Trebuie sa ne ingrijim de un singur lucru in viata asta: de suflet. N-ar trebui sa fie greu, ne nastem cu el, ne defineste si tot ce facem in viata facem pentru suflet. sau asa ar trebui. dar nu mai e asa....
Din ce in ce mai des observ ca sufletul nu mai conteaza.... nu ne mai cultivam, nu ne mai formam gusturi, nu ne mai respectam ca oameni, nici pe noi insine si nici semenii. Am devenit egoisti dar nu e un egoism care sa fie benefic sufletului (da, eu cred ca exista asa ceva), ci am devenit egoisti intr-un fel care ne distruge sufletul. am devenit mai mult decat egoisti, suntem egocentrici. Suntem interesati, suntem avizi de bani si putere, suntem avari din punct de vedere economic dar si emotional, psihologic, sentimental si cultural.
Nu ne mai intereseaza persoane, nu mai vrem pe nimeni, vrem doar nimicuri, ne croim o viata falsa, bazata pe adunatul a cat mai multor nimicuri, a tuturor lucrurilor banale si nesemnificative pe care le vor toti, nu mai stim sa fim oameni. Suntem fixati pe lucruri pe care nu le analizam si nu le cunoastem valoarea, avem in jurul nostru oameni pe care nu ii vrem, nu mai stim sa visam, nu mai avem idealuri, doar ne dorim dar asteptam zane sa ne implineasca aceste asteptari. Nu mai avem identitate, vointa, credinta, interese "interesante", suntem niste falsi care se ascund in fata unor masti, pe care din ignoranta si orgoliu le consideram perfecte, pentru a nu fi renegati de ceilalti. Nu vrem sa parasim turma desi nu ne place. Nu mai avem valori,nu mai suntem oameni de caracter, nu mai avem personalitate, nu mai incercam sa fim noi, nu mai avem timp, nu ne mai facem timp, nu mai stim, nu mai credem, nu mai spunem, nu mai facem, nu mai avem, nu mai vrem, nu mai dam, nu mai luam, nu mai cercetam, nu mai simtim, nu mai iubim.
nu mai stim sa fim noi,
nu mai stim daca mai avem suflet,
nu mai stim sa avem grija de suflet,
nu mai stim sa fim esenta, suntem ca ploaia,
suntem slabi. Nu avem scuza,
suntem pesimisti si gandim negativ,
suntem horror; avem sufletele in paragina, macinate de multe rele,
suntem suflet"-less".
25 sept. 2010
22 sept. 2010
Franturi
In fotografiile acelea, vad timpul stand în loc și gasindu-mi zi de zi raspunsuri la intrebari...gasesc un da, un nu, un "te iubesc" sincer,nespus pe moment, dar simtit cu toate celulele ...vad cum pamantul tremura sub noi,vad cum traim și ce traim și mai ales vad ca simtim. Simti sa-mi zambesti,simti sa treci dincolo de lentila si sa-mi dai fiori cu privirea. Stii ce se va întampla cu poza asta, stii ca o voi lipi pe perete si când o voi vedea ma voi gandi la tine iar eu stiu ca zambetul tau va ramane mereu in mine. Asa ca zambeste-mi frumos.
Zambeste-mi acum,zambeste-mi pentru maine,zambeste-mi si pentru 17 si pentru 18,dar mai ales pentru ...zambeste-mi,da,da zambeste-mi pentru poimaine,pentru luna ce urmează și pentru tot restul vietii cand vom fi despărtiti și ne vom uita obiceiurile,gesturile,cafelele și versurile,toamnele și amintirile,pasii,mainile,degetele,bratele,trupul,gatul,urechile,buzele si ochii.
Zambeste-mi din fotografie si lasa-ma sa te uit odată, si încă odata, si încă odata...
In fotografie te vad mereu si-ti zambesc melancolic dintr-un colt de toamna ce de-abia iese din puf.
Parca imi e dor de-o ploaie frumoasa de toamna.
Zambeste-mi acum,zambeste-mi pentru maine,zambeste-mi si pentru 17 si pentru 18,dar mai ales pentru ...zambeste-mi,da,da zambeste-mi pentru poimaine,pentru luna ce urmează și pentru tot restul vietii cand vom fi despărtiti și ne vom uita obiceiurile,gesturile,cafelele și versurile,toamnele și amintirile,pasii,mainile,degetele,bratele,trupul,gatul,urechile,buzele si ochii.
Zambeste-mi din fotografie si lasa-ma sa te uit odată, si încă odata, si încă odata...
