Suflet usor

Sufletul meu este mai usor ca niciodata , daca incerc sa stau linistit si sa inchid ochii spre surprinderea mea am descoperit ca pot sa fac o calatorie in universul meu launtric . Am descoperit ca dupa multa vreme acolo a inceput sa apara o lumina firava dar oricum nu mai exista aceasi incarcare inchisa de care iti era frica. E cald , de aceea de multe ori ma asez pe un scaun odata ajuns acolo si stau privind in jurul meu , adie un vant placut proaspat , soarele zambeste din nou , iar luna a inceput sa compuna versuri tari in bezna noptii stelele sunt mai senine ca niciodata , mai mari si mai puternic stralucitoare , margaritare a sufletului meu asezate pe bolta cereasca, si continua sa se inmulteasca zi de zi .Imi place aici , cand vreau sa ma plimb o apuc pe cararile verzi pe care sincer de cand nu am mai calcat am uitat cum e sa simti mirosul de iarba verde acoperita de roua , copacii miros frumos , mirosul de mucegai s-a transformat in parfum , dat de nestematele multicolore care imi alina retina din cand in cand . Imi iubesc sufletelul pt ca ma face fericit , vazand atata prospetime in jurul meu. Nu mai vreau sa plec de aici , nu am sa te mai parasesc niciodata , asa iam promis, sper sa nu dezamagesc .

Un spirit liber

Mai exista un motiv pentru care chiar si cupluri foarte dezvoltate mental si sufletesc pot fi puse in situatii dificile. Omul se confrunta pe toata durata vietii cu tentatii (probleme, alegeri, vicii) pe masura nivelului sau de dezvoltare.
In alte cuvinte, la nivel simplu, ai ca tentatii bomboane, la nivel complex ai ca tentatii torturi.
Cu cat oamenii evolueaza, universul se rezuma tot mai putin la persoana iubita, care ramane iubita, dar totusi universul se extinde. Pe masura extinderii universului, apar si tentatiile.
Viziunea universului limitat in persoana iubita este simplista. Intr-adevar este jumatatea ta persoana iubita, o parte importanta din tine, dar nu universul.
Desi simti ca se rupe lumea in doua, totusi nu se rupe.

Tentatiile sunt personale fiecaruia. De fapt sunt scaparile, imperfectiunile fiecaruia care dau nastere la situatii. Pe masura ce evoluam, devenim mai perfecti si deci nu mai cadem in tentatiile simple, brute. Dar imperfectiunea noastra ramane pana la o eventuala evolutie totala, absoluta. Deci odata cu cresterea complexitatii noastre si reducerea brutalitatii imperfectiunilor, micile imperfectiuni (impotriva micii aparente) creaza efecte tot mai devastatoare datorita nivelului de complexitate asupra caruia actioneaza. De exemplu, pe un ecran de cinema, fa o taietura centrala foarte mica in comparatie cu dimensiunea suprafetei ecranului, si-ai stricat toata frumusetea filmului: imperfectiune minima cu efect maxim.

Fericire

Fara cuvantul "fericire" oamenii ar fi fost cu adevarat fericiti. Dintre toate cuvintele lumii "fericire" are cele mai multe coordonate. Inainte de a fi un cuvant el este un punct pe o harta adesea atat de accidentata.

Fericirea e o fecioara senzuala inchisa intr-un turn de fildes asaltat zilnic de cuvinte luptatori: iubirea, implinirea, echilibru, liniste, intelepciune, simplitate, bunatate, toleranta sau cate si mai cate. O armata de cuvinte asediaza turnul de fildes in speranta unei singure sau mai multor clipe in care sa atinga fericirea.

Hotarat lucru, fara "fericire" acest razboi n-ar mai fi fost necesar. E insa posibil ca in lipsa unui tel comun toti aliatii de mai sus sa-si piarda conditia fizica si morala. Ce ar fi, la urma urmei, iubirea fara fericire?

Nimic serios, pana la urma, o judecata ieftina si nu indelung cumpanita intr-o zi monotona de duminica.

