Memoria este o femeie

Memoria este o femeie, fara casa , ea locuieste intr-un parc imens fara garduri, dar cu multa verdeata , cu platani inalti , si un lac undeva in mijloc. Undeva mai pe la asa numita margine imaginara se gaseste un izvor, loc de unde asi trage esenta iar deasupra izvorului cioplit in piatra scrie asa " omul accepta moartea dar nu ceasu morti sale, sa mori oricand numai cand trebuie sa mori , nu " , asta era principiu pe care trebuia sa-l respecte , aceste cuvinte erau asezate acolo, pentru ai aduce aminte de fiecare data cand se revigora. Memoria , doamna aceasta se indeletnicea mare parte din zi cu hranirea porumbeilor care veneau si plecau din parcul respectiv in fluxuri continue , uneori pasarile aveau un caracter salbatec si se napusteau asupra firimiturilor pe care doamna Memorie le arunca pe pavaj, singura ei grija era de a pregati firimiturile la timp , pentru pasarile care veneau inopinat si flamande. Memoria a observat la un mement dat ca pasarile care vin din spatiul orasenesc au aripile mai grele, aterizeaza usor sunt galagioase, dezordonate , iar cand sa isi ia zborul devin lenese iar la destinatie ajung cu intarziere , isi face griji din cauza acestor pasari care nu isi indeplinesc sarcinile , in principiu acelea de mesager .Pasarile de la munte sau din zonele indepartate de spatiile aglomerate au un zbor mai lent cand dau tarcoale domanei Memori , nu se simpte nici macar un curent , ciugulesc repede firimiturile de paine si repede pleaca inspre destinatie purtand cu strasnicie informatia primita, niciodata nu dau gres si intodeauna ajung la destinatie. Doamna Memorie se odihneste uneori intinsa pe o banca , atunci cand spatiul "corpul" care intretine imensul parc amorteste si el pentru moment. Memoria trebuie sa fie sincronizata perfect cu spatiu care o adapasteste iar tributul ei este de a intretine si de a mentine viu si aerisit acest spatiu, de a fii apta in orce moment de a hrani orce pasare, trimisa de un gand ratacitor , spre a fii hranita cu firimiturile cunoasterii.
Gandirea este tot o femeie care spune asa " O gandire vinovata nu poate fi critica ,iar o gandire care nu e critica e nula ".

Minte versus suflet

Iubim cu sufletul sau cu mintea? Ne gandim oare sentimentele? Negociem?
Fara imaginatie, fara fantezie, lucrurile ar fi plictisitoare. Mental traim momente, iubim persoane.
Daca iubim ceea ce gandim despre o anumita persoana, ne iubim propriile proiectii. Si oare ce inseamna sa iubesti? Sa cauti sa te regasesti in el/ ea sau sa il/o completezi?Pai sa privim lucrurile in felul urmator. Daca un puzzle ar avea toate piesele la fel, n-ar mai iesi nimic. Piesele trebuie sa fie diferite si sa se imbine perfect pentru a crea o imagine finala de ansamblu. Uneori suntem tentati sa confundam sentimentele. Analizam omul de langa noi, il bagam intr-o masinarie de scanat pentru a vedea daca corespunde asteptarilor, standardelor noastre. Si daca cu trecerea timpului persoana de langa noi se schimba, ce facem?
Valurile superficialitatii ne impiedica sa ajugem in larg. Noi facem surf si ne bucuram doar cand valurile sunt la inaltimea potrivita. Uitam sa ne bucuram de linistea apei si nici macar nu suntem curiosi sa ii aflam adancurile. Sau poate suntem, dar prea rar.
Multi oameni marturisesc ca iubesc mai intai mental, iar apoi, dupa o perioada de probe, daca personajul corespunde asteptarilor pe care le au, lasa culoar liber iubirii. Intrebati de ce nu pot iubi pur si simplu, fara sa cunoasca, au raspuns ca un om trebuie sa-ti placa pentru ceva. Daca stii care e acel ceva, ai dat deja un click mental . Nu poti sa-l iubesti pur si simplu pe el, omul, fara sa-l cunosti macar. Si daca nu-l cunosti si simti ceva mai special vorbim de atractie fizica. Si ca sa-i descoperi sufletul trebuie ca mai intai sa-ti placa altceva.Extrem de important este si sincronul iubirii. Esential chiar. Partenerii isi aleg ritmul iubirii. Important este sa te sincronizezi cu cel de langa tine. Nu poate ca unul sa danseze vals iar altul step.Intai iubim mental si apoi cu sufletul? Nu cumva iubim persoana (d)in mintea noastra?
Sunt cazuri in care vedem un diamant intr-o biata piatra si avem o perceptie total gresita. Atunci iubim mental, in imaginatia noastra.Pana la urma iubirea se poate realiza cu mintea , sufletul sau cu amandoua , acum depinde pana la ce nivel vrem sa ajungem.