In fotografie te vad mereu si-ti zambesc melancolic dintr-un colt de toamna ce de-abia iese din puf.
Parca imi e dor de-o ploaie frumoasa de toamna.
21 sept. 2010
Astazi am plans
Astazi am fost la un concert de muzica clasica. Imi place ateneul e unul din locurile in care fiecare dintre noi ar trebui sa se simpta deosebit. Imi place si la opera dar iubesc deocamdata ateneul. Si tot astazi am plans ascultand partea a doua a concertului pentru pian si orchestra de Beethoven.
Stiu ca e un cliseu. Muzica clasica emotioneaza pana la lacrimi, e un fapt stiut. E insa ceva dincolo de emotie. Macelarul spinteca burta mielului si scoate de acolo toate organele, pe rand. Nu ramane nimic. Mainile pline de sange umbla dupa ficat, rinichi, inima. Dispar inmanusate prin taietura larga si reapar pline de carne inca pulsand.
M-am simtit ca si cum sunetul mi-ar fi spintecat membrana translucida si elastica din jurul sufletului meu. Parca o mana nevazuta umbla, fara menajamente, sa scoata afara prin crapatura spintecata de muzica ultimele ramasite, cele mai fine, mai curate si mai gustoase ale sufletului meu. Sau poate din contra, raul ma parasea si ramaneam bun si vlaguit ca dupa o lobotomie. Oricum ar fi, m-am trezit plangand. Fara sa pot controla.
Mi-aduc aminte de dictatori celebri impresionati pana la lacrimi de muzica. Hitler iti putea recita pe de rost librete din operele lui Wagner. Apoi cu cinism omora milioane de oameni. Si totusi, acesti scelerati, varsau lacrimi la maretia lui Beethoven, Mozart sau Handel. Oare nu este limpede ca aceasta muzica atinsa de divinitate reuseste sa scoata fie si pentru cateva secunde o picatura de bunatate chiar si din cel mai sterp suflet? Oare vom gasi vreodata solutia revelarii binelui etern?
Stiu ca e un cliseu. Muzica clasica emotioneaza pana la lacrimi, e un fapt stiut. E insa ceva dincolo de emotie. Macelarul spinteca burta mielului si scoate de acolo toate organele, pe rand. Nu ramane nimic. Mainile pline de sange umbla dupa ficat, rinichi, inima. Dispar inmanusate prin taietura larga si reapar pline de carne inca pulsand.
M-am simtit ca si cum sunetul mi-ar fi spintecat membrana translucida si elastica din jurul sufletului meu. Parca o mana nevazuta umbla, fara menajamente, sa scoata afara prin crapatura spintecata de muzica ultimele ramasite, cele mai fine, mai curate si mai gustoase ale sufletului meu. Sau poate din contra, raul ma parasea si ramaneam bun si vlaguit ca dupa o lobotomie. Oricum ar fi, m-am trezit plangand. Fara sa pot controla.
Mi-aduc aminte de dictatori celebri impresionati pana la lacrimi de muzica. Hitler iti putea recita pe de rost librete din operele lui Wagner. Apoi cu cinism omora milioane de oameni. Si totusi, acesti scelerati, varsau lacrimi la maretia lui Beethoven, Mozart sau Handel. Oare nu este limpede ca aceasta muzica atinsa de divinitate reuseste sa scoata fie si pentru cateva secunde o picatura de bunatate chiar si din cel mai sterp suflet? Oare vom gasi vreodata solutia revelarii binelui etern?
20 sept. 2010
Redescoperirea
Opreste-te pentru cateva minute. Opreste-te acolo unde toti cei din jurul tau sunt in apogeul trecerii lor prin lume. Opreste-te exact in momentul in care totul pare sa fie la viteza maxima. Ofera-ti prilejul de a te vedea transpus in fiecare dintre ei. Uita-te atent si analizaza ce ai ajuns. Priveste-i cum te privesc si da-ti seama ca si tu te-ai privi la fel. Analizeaza-i: incaltamintea, pasii, haina de piele sau blugii, umbrelele sau tigara din mana stanga.
