Eu cred.

Cand nu te lasa sufletul sa te vinzi, cand inima striga in tine a razvratire si vocea ta interioara iti sopteste doar despre nesupunere, iti dai seama ca traiesti ceea ce nu ti-era dat sa fii.
Cand simti ca in tine fierbe mocnit ceva ce inca nu ai scos tu la iveala, pentru ca, sau nu ai avut curaj, sau inca nu te-ai increzut destul in tine, cand simti ca, de fapt inoti impotriva curentului, cand nu-ti mai gasesti locul in lume si cand tot ce ar trebui sa faci nu te indeamna deloc si toate in jur iti par neimbietoare, atunci esti acolo unde nu trebuie sa fii. Esti un neapotrivit, esti un neadaptat, un neasimilat.
Simti ca nu ai somn, simti ca nu ai liniste, simti ca mereu e ceva in tine ca o alarma: tu nu esti unde trebuie sa fii, nu ti-ai gasit locul, nu ti-ai indeplinit menirea, nu asta esti tu.
Te vezi in mintea ta in alte circumstante, incercuit de alti oameni, te vezi intr-alta lume, in aceea in care iti spune tie sufletul ca ar trebui sa fii. Inseamna ca pana atunci ceva in tine a dormit, ca ar fi trebuit sa faci deja alte lucruri, sa iei alte decizii, sa vezi mai multe decat ai acceptat pana acum sa vezi.
Ar trebui sa te trezesti din vis si sa incepi sa faci ceva, acel ceva la care tanjeai si al carui inteles l-ai pierdut in vreme.
Nu renunta niciodata la a-ti ramane tie credincios. A te minti pe tine e cea mai cruda minciuna. E cea pentru care nu te vei putea privi in oglinda. Si te va duce la a-i acuza pe ceilalti mereu, vei tinde sa cauti tapi ispasitori in cei din jurul tau, doar de teama de a te vedea pe tine cu slabiciunile tale.
Invata sa lupti din nou cu demonii din tine! Exista precis un tarm acolo, dincolo de mare si acela e tarmul tau. Incearca doar sa inoti spre el si nu spre alte tarmuri. Nu te mai uita cat de fin e nisipul pe alte plaje, bucura-te de ajungerea ta. Tu nu ai de unde sa stii ca, desi nisipul altora pare mai fin, insula lor poate e infinit mai mica. Ia hatisurile in piept.
Urmeaza-ti vocea launtrica! Iar atunci cand nu mai vezi cu ochii drumul, inchide-i si cauta-l cu sufletul. Poti sa fii si orb, caci inima iti va spune mereu incotro sa te indrepti. Ascult-o si fa cum iti spune. Caci tot in ea iti vei gasi si puterea si, mai apoi, multumirea.

Creier in agonie

Sunt sleiti, neputinciosi, jilavi, uscati de sangele care urca din ce in ce mai greu pana la capatul celor mai ascunse nervuri. Sangele se retrage si ei atarna, atarna ca rufele uitate pe o sarma intr-o curte batuta de arsita, ocolita de vant. Este greu sa privesti un asemenea spectacol. Iti feresti privirea de un astfel de om.

Asa cred eu ca arata un creier flescait, un creier neantrenat, un creier care nu face asociatii, care nu alearga, ale carui canale comunicatoare sunt infundate, un creier imobil, bolnav de o liniste venita din repetarea acelorasi informatii zilnice, infundat cu aceleasi glume, hahaieli si platitudini. Asa cred eu ca arata un creier care nu e fecundat, care nu gusta metafora si nu juiseaza intelegand comparatia, pentru ca mai apoi, timid si crud ca un pui de vultur iesit din gaoace, sa incerce pe spuza lui sa faca primii pasi catre marele zbor: ideea, framantarea, chinul gandului.
Un creier pus la treaba de toata frumusetea acumulata din cuvintele luminoase ale geniilor lumii, un creier inundat zilnic de sangele proaspat spalat in etuve de cuvinte.