Operatiune iluzorie

Daca in trecerea mea pe acest pamant as intalnii un inger aflat in agonia mortii, si daca ar fii posibil ca un inger pe pamant sa fie intr-o astfel de stare , asta pentru ca eu stiam ca ei sunt vesnici chiar daca sunt intruchipati in fiinte umane , as incerca sa-l resuscitez de la moarte, sa incerc o , operatie nebuna pe cord deschis.
Dar mie frica pentru ca atunci cand ai voi atinge inima va muri de mana mea prea calda cu care atinsesem mai demult un demon. As fii vrut macar sa-l tin in brate, dar nu am reusit caci se metamorfozase intr-un suierat de vant.
Mi-a atins cu mana lui sidefie parul , apoi fata, dupa care m-a lasat , in vesnica mea de dor incercare de a-l resuscita. Eu am continuat sa ma lupt , dar se pare ca spiritul ia parasit fiinta, inainte de vreme.

Teatrul actorilor grabiti

Cu siguranta fiecare dintre noi joaca pe cel putin o scena si cu cel putin o masca , cel putin un personaj , in acesta temporalitate. Sa ne considerm actori , care au proprii lor fani , mai multi sau mai putini , mai fideli sau nu , care aplauda la final inainte de a cadea cortina din politete sau chiar din suflet uneori, si atunci spectatorii ati daruiesc pe langa aplauzele palmelor , si un zambet si poate cate o floare, atunci te poti considera un actor de succes. Nu sunt sigur daca a fii actor este sinonim cu a fii mincinos. Daca este asa ami place sa cred ca este o minciuna asumata , constienta, si chiar daca este asa tot incalca legile bunului simt, transformad totul intr-o masinarie care produce si vinde vise , iluzii, iar la manivela nu este nimeni alcineva decat mincinosul ( actorul ).
Se poate intocmi o lista a , actorilor grabiti din viata fiecaruia dintre noi , si sunt sigur ca ar fii multi , am putea crea o companie teatrala de invidiat. Fiecare dintre noi am asistat la piese de teatru live ,pe care le-am trait cu intensitate maxima , actorii astia ne-au facut sa traim jocurile lor cu sufletul , astfel am investit in piesele lor sentimente , manifestari fizice ale corpurilor noastre sleite de energie rezultat al intensitati si maiestriei cu care ei asi abordau rolurile. Acesti actori dau maximul din ei pana cand asi ating scopul iar acela e de asi pune marca lor asupra ta ca specatator al manifestarilor subiective. Apoi se lasa cortina , actiunea se termina si pleaca. E ca si cum cineva s-a vandut pe sine , pentru a putea castiga o farama de energie , indispensabila supravietuiri lui pe scenele vieti jucand diversilor specatori. Marsav lucru . Lista asa numitilor " actori grabiti " e lunga, daca stai sa te gandesti cate piese de teatru ai vazut , in ce locuri si in ce circumstante sau desfasurat , sunt sigur ca fiecare dintre noi poate sa-si faca linistit un " teatru al actorilor grabiti ". Un actor garbit dupa ce sia facut rolul , pleaca , numai el stie cum se simpte dupa ce sia jucat rolul , cat de multumit este de jocul lui in fata spectatorilor, poate ca si ei sufera si ar trebui sa avem o compasiune pentru ei atunci cand se sting reflectoarele de pe scena si se lasa cortina, poate ca in spatele ei si ei au regrete , suferinte , dureri , remuscari , poate ar fii dorit sa joace mai bine , sa fie mai expresivi , sa atinga mai profund spectatorul sau dimpotriva poate ar fii dorit sa nu fii pus atat de mult suflet in lumina naivitatii spectatorilor. Dar sa nu fim patetici, si sa consideram in continuare ca asta ai este meseria lui , jocul acesta al face sa supravietuiasca sa fie mai puternic in urmatorul joc al lui.
Exista undeva in lumea aceasta un asa numit spatiu in care acesti actori se intalnesc si asi beau cafeaua si asi povestesc ultimele roluri jucate , o asa zisa cafenea a , actorilor grabiti, ma gandesc ca daca pe scena vietii sunt grabiti , si intr-o astfel de cafenea timpul ar trebui sa li se para insuficient pentru as putea soarbe in tihna licoarea, poate ca un astfel de spatiu nu are nici macar mese sau scaune , asta pentru a le facilita drumul spre urmatoarea scena , pentru a nu putea zabovi, ar fi teribil daca un astfel de actor siar uita personajul in timp ce sar afunda intr-o ceasca de cafea.
Oricat de mult ai gusta jocul de pe scena exista o limita intre zbuciumul sau de acolo din bataia lumini si linistea ta din fotoliu, tu fiind stapanit de rabdare el fiind inversunat de o graba terifianta , zvarcolirea lui acolo sus vine din dorinta de a nu zabovi in ochii tai mai mult decat ia permis acel Regizor universal, care e undeva in spatele cortinei si ai numara in soapte boabele de nisip din clepsidra .