Toti te privesc cum ii privesti si nimeni nu te intelege de ce tu stai iar ei se misca, de ce tu esti ciudatul. Ai ajuns ciudat doar pentru ca te-ai privit in oglinda sociala pentru cateva minute. Nu mai faci parte din masa de oameni prea grabiti sa se opreasca si ei cu tine si sa se priveasca in altii, prea putin inteligenti poate. Esti exclus acum, dat la margine. Nu ca ai vrea sa te mai intorci...ti-ai dat seama ce ai ajuns si acum vrei sa fi altfel. Nu mai vrei sa fi obisnuit, nu mai vrei s ate amesteci in paleta lor de culori, mai mai suporti NORMALUL si vrei sa fi TU. E cel mai bun exercitiu de cunoastere.
Acumj FUGI! fugi repede...cat poti tu de tare. Misca-te mai repede ca ei. Fugi intr-un loc in care nu acoperisul blocurilor dau linia orizontului. Fugi oriunde, in orice loc ce iti permite sa fi tu. Fugi de ei. Fugi de ordinar. Fugi de obisnuit. Fugi de ceea ce ai fost si nu erai cu adevarat.
Toti te privesc cum ii privesti si nimeni nu te intelege de ce tu stai iar ei se misca, de ce tu esti ciudatul. Ai ajuns ciudat doar pentru ca te-ai privit in oglinda sociala pentru cateva minute. Nu mai faci parte din masa de oameni prea grabiti sa se opreasca si ei cu tine si sa se priveasca in altii, prea putin inteligenti poate. Esti exclus acum, dat la margine. Nu ca ai vrea sa te mai intorci...ti-ai dat seama ce ai ajuns si acum vrei sa fi altfel. Nu mai vrei sa fi obisnuit, nu mai vrei s ate amesteci in paleta lor de culori, mai mai suporti NORMALUL si vrei sa fi TU. E cel mai bun exercitiu de cunoastere.
Acumj FUGI! fugi repede...cat poti tu de tare. Misca-te mai repede ca ei. Fugi intr-un loc in care nu acoperisul blocurilor dau linia orizontului. Fugi oriunde, in orice loc ce iti permite sa fi tu. Fugi de ei. Fugi de ordinar. Fugi de obisnuit. Fugi de ceea ce ai fost si nu erai cu adevarat.
19 sept. 2010
Gand de septembrie
Soare bland de septembrie imi mangaie degetele. Din cand in cand, pictez cu gene orizonturi. Sunt in fata laptopului si revad fotografii.Sufletul ei de lebada isi deschide aripile printre ceruri de chihlimbar si cu ochii inchisi ii aud zborul. Lin se plimba prin palatul acela de cristal din varful muntelui inconjurat de apa imensa si copaci nesfarsiti.Un inger care a fost lebada din Nordul ultimului meu timp. De ea n-ar fi fost, n-as fi stiut.
Miroase a scoarta de stejar si mi-e dor de padurile in care m-ai asteptat. Toamna am gust de struguri si rasaritul ma imbie cu lemn pentru ani ce vor fi sa-ti aline buzele si limba intaiului tau dor.Ai plecat pe front necunoscut soldat si printre bombardamente, cu ruj rosu vei scrie pe oglinzile viselor.
Pulberi kaki cad intr-o simfonie de arome peste frunzele care se desprind in palmele mele. Pulberi din tine. Mirosi a sange si a argint. A castane, cedru si a miere. E toamna soldat. Numai pamantul pe unde mergi stie cum te-au inganat genunchii mei, in noptile in care marsaluiai eternitatea.
De ce m-am gandit la asa ceva pt ca inima mea stie o singura limba. Limba celuilalt. Restul e vocabular.Inima mea nu are colturi la care sa stai. Inima mea stie doar sa te tina de mana.Inimii mele nu-i e frica, nici in moarte nu te minte. Restul o doare. Inima mea vede cu sufletul, si sufletul saruta tot cu gura, atinge tot cu mana. Cand n-are cu cine , sufletul meu face dragoste cu vantul. Restul nu e. Si unde e NU ( pot, vreau, cred, simpt, gandesc, acolo curge sange si bat clopote. Cu sfiala.
Miroase a scoarta de stejar si mi-e dor de padurile in care m-ai asteptat. Toamna am gust de struguri si rasaritul ma imbie cu lemn pentru ani ce vor fi sa-ti aline buzele si limba intaiului tau dor.Ai plecat pe front necunoscut soldat si printre bombardamente, cu ruj rosu vei scrie pe oglinzile viselor.
Pulberi kaki cad intr-o simfonie de arome peste frunzele care se desprind in palmele mele. Pulberi din tine. Mirosi a sange si a argint. A castane, cedru si a miere. E toamna soldat. Numai pamantul pe unde mergi stie cum te-au inganat genunchii mei, in noptile in care marsaluiai eternitatea.