Din ce in ce mai mic

Nu exista absolut, perfectiune, stare ideala, sanatate tun,
privire de vultur, iubire fara imperfect, reactie instantanee!
exista doar dorinte si tinderi catre stari ideale-
dar mica e viata
si parca nu stii pe care cale sa o apuci,
ca acceptia uneia e refuzul tuturor celorlalte,
ca timpul dedicat uneia înseamna pierderea oporunitatii altora,
ca a intelege ceva se propaga in a uita altceva,
ca a fi cu tine, inseamna a nu mai fi cu nimeni,
caci tu mi-ai fi gand permanent si timp-irosit-pretuit.

Si vezi tu, viata nu are indicatoare la fiecare pas
si nici harta facuta de cand lumea si pamantul,
harta ce poate fi o lume sau un punct microscopic al ei,
tu iti esti cartograf, si tu iti faci harta ta,
unde poti avea populatie, continente, ape, relief sau nu,
dar unde tu trebuie sa existi fara ezitari.


As urla de frică
as plange de singuratate,
dar ma dezic.
Si fug si las in urma mea castele
si în fata mea vad numai nisip.

Si ma catar pe oameni ca sa vad lumea de sus,
pentru ca eu caut sa am o panorama
in care ss surprind mereu si apusul si rasaritul,
in care lumina sa se separe de intuneric,
dar instantaneu ma reneg.
Si totusi, e asa frumos de pe umerii lor,
oamenii par si mai mici,
si mai tresar oameni-gigant ici-colo-
sunt asa maiestuosi si frumosi,
dar, la randul lor, si ei stau în carca altora,
si toti par grei si mari.


Si, zilele astea cand mi-am renumarat degetele parca erau mai putine la numar
si bratele mi se micsorau in fata ochilor mei,
si parca fie nu-mi aminteam ce facusem cu o zi in urma,
fie nu intelegeam .

Ori sunt prea mic Si devin Si mai mic,
ori lumea se Intinde fara rusine,
ori ochii mei au nevoie de inca de o pereche de ochi!

De-a zeii

In mijlocul lanului de floarea-soarelui- exact in locul in care fusese infipt compasul pentru a trasa locul, in atmosfera galbena- exact in locul in care cazuse cea mai stralucitoare cometa, pe iarba verde-exact in locul in care clipoceau licuricii cel mai puternic noaptea, prin aerul usor apasator- mai exact printre moleculele abia manjite cu oxigen- statea o copila. Purta o rochita rosie, de trei degete deasupra genunchilor, cu parul tuns baiesteste, fara cercei. Manca, infigandu-si degetele pentru a apuca o samanta de floarea-soarelui si ducandu-le apoi la gura pentru a sacrifica samburele, zdrobindu-l intre dintii ei de lapte. Toate aceste miscari nu par a fi un simplu ritual de hranire, ci seamana mai degraba cu actul de a coase al unei fecioare-izolate-in-turnul-castelului. Cu fiecare sambure introdus in pestera cu dinti, copila parca-si coase cu o ata invizibila buzele de cercul cu petale aflat in mana ei. Impunge de fiecare data cu acul din buricele degetelor, urmand sa-l dizolve in propria-i saliva. Sa-ti legi buzele de o planta si sa inghiti acele- asa cum inghiteai guma de mestecat cand te prindea profesoara- e ceva absurd pentru o copila care nu se descurca deloc la tabla inmultirii cu 7.
Sa ne amintim totusi ca imaginatiei ii lipseste taman imaginatia si ca dragostea seamana cu un sandvis- ai nevoie de doua felii pentru a-ti potoli chioraitul matelor.
Sa uitam pentru doua secunde de copila cu ace-n stomac si sa ne focusam pe un tanar pierde-vara sau pierde-orice-anotimp. Cu o salopeta de blugi uzata, manjit de ciocolata pe la nas si cu parul-stup-de-viespi, acesta se plimba prin biblioteca comunala. Cu o prastie in mana darama toate romanele cu final fericit. Toate aceste miscari nu par a fi un simplu ritual de relaxare, ci seamana mai degraba cu actul de a coase al unui burlac-izolat-in-apartamentul 23. Cu fiecare carte doborata, tanarul parca-si coase cu ata invizibila inima de toate povestile insiropate din "cofetaria" comunala. Sa-ti legi sufletul de o carte si sa pitesti acele printre paginile ei-asa cum piteai copiuta cand te prindea profesoara- e ceva absurd pentru cineva care nu se pricepe sa citeasca.
Sa crezi ca cei doi isi vor arunca acele unul in destinul celuilalt e ceva absurd pentru cineva care nu e inca zeu.

