le trimitea in lume in virtutea inertiei, sau din mai stie el si doar el din ce motive , le trimitea fara sa cunoasca adresa celui caruia vroia probabil sa i se destainuie .Postasul era de parere ca pt acel expeditor nu era important locul in care se afla persoana respectiva .....ce era important era faptul ca ea exista , undeva , si avea o motivatie de a scrie unei peroane , si nu a unei persoane dintr-un anumit loc , adica el scria unui suflet . Secretul corespondentei a fost pastrat cu strasnicie de catre postas chiar si in situatia de fata , astfel ca ceea ce era plicurile acelea albe acum dupa mult timp ingalbenite si patate , era cunoscut doar de cel care scria in acele vremuri , postasul nu a fost decat cel care intermedia , sau ar fi putut sa intermedieze o situatie dintre un expeditor si un destinatar.Acest lucru poate da impresia unei actiuni in zadar , depinde din ce parte privesti , dar un lucru e sigur acele ganduri asternute anotimpuri la rand pe bucati de hartie astazi sunt bine stranse cu o funda multicolora .

Sophie Zelmani - Nostalgia

Acum ceva vreme aveai impresia ca lucrurile nu se vor schimba niciodata , poate nici nu se punea problema sa se schimbe ceva, asta pt ca nu se dorea o schimbare , sau poate nu se stia cu adevarat ceea ce ar putea insemna o schimbare , iar acum viata e un cumul de schimbari , fiecare usa pe care o deschizi ati arata ceva schimbat , nu mai e aceasi camera , nu mai e aceiasi lumina , ferestrele parca sunt mai mici , aerul putin mai inchis , este o camera total schimbata, dar nu imi maintesc sa fii vrut sa schimb ceva , si totusi ...., doar cheia cu care deschizi usa camerei e aceiasi . Descoperi cu surprindere ca nu esti tu cel care a decis aceste modificari desi aveau legatura cu cele ce te inconjurau , si fata de care poate aveai o datorie de a le mentine in viata si de a nu le considera niciodata inutile.....acum nu mai sunt ....au disparut ...

Giannis Ploutarxos - Giati exeis fygei ( Because you're gone)

Atat de frumos.