De ce m-am gandit la asa ceva pt ca inima mea stie o singura limba. Limba celuilalt. Restul e vocabular.Inima mea nu are colturi la care sa stai. Inima mea stie doar sa te tina de mana.Inimii mele nu-i e frica, nici in moarte nu te minte. Restul o doare. Inima mea vede cu sufletul, si sufletul saruta tot cu gura, atinge tot cu mana. Cand n-are cu cine , sufletul meu face dragoste cu vantul. Restul nu e. Si unde e NU ( pot, vreau, cred, simpt, gandesc, acolo curge sange si bat clopote. Cu sfiala.
18 sept. 2010
Alege sa cazi. Liber. ( second )
Ma deranjeaza ca am redefinit speranta prin partile astea. Pana acum putin timp speranta era un declansator. Era o tableta efervescenta aruncata in paharul cu mizeria de zi cu zi. Fuzionand cu mizeria, speranta mai nastea vise plapande. Acum speranta e o grenada amorsata.
Esti un sinucigas daca mai speri. Iti mananci din propria viata, iti infuleci propriul timp. Esti nebun.
Pe terenurile de lupte se bat ei, cei pe care i-am lasat sa ne conduca in timp ce dormeam. Se bat pana la sange, pana cand unul dintre ei moare. Zona de conflict e inconjurata de garduri inalte impletite cu sarma ghimpata. In spatele gardurilor multimea priveste balind. Victoria nu se va sarbatori. Multimea nu va primi halci de carne sau bani. Nimic din toate astea. Ne uitam totusi. Cu gurile cascate si degetele infasurate pe sarma, stam agatati de gardul protector si privim infometati.
Sunt intr-o permanenta stare de avort. Toate gandurile mele mor in cateva saptamani, jalnici embrioni care n-apuca metamorfoza. Creierul mi-e naclait si sunt paralizat. N-am chiureta, n-am anestezic. Am ceva apa fierbinte in speranta ca vreun gand va reusi sa se nasca si sa-l pot creste pe langa gardurile cu sarma ghimpata.
Intrebarile imi dau o stare de voma. Nu mai intreb nimic. E important sa nu mi se faca greata. Oricum ar raspunde evaziv. Asta m-ar ameti si mai tare. Mi-ar tulbura urechea interna. Acolo unde se formeaza echilibrul. Unde se formeaza echilibrul in tara asta? In fiecare dintre noi. Care noi? In fiecare dintre mine. Oricum, cei care gasesc echilibrul nu intind mana catre cei care bajbaie in vertij. Nimeni nu echilibreaza pe nimeni. Balansul ne defineste. As fi vrut sa-i intreb multe lucruri. Mi-e frica sa nu vomit.
Cat de imbecili sa fim incat sa credem ca o balada populara defineste un popor? Nu balada populara defineste poporul, ci insasi optiunea poporului pentru balada.
O tara care moare trebuie sa lase loc unei tari care se naste. Istoria? In halul in care am ajuns e un detaliu. Trecutul? Un vis urat. Viitorul? Nu stim inca pentru ca ghicitoarele nu platesc taxe.
Esti un sinucigas daca mai speri. Iti mananci din propria viata, iti infuleci propriul timp. Esti nebun.
Pe terenurile de lupte se bat ei, cei pe care i-am lasat sa ne conduca in timp ce dormeam. Se bat pana la sange, pana cand unul dintre ei moare. Zona de conflict e inconjurata de garduri inalte impletite cu sarma ghimpata. In spatele gardurilor multimea priveste balind. Victoria nu se va sarbatori. Multimea nu va primi halci de carne sau bani. Nimic din toate astea. Ne uitam totusi. Cu gurile cascate si degetele infasurate pe sarma, stam agatati de gardul protector si privim infometati.
Sunt intr-o permanenta stare de avort. Toate gandurile mele mor in cateva saptamani, jalnici embrioni care n-apuca metamorfoza. Creierul mi-e naclait si sunt paralizat. N-am chiureta, n-am anestezic. Am ceva apa fierbinte in speranta ca vreun gand va reusi sa se nasca si sa-l pot creste pe langa gardurile cu sarma ghimpata.