Un creier siderat de propriul sine, altul in fiecare zi, un creier ai carui muschi plesnesc de sanatate, fibrele electrizeaza totul in jur, gandurile zbarnaie, imaginatia este un panou imens cu catralioane de leduri pe care se perinda la infinit orice poveste, crampei, vis, sfert de vis, orice ramasita subliminala, macerata in eternitati demult ingropate si o explozie, una din cele cateva sute care se intampla zilnic cu un creier solicitat, reveleaza minuni nestiute, neatinse, nebanuite.
Un creier viu este ca o statuie greceasca din marmora verde pal simbolizand un tanar efeb sau vreun discipol perfect conturat ce pare aproape viu, cu muschii vorbind.

In restul cazurilor se numeste creier in agonie.
Cred ca o minte luxurianta, o minte bogata si antrenata este adevaratul muschi este tineretea fara batranete. Cand mintea nu e atinsa de bolile ascunse ale uitarii si nebuniei, ea este singurul nostru sprijin. Cu conditia sa o fi antrenat la timp.

Libraria

Fiind acasa , nu se putea sa nu remarc anumite lipsuri , poate nu e cuvantul cel mai potrivit , dar vreau sa ma refer la un lucru care ma facut fericit , care ma facut sa visez. Este vorba de prima librarie pe care am vazut-o pentru prima data in viata mea .Binenteles ca era universul meu , era mica incapere in care ma intalneam intodeauna cand intram acolo cu prietenii mei.
Acum, librarie inseamna locul acela plin de carti , ei bine nu era chiar asa era un loc in care cartile cu caracterele lor inchistate in paginile colorate si cartonate de multe ori locuiau pe rafturi de lemn si in spatele unor mari oglinzi care le tineau la distanta ca pe niste lucruri nepretuite , de cealalta parte a incaperi in care la fel ca si cartile locuiau pe rafturi de lemn jucarii, multe , multe , multe , erau colturi in care masinile stateau gata pregatite doar de a fi conduse de un pusti care sa vina si sa arda de nerabdare sa puna mana pe una din ele , apoi indineni in miniatura asteptau sa intre in razboi cu lumea noua , care venisera cu trenurile nou aparute in acea vreme , ei bine toate acestea aveau un loc undeva pe tejghea , asta poate pentru a le da posibilitatea ca atunci cand linistea celor cuvantatori se asterne sa aiba un spatiu mai aerisit pe care sa-si poata duce bataliile. Avioanele erau agatate care pe unde, gata sa decoleze de pe pista entuziasmului unei fiinte care asi punea toate sperantele in acea jucarie ca-l va purta acolo sus printre nori. Tin minte ca pe ultimul raft acolo unde pe vremea aceea aveam impresia ca nu are cum sa ajunga nimeni , stateau animalutele de plus, ursii , nu ami place sa le spun ursuleti , si asta pt ca sunt baiat , deci , ursii , tigrii , girafele , si nu prea cred ca era omis vre-un animal din jungla sau din savana africana.
Ei bine asa era conturata lumea in acest spatiu , pe o parte erau acele exponate tinute in vitrina iar pe cealalta era marea masa , acolo era agitatia. Aveam impresia ca acele oglinzi care tineau la distanta cartile erau puse acolo chiar pt a le proteja de aceea prea multa viata si voiciune a indienilor , a masinilor care goneau pe inserate prin acest spatiu, de avioanele care in zborul lor cine stie peste ce caractere iesit din paginile cartilor ca sa-si mai traga sufletul , ar fii putut da si lar fii putut rani.Doua lumi in acelasi spatiu .Sincer partea agitata ma atragea intodeauna , prin culorile si formele interesante a fiecarui exponat , pt ca asa le consideram , stiam ca atunci cand voi intra acolo va trebui sa-mi aleg doar una din zecile de jucarii, habar nu mai am pe ce criterii o alegeam. Tin minte usa masiva de fier , grea care antodeauna ami punea probleme cand intram acolo, dar am inteles ca era nevoie de o astfel de masura de securitate si nu din cauza pustilor ca si mine care nu ar fii putut sa-si abtina spiritul jucaus , pt ca recunos chemarea spre acest spatiu era destul de mare ori de cate ori treceam prin fata lui .
De obicei se intampla sambata sa trecem pe acolo , cand ma lua mama la piata , locul in care se gasea acest spatiu era binenteles deosebit , era unul dintre cele mai frumoase zone ale orasului , era centrul vechi , cu primaria la doi pasi iar vizavi era parcul acela mic si cochet al orasului , pazit parca si el la randul lui de imensa biserica Romano Catolica. Nu am avut o relatie deosebita cu doamna care era aceasi atunci cand intram pe usa librariei si zambea intodeauna , prima data la mama , apoi si mie atunci cand trebuia sa ami exprim dorinta sau parerea. O suspectez pe mama de oarecare cardasie cu doamna respectiva, dar nici pana acum nu am clarificat treaba asta. Apoi tin minte ca intr-o vreme doamna respectiva a disparut iar prezenta incantatoare a devenit o tanara blonda , inalta si tin minte ca intodeauna purta ochelari peste ochii ei albastri , frumosi de altfel mi se pareau mie pe atunci , am aflat pana la urma ca acea prezenta nu era nimeni alcineva decat fica doamnei zambitoare. Asta ami amintesc eu despre acest loc , acum de ceva vreme nu mai exista a disparut , a mai ramas doar spatiul in aceiasi locatie dar cu alta intrebuintare una mai contemporana, sa zicem , dar mai putin fascinanta , e ca si cum la un moment dat cineva ati fura ceva la care tineai mult , mult , mult .
E trist , din tot ce a fost , a mai ramas cred, dar nu sunt sigur , doar usa aceea metalica , in rest a fost invadat de acel material pacatos care nu face nimic alceva decat sa sufoce amintirile. E un loc trist acum fara nimic , e o gaura goala , pt mine , si oamenii care erau acolo au disparut , totusi pe doamna zambareata am regasit-o acum cativa ani la ea acasa , intamplator fiind intr-o deplasare , mia facut o deosebita placere sa o revad neschimbata dar totusi doar pe jumatate intreaga , pt restul a murit odata cu acel spatiu , cel putin pt mine nu va fii intreaga decat atunci cand o voi regasi in acelasi spatiu in spatele tejghelei zambindu-i mamei , apoi mie .