Tind sa cred ca, cu cat asi marcheaza mai mult publicul cu atat va fii mai apreciat , cu cat va strapunge mai profund cu atat va ramane mai mult timp intiparit pe scena teatrului, si la fel ca si marii actori va avea un portret pus la loc de cinste in holul teatrului, ca fiind o particica la consolidarea dramatismului institutie care se numeste in definitiv " fiinta om ", partas la jocul actorilor grabiti.

Gandul

Gandul este o forta imensa, una dintre cele mai puternice arme pe care omul o poseda, desi de cele mai multe ori nu este constient de acest lucru.
Inainte de orce exista un gand, el fiind punctul de plecare a unei actiuni, este oarecum sufletul ratiuni. Oamenii acorda o foarte mare atentie aspectului fizic, isi modeleaza corpul, incearca sa manance cat mai sanatos, dar foarte putini sunt aceia care se ocupa si de sanatatea lor mentala. Ideal ar fi sa consumam zilnic o portie de ganduri, ganduri pozitive.
Puterea gandului a fost demonstrata printr-un experiment simplu.Se pune apa in doua vase , care se ingheata, iar timp de cateva luni adresezi cuvinte de iubire, multumire, fericire, unuia din vase , iar celuilalt cuvinte de ura, nemultumire, tristete. Rezultatul va fii uimitor. Vasul cu apa care a fost incarcat cu cuvinte pozitive a capatat forma unor cristale, iar cel care a fost incarcat cu, cuvinte cu valenta negativa era diform. Experiment facut de Emoto Masaru.
Avand in vedere ca noi suntem apa in proportie de 70 - 90 % , impactul gandurilor asupra noastra si a mediului este extraordinara. Mintea noastra nu sta locului nicio clipa asa ca ar fii bine sa fim mai atenti cu ce o hranim.Gandul este cea mai puternica unealta cu care ne putem sculpta si cu care putem crea lumea.
Avand in vedere ca inca de cand ne-am nascut gandirea ne-a fost modelata de catre tot felul de factori, familie, societate, media, ar trebui pe cat posibil sa nu incercam sa gandim "lucrurile" importante, ci sa le simtim, sa le traim.

Manipularea este prezenta peste tot in jurul nostru, miliarde de mesaje subliminale ne bombardeaza creierul la fiecare secunda. Gandirea e sanatoasa cand nu ne-a fost modelata, cand porneste de la simtire.

