Fragment minuscul

Te-ai infasurat in viziunea zilei de maine si treci pe strada prafuind in nestire terasele si magazinele. Crezi in ceva pana cand gandul se topeste prin porii sinapselor si se scurge in emotii care te pietrifica. Astepti si crezi, ai un fel de speranta care acopera toamna cu gingasii din copilarie insă stii că nu este indeajuns. Vezi oameni transfigurati, transparenti si straini insfacati de cotiturile strazilor, impinsi intre peretii caselor sau subtiati in silueta textila prin ascensoare nesigure, urcati mai aproape de cerul innorat. Lumi peste lumi de sticla fierbinte se rostogolesc in bulevarde comune, arcuindu-se sferic in mijlocul multimilor, ca un fel de zapada batatorita de zei si prin care pesti gigantici, preistorici isi jelesc oasele strabunilor. Astepti cu mainile in buzunarele vechi, cu varfurile degetelor atingand fragmente minuscule de paine, astepti un fel de vant precum cel din porturile de altadata, un vad de miros de rufe uscate si de mirodenii.

Eterna trecere

Ti-ai trecut privirea peste aceste silabe si lumea ta le-a sorbit in trecut. Ai avut de multe ori gandul că fiecare gest este expresia unui alt gest de odinioara, ca nimic nu mai deschide porti decat mintea si inima ta se joaca cu o bulca de timp. Lumea ta linistita s-a cutremurat cand ai aflat ca iubirea, adevarul si dreptatea sunt fantomele frumoase care te-au făcut sa visezi insa fiinta lor din carne si oase este o vesnica promisiune.
Ai avut acest gand cu siguranta când te-ai facut mare si ai invatat lucruri despre traiectoria oamenilor si, mai profund, despre traiectoria vietii. Ca toti sclipim si ardem in uraganul vietii, ca toti ne asezam, ninsori de cenusa, pe fundul oceanului nefiintei spre a intelege linistea, ca nici o soarta nu este mai inalta decât un varf de munte si fiecare varf de munte va fi macinat de vant si ploi pana cand se va preface in nisipul fin de pe buza malului, sarutata de nefiinta, val cu val.
Ai avut acest gand si te-ai speriat, ai avut acest gand si te-ai imbatat cu viata, ai avut acest gand si te-ai temut ca iti vei pierde copilaria.

Inca nu a trecut de tot anul acesta , dar mesajul mi se pare mai interesant decat o anumita temporalitate in care ar trebui sa se incadreze melodia aceasta.

L'amie idéale

Dragostea mea este strigatul din fiecare noapte, la ceas tarziu cand clavicula iubitei nu ocupa spatiul si forma pernei de alaturi. Dragostea mea este acel val de sange navalnic care vuieste prin vene in cautare de anotimpuri, dragostea mea este jumatate din ratiunea de a fi pentru acest lut, forma si suflet, precum este un copac coroana si radacini. Dragostea mea este adancul cel mai adanc decat oceanul cand ceruri se scufunda in taina apelor de noapte si nuferi albi cuprind Luna în vesnic cantec de viata.
Dragostea mea este toata inima care a mai ramas sa bata la portile vechi de lemn uitat de timp sau luntrea care a calauzit sufletele la malul promis cand lumile noi, rand pe rand s-au uitat in istorii nescrise. Dragostea mea este dorul pe care nu pot sa il strang in suflet niciodata si nici navod nu am pentru nelinistea lui care izbeste tampla si pieptul ca un rasarit de mare.
Dragostea mea este tot ce am vrut sa am vreodata, cuvant abia soptit ca un ecou pe buzele mele, pe buzele ei, de mama si iubita.

Emotie

Transimitem semnale emotionale in decursul fiecarei intalniri si aceste semnale ii afecteaza pe cei care se afla in preajma. Cu cat suntem mai abili din punct de vedere social, cu atat controlam mai bine semnalele pe care le transmitem rezerva unei societati politicoase este la urma urmei doar o modalitate de a asigura faptul ca nici o scurgere de emotii supăratoare nu va avea loc. Inteligenta emotionala include si administrarea acestui schimb simpatic si fermecator, sunt termenii pe care ii folosim in privinta celor cu care ne place sa fim, pentru ca talentul lor emotional ne face sa ne simtim bine. Cei care sunt in stare sa-i ajute pe altii sa se calmeze, au un deosebit talent în relatiile sociale ei sunt suflete spre care se indreapta cei aflati in situatii emotionale grave. Cu totii suntem practic unelte utile unii altora in acest schimb emotional la bine si la greu

Ciudat

Azi noapte am visat un OZN. A fost intens. Ma aflam intr-o casa pe marginea unui drum. Casa era asezata mai jos decat nivelul drumului, cum sunt casele din apropierea cailor ferate usor inaltate.

