:-p

Ca un ocean albastru lipit d-un cer bolnav. Imi mangaie plamanii sufletului,zambetul tau suav.Stii cat de tare iubesc felul in care razi? Si cum cu ochii tai infinitul il patrunzi. Esti comica si nepamanteana,cu gesturi coborate din vis.Din cauza asta te admir eu pe tine,esti coltul meu nebun de paradis.

Nebun pentru c-ai mai mult rosu-n suflet ca-n obrajii trupului
Nebun pentru felul in care-ti viseaza privirea in fata necunoscutului.
Uneori noaptea te vad mergand in visele mele
Infingand puternic tocul negru in praful de stele.
Alergi in lumea mea mai repede decat visatorii cei mai buni
Parca ai fi o stea indragostita ce se-nvarte in semicercul lunii.

Esti jumatate de inger in sfert de lume
Intr-o sala cu aplauze multe si zambete false.
Al tau suras cald molipseste lumea-ntreaga...
Esti cea mai frumoasa enigma pe care nu o va dezlega nimeni niciodata.

A fost septembrie...

Ne tot intalnim pe strazi, ne intalnim peste tot
si intamplarea face sa fi la fel de fragila,cu pielea la fel de delicata si buzele la fel de rosii,
iar lumea se evapora din jurul nostru
lasandu-ne singuri sa ne traim intamplarea
si zambetele.

Cu toate astea
nu te-am vazut niciodata dimineata,somnoroasa....
sorbind dintr-o ceasca mare de cafea.
Tu nu te-ai trezit niciodata printre asternuturile mele
si nici eu printr-ale tale si poate tocmai de aia avem uneori cosmaruri,
perna mea e neutra,moarta,
in timp ce parfumul pielii tale se risipeste prin cine stie ce
loc aglomerat,calcat de toti pietonii pe trecerea de la Capitol sau Dacia....

Nu stiu pe unde naiba umbli noptiile,la ce te gandesti diminetiile,
iar cand te vad amiezile...am senzatia ca nu te cunosc deloc
ai prea multe haine,farduri,gesturi,vise,ganduri,amintiri,dorinte....
si ma simt epuizat ,indragostindu-ma de fiecare in parte.

Si o sa fie odata o zi de septembrie
in care-ti vei uda pantofii de piele intoarsa;
s-atunci pasi tai vor hoinari debusolati
iar salcamii-ti vor picura diamante intre gene,
pentru ca pe strada ta
pur si simplu a plouat prea mult...

Si o sa fie odata o zi de septembrie
si cateva secunde de glorie si extaz
in care ma voi rataci in tine,
strivindu-ti plamanii si principiile...

Tramvaiul

Tramvaie de carton fosnesc cand apari si le privesti
lor le e frica de tine pentru ca tu cu mainile tale superbe
le poti face sa tremure de emotie si sa pice sfasiate la pamant.
Tramvaielor de carton le mai e frica si de ploaie sa stii,
se fac fleasca la atingerea stropilor
si care cetatean onorabil
ar vrea sa calatoreasca intr-un tramvai umed?

Astazi sunt un tramvai de carton, pentru ca tu ma atingi,
iar eu incep sa tremur, sa-mi pierd echilibrul de otel
si sa deraiez putin.
in schimb nu mi-e frica de ploaie.
In fiecare clipa in care tu ma privesti incepe o noua era,
cea a tramvaielor impermeabile curajoase in fata ploii
dar neputincioase in fata ta

Dincolo de noi

Vroiam de mult sa fac o calatorie pe marginea sufletului tau, in partea stanga , o prapastie, in partea dreapta ma asteapta o alta margine de suflet.
Cad inspre dreapta, ma trezesc pe o margine tot mai subtire a unui suflet tot mai adanc. Imi tin respiratia ,echilibrul, ca un circar aclamat de un public numeros.

De aici de sus , stand pe o terasa a sufletului cu o panorama exemplara si savurand un ceai am observat un lucru, oamenii care se aruncau de la ferestrele apartamentelor se indreptau in mare viteză catre sol. O femeie de vizavi sari, cu rochia fluturandu-i gratios pe langa corp. Unii de deasupra noastra se aruncau cu capul în jos tinandu-se de mana ,alţii facand dragoste iar cei mai extravaganti, stand imbratisati. Fiinta pe a carui suflet zaboveam imi spunea acesti oameni care cad,
viseaza prea mult ca se iubesc. Odată ce ating pamantul cu viteză impactul puternic cu solul ii trezeste si ii aduce în realitate.
Atunci ea se apropie de mine, imi daduse o parasuta, pe alta si o puse ea în spate
si cu pasi amenintatori se apropie de fereastră.