Sentimentele se oglindesc in ganduri, atunci cand gandurile sunt curate, clare, cand simtirea este congruenta cu gandul.

Paralela...

... între oameni şi cărţi. De ce aş alege cărţile în detrimentul oamenilor? Sau viceversa? Normal, argumente am găsit destule în favoarea sau în dauna uneia dintre „categorii”, dar un verdict final încă stă sub auspiciile incertitudinii în mintea mea.
De ce cărţi?
Dintr-o suită de raţiuni mai mult sau mai puţin pertinente...
În primul rând, cărţile nu se supără atunci când le laşi de-o parte şi sunt înduioşător de primitoare atunci când ţi-aduci aminte de ele, indiferent de timpul care a trecut de la ultima îmbrăţişare de priviri. Pe când măsurarea distanţei temporale când vine vorba de oameni este infinit mai anevoioasă.
Apoi, cartea nu trădează, nu înşală, nu se vinde. Fidelitatea e o legătură de căpătâi a ei cu cel ce o deschide.
Lecturarea aceleiaşi cărţi aduce cu sine elemente noi, de fiecare dată când ne întoarcem la ea. Mistere nedesluşite până atunci, noi senzaţii, voluptăţi nebănuite. Oamenii însă sunt aceeaşi, neschimbaţi, cu aceleaşi ticuri verbale sau de conduită. Sunt prea puţini cei care, păstrându-şi forma, îşi schimbă fondul.
De ce oameni?
Pentru că nevoia de a iubi a oamenilor nu poate fi concretizată decât prin contactul cu alţi oameni. Iar cărţile, oricât de „disponibile” ar fi, nu pot substitui un suflet, o atingere, o mângâiere.
Poate un argument de ordin mai degrabă practic - oamenii găsesc soluţii (chiar dacă nu cele mai bune) rapide, pe când un răspuns din partea cărţilor poate veni după ani şi ani de căutări asidue. Sau poate să nu vină niciodată...
În plus, oamenilor le stă în putinţă să creeze cărţi, în vreme ce acestea din urmă sunt văduvite de posibilitatea de a aplica reciproca asupra oamenilor (tehnic vorbind).
Astfel că plutesc pe o mare de argumente mai goale sau mai mai pline de temei... Şi momentan am ales cărţile... Poate că greşesc... Sau poate nu...

Experiment

Intr-un acvariu cu pestisori aurii. Acesti pestisori au fost crescuti
intr-un acvariu incapator, pe mijlocul caruia se afla un geam de sticla,
impartindu-l in doua. De fiecare data cand micutii carasi vroiau sa treaca de geamul de sticla se opreau cu botul in geam. Azi asa, maine asa...pana cand pestisorii au priceput ca pe acolo nu se poate trece si s-au limitat la spatiul restrans pe care il aveau, fara sa mai incerce sa treaca dincolo. Dupa doar cateva luni cercetatorii au scos geamul care impartea acvariul. Si ce credeti ca au facut pestisorii?
Au inotat fericiti ca acum au un acvariu dublu ca dimensiuni si ca nimic nu ii mai stanjeneste? Nu. Pestisorii nu au facut absolut nimic si s-au comportat ca si cum geamul de sticla nu ar fi disparut. Pentru carasi geamul era inca acolo si limitele impuse de acel geam inca existau. Pestisorii devenisera prizonierii propriilor credinte si limitari.

Ne putem da seama ca asta nu se intampla doar in cazul pestilor...Si noi ca oameni ne limitam. Uneori poate din cauza fricii sau a incercarilor esuate.Frica este elementul care distruge orice, o piedica pe care noi ne-o fabricam. Putem combate frica incercand, avand curaj chiar daca pe moment nu vedem nimic concret de care sa ne agatam, caci uneori nu trebuie sa stim exact cum vom ajunge intr-un loc, e suficient sa vrem si sa credem ca putem. Dupa mine, principalii dusmani ai oamenilor sunt: gandurile, teama si ei insisi. Pestisorii din poveste au incercat sa treaca de cateva ori de bariera creata, renuntand intr-un final, iar atunci cand piedica a disparut si li s-a oferit ocazia de a fi liberi, abandonasera ideea de a incerca.