Mini - dragonul

mini-dragonul de apartament. Spre deosebire de dragonii obisnuiti, mini-dragonul de apartament are aspect complet uman. S-ar zice chiar ca e un omulet. Dar cei ce au asa ceva in propria lor casa, stiu foarte bine ca este doar o iluzie. Mini-dragonul pare sa se hraneasca la fel ca noi, oamenii, insa fara sa ne dam seama, el ne digera neuron cu neuron, molecula cu molecula, ducandu-ne spre chinurile fantastice ale iadului pe pamant. Mini-dragonul meu nu face altceva decat sa vorbeasca toata ziua. Si culmea, este un mini Captain obvious cum n-am mai intalnit. El observa cu usurinta lucrurile complet EVIDENTE. Dar, in orice caz... Se poate spune ca daca ajung in iad (ceea ce nu ma indoiesc ca o sa urmeze dupa chinurile vietii) o sa-mi fie mai usor de suportat chinurile "vecinilor" mei alarmati, ale sufletelor inchise pentru totdeauna in subsolurile pamantului. Pentru ca, sa stai in casa, in permanenta, cu un mini-dragon de apartament, nu este deloc raiul pe pamant. Nici macar atunci cand acesta doarme.
Dragonul-mama isi poarta geanta oriunde dupa ea, si o uita la fel de repede cum uit eu de laptele de pe aragaz pus la fiert. Astfel, dragonul-mama isi aduce aminte de posetuta ei abia dupa jumatate de ceas cand am parasit fata locului. Desigur, nici dragonul-tata nu se lasa mai prejos. Dragonul-tata poate fi deosebit de ceilalti dragoni prin urmele lasate. Si nu sunt urme in forma de gheara uriasa, sau mai stiu eu ce alte forme... ci isi lasa la propriu URMA INCALTAMINTEI dupa el... oriunde pleaca, acesta este insotit de mai multe perechi de incaltaminte, acasa intorcandu-se doar cu una din acestea. Asa ai poti gasi urma dragonului. De ajungeti in nu stiu ce satuc din Franta (unul foarte simpatic, de altfel) sau de ajungeti prin hotelurile din Bucuresti... vei stii pe unde se gaseste dragonul.Conform avertizarilor AND (agentia nationala a dragonilor), Dragonul-tata de apartament este foarte probabil sa fie vazut intr-un sat italienesc. Pentru mai multe detalii, consultati-o pe Mama Omida sau pe Madam Argentina.