Inainte de a , sari ea mi-a spus ca daca pui urechea pe pamantul gol poti auzi cum animalele de acolo de jos plang si tanjesc dupa lumina. Cum ar fi daca inainte de a ne prabusi , ai folosi cutitul pe care tu il ai tot timpul la tine si cu ajutorul caruia ai patruns si in corpul meu, si sa tai o bucata din cer, fara nerusinare sa decupezi un patrat sau un cerc, si sa-l ingropam undeva jos de tot in pamant atunci cand ne vom prabusi ca animalele sa nu mai planga pentru ca eu nu mai suport sa le aud cum urla flamande dupa lumina. Am taiat o bucata de cer in forma de soare , ca lumea sa nu banuie nimic, iar in prabusirea noastra am facut o groapa imensa in pamant si am luat cu noi in lumea intunecata soarele ca sa facem lumina si sa fie liniste .

Drumul drept

Drumurile sunt asemeni oamenilor. Nascute si nenascute, altele doar dorite fara convingere. Unele sunt nedorite, justificat sau nu. Exista drumuri nascute stramb datorita unor cause obiective si altele care platesc inconstienta sau doar ignoranta celor care le dau viata. Unele drumuri se nasc frumoase si imbatranesc sau se prapadesc inainte de vreme, in timp ce altele, carora nu le da nimeni nicio sansa se ridica peste noapte, ca intr-o poveste a copilariei in care orice este posibil.

Exista drumuri bolnave, pe care nu ai vrea sa orbecai niciodata, inzapezite, intortochiate si neumblate, ca niste locuri bantuite de spirite rele, dar exista si drumuri insorite, stralucitoare, la marginea carora ai vrea sa te opresti si sa te tolanesti, la soare, langa macii in floare.
Sunt drumuri care numai urca si drumuri care s-au saturat de atata coborare.

Drumurile sunt ca si oamenii, isi duc prin lume crucea, cu trufie sau cu resemnare, dupa caz.

Oare care sa fie “drumul drept”?

Eu sunt

Mintea functioneaza cu cuvinte. Tu esti prezenta. Inainte de a fi fost cuvantul a fost prezenta; omul a incercat sa dea inteles, la ceea ce simtea prin simturile lui, iar asta a dus la aparitia cuvintelor.
Dar, atentie!!!, un cuvant e mult mai sarac decat experienta, e doar o ethichetare a ceea ce este.

E adevarat ca cuvintele ne influenteaza comportamentul; fiindca fiecare cuvant este incarcat cu un anumit grad de prezenta. Cand mintea detine controlul, cuvintele nu sunt incarcate cu prezenta; cand esti prezent cuvintele sunt vii.

Eu sunt, si asta nu are nimica de a face cu cuvintele, cu ceva ce poate fi scris pe foaie oferindu-i un sens. Eu sunt, si de aceea trebuie sa fiu atent, sa fiu observatorul propiei mele minti si deasemenea sa imi locuiesc corpul; fara a eticheta senzatiile pe care le simt. Daca etichetezi ii dai materie prima mintii, si intri intr-un ciclu de gandire. Esti mai mult decat o forma; sau un cuvant.

Esti.

Waiting

Gandul ca s-ar putea sa o vad...S-ar putea sa o intalnesc. Sublima agonie.Teama paroxistica.Bucurie palpabila.Universul concentrat in varful unui ac in mine.
Sunt punctul 0 al universului. Sunt energie fluida.

Forte nenumite,care ar putea sustine stele si planete intr-un dans neinteles,perfect si tacut,toate acele forte stau intinse pana la scrasnire,asemeni unei corzi de vioara,intr-o zvacnire,intr-o asteptare violenta,catharsica.
Duhul blandetii. Ei pluteste prin mine,pe deasupra mea. Tacerea mea e o rugaciune.Gandurile mele urla izbindu-se unele de altele.

Sunt pictura unei furtuni.O gradina zoologica inaintea unui cutremur. S-ar putea sa o vad. S-ar putea ca azi sa Exist. Chipul Ei e lumina.
Sunt umbra. Sunt dovada luminii.
Sunt un diapazon.Lovit de ploaie vibrez numele Ei. Cand il gandesc,simt miros de liliac,se perinda prin mine toate primaverile lumii. Adulmec pe undeva prin preajma lunii parfumul ei din iulie. Aud melodii pe care Ea le viseaza.Viseaza muzica pentru ca este alcatuita din muzica. Daca intind mana in noapte si mangai intunericul, simt pe varful degetelor pielea Ei infiorata sub sarutarea mea.