Lanturi cu amintiri

Spun "Lanturi cu amintiri" pentru a nu afirma gresit "amintiri cu lanturi", din ideea ca fiinta isi crează propriile lanturi cu care se leaga de viata si de amintiri, nu amintirile sunt vinovate de existenta tentaculara, fiindca nu au propria putere de a ne tine pe loc.

Suntem suma unor amintiri certe, a unui prezent dinamic si a unui viitor incert. Ma refer la ceea ce se intampla cu oamenii dupa ce se despart.
Constat ca marea majoritate a oamenilor, dupa o despartire majora, se dedau destramarii prin scris, prin muzica, film, prin goana printre amintiri, prin inaltari si prabusiri. Ceea ce este normal si mai ales omeneste. Insa cat timp este de folos această convalescenta? O saptamana? O luna? Un an? O buna perioada din viata?
Este de folos cat timp ne curata, cat timp ne ajuta sa percepem bucle repetate de singuratate si de viata austera, cat timp ne pocaim de rautatile si defectele proprii sau constientizam cauzele pentru care destramarea ne-a zdruncinat viata. Atat este suficient, restul este macinare fara rost, accent de neputinta.
Daca o persoana alege sa se indeparteze, cel mai important lucru este sa intelegem cauzele si sa dam acea libertate de zare si de zbor cu credinta ca toti cei care ne iubesc vor gasi resurse sa ne comunice dorurile, dragostea, zambetul lor si nu se vor indeparta cat timp stralucirea dintre priviri exista si transmite cele mai importante sentimente.

Fara indoiala suntem cateva miliarde de fiinte pe acest Pamant iar intre noi toti sunt inca pe atatea ori conexiuni iar acest lucru ar trebui sa ne spuna că suntem predestinati in a nu fi singuri iar totalitatea de sanse este mesajul cel mai important, de a ne desprinde de lanturi si de a merge mai departe. Mai senini, mai drepti, mai intelepti, mai iubitori.

Strugurii nostri falsi

Deasupra strugurilor lasati prea mult sa astepte in caldura apar muste minuscule care le dau tarcoale si se infrupta din festin. Daca incerci sa le alungi fluturandu-ti mana pe deasupra farfuriei poti constata ca reusesti doar pret de cateva secunde. Musculitele constientizeaza problema numai in momentul in care ea se intampla efectiv, apoi, lipsite de memorie si pofticioase, isi reiau activitatea deasupra ciorchinelui dulce zemos.

Ma gandesc ca oamenii, posesori de memorie si facultati mintale, reusesc sa se comporte asemanator atunci cand nu reusesc sa elimine din viata lor situatii comportamentale, naravuri sau mecanisme de gandire. Desi realizeaza pericolul ce decurge din aciuarea pe langa acest tip de struguri, par dispusi sa-l uite imediat ce acesta se va fi intamplat.
Mai grav decat in cazul musculitelor este ca strugurii nostri adesea nu sunt reali, ci doar proiectii nefericite ale mintilor noastre pline de facultati.

Nud de noembrie:
Si ce-i mai frumos ca tu sa ma iubesti toamna? Toamna cand dorurile miros a foc si tot pamantul e numai frunze si fum. Ne prinde ceata talpilele unul de altul si nu ne putem ridica din genunchi. Cer colorat de rugina. Care ne imbie la sarut si imbratisari pe tacute. Sa uiti de umbre, de frig, de cenusa si de nenoroc. E toamna, tu vino sa curgi cu ploaia in stelele mele, deplin. Spune-mi ca ma iubesti toamna, sa pot aprinde uimirea-n gura ta, in iarna ce vine dupa mine sa-mi naruie orizontul. Sa te pot strecura din sangele meu dupa ce pleci din asternuturi . Si sa te beau iar si iarasi dulce-amara stupoare a vietii mele.