Peste tot doar hartie...

...exista un oras undeva inainte de capatul lumii, facut din hartie.aceasta creste peste tot si e acoperita cu propozitii si fragmente din carti.
Pe strazi se pot vedea masini , motociclete , tramvaie toate din foi. Mi-ar placea si mie sa zbor cu un avion confectionat dintr-un fragment din Buzzati sau sa ma plimb cu o barca dintr-un poem de Sorescu.
Orasul are si oameni saraci si bogati.Primii sunt cei care mananca beau si se spala cu tabloide doar pentru ca sunt mai ieftine si usor de gasit. Instaritii sunt cei care servesc dimineata o portie sanatoasa din Maestrul si Margareta acoperia cu Spuma Zilelor. E foarte interesant modul in care oamenii de aici se spala pe dinti: isi acopera acestia cu fragmente interminabile din Kant , si dintii devin albi (ca hartia bineinteles).
Am uitat sa spun ca in acest oras si oamenii sunt de hartie. Culoarea lor difera , nuantele de alb sunt pretutindeni. Mai exista si niste cetateni de culoarea cartonului maro. Ei stau tot timpul in grupuri restranse , vand ilustrate pe post de covoare, merg din casa in casa si colecteaza hartiile vechi de la vecini. Pe langa asta , poarta mustata si palarie iar muzica lor e frumos colorata si cartonata.
Asfaltul orasului e facut din copertile unor carti de valoare suspectibila si aici nu am sa dau nume.
Este interzis focul si e de inteles de ce. Oamenii nu au mai vazut acest fenomen de mult, doar cei batrani isi mai amintesc cum arata. Cel ce e prins cu focul la el este arestat de indata.
Plimbandu-ma pe strazi , am dat intamplator peste o nunta de hartie. Proaspat casatoritii isi puneau pe degetele subtiri niste agrafe de birou care le veneau foarte bine. Cineva mi-a explicat ca procedeul de a face dragoste aici e diferit: cei doi iubiti isi scriu pe trup cuvinte si isi coloreaza imagini cu care vor ramane vor ramane toata viata. Ca niste tatuaje veritabile ma gandeam eu.
Cred ca un om normal nu s-ar putea obisnui aici. Totul e din hartie, pana si aerul are un iz de foi dintr-o carte nou cumparata.
Acum sunt intr-o inchisoara. Ei ma tin prizonier pana cand ma hotarasc sa renunt la cutia de chibrituri luata de acasa.

Cat de adevarat este ?