Am iesit din casa si am urcat niste trepte catre sosea. Timpul zilei era incert. O lumina verzuie albastra invelea peisajul. Intre sosea si capatul treptelor pe care le urcasem era o peluza larga de gazon. Ma indreptam spre capatul ei cand am vazut pe cer o coada de lumina arzand si venind spre mine. La inceput m-am gandit ce ar putea fi un avion in flacari sau niste artificii speciale, un exercitiu militar. Dar nu era nimic din toate astea.

Fara prea mult zgomot sau nu imi mai amintesc eu bine, nava in forma de dreptunghi, extrem de plata, s-a oprit deasupra mea. M-am intins pe iarba cu fata in sus. Inima a accelerat. Simteam bucurie si frica. Dreptunghiul era perfect slefuit, superb slefuit, argintiu, ca Pasarea Maiastra a lui Brancusi. Niciodata nu mai vazusem ceva atat de perfect. Dintr-o data a inceput sa se deschida, nu mai era un dreptunghi plin, ci, usor, usor, devenea o rama prin care vedeam cerul, nu interiorul navei.

Acum nava era exact deasupra mea. Parea ca fusesem reperat. Din mijlocul ramei stralucitoare s-a format o raza cu un diametru de cativa metri care a coborat spre mine. Am incremenit de frica, dar nu parea decat o scanare lipsita de durere. Nu simteam nimic altceva decat nemiscare. Raza a zabovit pe mine cateva zeci de secunde timp in care am inceput sa ma bucur timid. Apoi s-a retras. Nava si-a schimbat din nou forma, intr-un fel aproape ludic, nu stiu de ce, asa mi s-a parut, dar parca se pregatea sa-mi ofere un spectacol.

Dreptunghiul s-a modficat in mai multe forme geometrice, iar in centrul prin care pana acum vedeam cerul am inceput sa vad o serie de holograme care se succedau fara graba. Parea sa aiba legatura cu mine toata expozitia asta. Parea ca-mi ofereau niste raspunsuri la intrebari necunoscute care aveau legatura cu mine. As vrea sa-mi amintesc exact ce reprezentau toate fotografiile alea, dar nu pot si nu cred ca am reusit sa vad bine nici acolo, intins pe iarba.

Au stat asa, deasupra mea, pret de alte cateva zeci de secunde, apoi au disparut. M-am ridicat din iarba, emotionat, dar nu stupefiat si m-am grabit sa traversez soseaua si sa ma indrept spre un restaurant din apropiere unde aveam sa le povestesc oamenilor ce am vazut. Dar m-am trezit inainte de a ajunge acolo .


Raman intrebarile nerostite si raspunsurile incerte. Ramane senzatia pe care n-o pot explica prin cuvinte. Si convingerea ascunsa pe care nici macar aceasta fraza n-o poate dezvalui, aceea ca a fost adevarat.

La semafor

Stau la semafor si trecutul atarna de mine.
Ce sa fac cu tine? Lumea ideala e un lucru frumos mirositor. Stau la semafor.
Daca trecutul s-ar rupe de mine, as spala vase mai bine.
Asa, toate povestile mele sunt intrerupte de detergent. Visam la povesti murdare intr-o viata imaculata.
Nu ma calific, nu ma calific pentru poza de familie ideala, desi va asigur ca dorm cu ea sub perna. Trebuie sa lupti pentru iubire, s-o cureti de nefericire, prespalare, inmuiere, scurgere.

Iubito, as vrea sa fiu eroul tau, dar mai am de spalat.
Casa trebuie sa fie luna. Curat in casa si pe creier.
La semafor se pune verde si nu pot sa scriu. Splash!! Parbrizul se manjeste cu amintiri.
Stau la semafor si trecutul atarna de mine. Daca s-ar rupe...
Niciun fotograf bun n-a realizat poza ideala. E micul cadou pe care Dumnezeu l-a lasat mediocrilor.