Cat de adevarata este zicala " nu stii niciodata cu adevarat ce ai pana cand nu-l pierzi"...Omul este o fiinta tare ciudata. Intotdeauna isi doreste lucruri, isi stabileste scopuri/teluri, isi construieste vise pe care le urmeaza, are dorinte, aspiratii...este mereu in cautare de ceva sau a cineva. In momentul in care reuseste sa capete ceea ce-si doreste uita sa se bucure de ele, uita ca si le-a dorit, uita ca parca avea nevoie de ele si? si incepe sa-si doreasca altceva, incepe un alt drum...
Indiferent de cat sau ce am avea intotdeauna ne vom dori altceva. Nu stim sa ne bucuram de prezent pentru ca majoritatea dintre noi traiesc in speranta zilei de maine. Maine va fi altfel.Oare?
Credeam ca am invatat lectia asta, pentru ca viata m-a pus in situatii in care sa-mi dau seama ce este cu adevarat important. Dar astazi am aflat ca imi mai trebuie multe ore de curs astfel incat sa pot da examenul de absolvire a materiei.
Daca anul trecut imi doream sa fac x astazi imi doresc sa am y si ignor cu desavarsire faptul ca am reusit sa fac x, uit in fiecare zi sa ma bucur de reusita mea.
Ii neglijam periodic pe cei care ne sunt alaturi in orice circumstante pentru ca stim ca ei ne vor iubi indiferent de ce vom face sau ce nu vom face. Gresit.
Nimeni n-ar trebui sa ia de bun pe nimeni. Daca cineva te iubeste apreciaza-l.
Daca cineva te iubeste si tu nu simti la fel nu-ti bate joc de sentimentele lui, incearca sa-l intelegi si sa nu-l faci sa sufere.
Daca cineva te iubeste si tu nu simti la fel macar ai decenta si bunul simt incat sa apreciezi si sa nu profiti la maxim de premisa creata.
Daca ai doi prieteni buni fi sigur ca stiu ca tii la ei pentru ca iti garantez ca nu exista altii ca ei, toti putem fi inlocuiti dar niciunul nu este mai bun decat originalul.
Iubeste-ti familia in fiecare clipa pentru ca timpul petrecut cu ei este cu adevarat pretios si pentru ca ei sunt singuri carora le pasa cu adevarat de tine.
Daca iubesti pe cineva nu-i reprosa niciodata ca tu ai iubit mai mult sau sacrificiile pe care le-ai facut pentru iubirea respectiva. Adu-ti aminte ca nu te-a obligat nimeni sa iubesti pe nimeni si orice ai fi facut pentru persoana respectiva ai facut pentru ca asa ai simtit.
Apreciatii pe cei care va fac sa zambesc, va fac sa simtiti, va cutreiera sufletele si va lasa amprente asupra lor cu arta lor atunci cand traiesc si nu dupa ce ne-au parasit.


Doar pentru ca pare fericit nu inseamna ca este. Nimeni nu stie ce este in sufletul altei persoane. Nimeni nu poate trai si simti in locul nimanui.

Infinitul suspendat

In jurul Pamantului Dumnezeu a infasurat un pergament de stele. Sta in spatele lui si invarte flasneta mileniilor. Iar stelele se desfasoara in fata noastra. Se nasc mor si calatoresc.

Oamenilor li s-a dat moartea pentru ca nu au putut intelege infinitul. Omul nu concepe lucrurile fara sfarsit. De aceea moartea ne linisteste intr-un fel. Impacarea cu ideea mortii este mai degraba linistea ce deriva din infinit. Daca am fi inteles infinitul am fi trait vesnic.

Dumnezeu sta ascuns in spatele stelelor si proiecteaza imagini pentru fiecare dintre noi. Un inger s-a dus ieri la Dumnezeu si l-a intrebat: Doamne, pot sa vad si eu filmul tau ?

Filmele noastre, milioanele de filme proiectate de Dumnezeu si vizionate in avanpremiera de ingeri. In spatele stelelor se afla Dumnezeu. Stelele si universul au un sfarsit, oare cine va mai proiecta filmele noastre, cine va mai invarti flasneta mileniilor...................