Intrebarile imi dau o stare de voma. Nu mai intreb nimic. E important sa nu mi se faca greata. Oricum ar raspunde evaziv. Asta m-ar ameti si mai tare. Mi-ar tulbura urechea interna. Acolo unde se formeaza echilibrul. Unde se formeaza echilibrul in tara asta? In fiecare dintre noi. Care noi? In fiecare dintre mine. Oricum, cei care gasesc echilibrul nu intind mana catre cei care bajbaie in vertij. Nimeni nu echilibreaza pe nimeni. Balansul ne defineste. As fi vrut sa-i intreb multe lucruri. Mi-e frica sa nu vomit.
Cat de imbecili sa fim incat sa credem ca o balada populara defineste un popor? Nu balada populara defineste poporul, ci insasi optiunea poporului pentru balada.
O tara care moare trebuie sa lase loc unei tari care se naste. Istoria? In halul in care am ajuns e un detaliu. Trecutul? Un vis urat. Viitorul? Nu stim inca pentru ca ghicitoarele nu platesc taxe.
17 sept. 2010
Alege sa cazi. Liber. ( first )
Sunt chirias in tara mea. Taxele pe care le platesc sunt pretul chiriei. In schimbul acestor bani sunt lasat sa locuiesc in Romania. Ma lasa sa si vorbesc, desi nu ma asculta. Nu e o locuinta extraordinara, nici vorba, iar proprietarii nu se preocupa decat sa-si incaseze banii la timp.
Senzatia ca nu am tara mea e dureroasa. Poate ca in diaspora as fi resimtit mai putin aceasta durere. O plecare asumata e o suferinta asumata. Viata a ales pentru mine sa raman. Inca.
Apatrid in propria-mi tara poate suna paradoxul meu. N-am vorbe si nu mai am nici macar ura. Ar fi fost bine sa-i pot uri pe toti iresponsabilii astia nebuni. Ura e un combustibil. Indiferenta, nu. Indiferenta nu hraneste nimic. Dar ucide la randul ei printr-un soi de exterminare lenta. E ca un camp pe care nu mai creste nimic de la prea multe pesticide.
In Romania nu mai creste nimic. Creste doar o stare de perplexitate gatuita.
Nimeni nu e in stare sa-si elibereze urletul. Pentru ca e greu sa urli cand esti singur. Iar noi, romanii, suntem singuri. Fiecare pentru sine. Urletul se naste in colectivitate sau macar atunci cand pe partea ailalta a prapastiei are cine sa te auda, atunci se desfac baierele sufletului care sa nasca urletul.
Senzatia ca sunt batjocorit nu ma face sa-mi revin. Inca sper ca e o senzatie. Contrar aparentelor sunt un individ pozitiv. Evit inca sa inteleg ca sunt batjocorit. Asta ma transforma intr-un masochist. Bine ai venit in Romania, straine.
Daca vrei senzatii tari si un popor pestrit in mijlocul caruia sa-ti petreci cativa ani din viata e ok. Ce-ti putem oferi? Pai ar fi multe. Iti rastalmacim bolile si iti gresim diagnosticul - asta e supercool- vei trai mereu la maxim, intr-o confuzie vecina cu nebunia. E supertare. Te putem tine ore in sir blocat in trafic si cand vei simti nevoia sa protestezi te lovim si te injuram. Avem pornografie peste tot si aproape legal. E suficient sa-ti faci abonament. Pregateste-te sa fii complet neinteles. Niciodata un strain n-a fost mai aproape de charisma genialitatii ca aici, acum, la noi. Numai la noi cele mai simple lucruri se pot transforma in veritabile enigme. Sfinxul e la orice colt de strada. Orice functionar public iti poate schimba destinul cu cel putin trei intrebari. Avem mizerie morala constanta. Te-ai plictisit de convenientele si sabloanele societatilor civilizate? Ti-e dor de tradari si pumnale in spate? Vrei sa asisti la lucraturi fara subtilitate? Te excita sa n-ai incredere? Vrei sa simti gustul exotic al principiilor terfelite? Iti oferim asta in pachetul standard, straine. Nu-ti cerem sufletul. Iti vrem doar banii. Alege sa traiesti la limita, alege Romania. Alege sa cazi. Liber.
Senzatia ca nu am tara mea e dureroasa. Poate ca in diaspora as fi resimtit mai putin aceasta durere. O plecare asumata e o suferinta asumata. Viata a ales pentru mine sa raman. Inca.
Apatrid in propria-mi tara poate suna paradoxul meu. N-am vorbe si nu mai am nici macar ura. Ar fi fost bine sa-i pot uri pe toti iresponsabilii astia nebuni. Ura e un combustibil. Indiferenta, nu. Indiferenta nu hraneste nimic. Dar ucide la randul ei printr-un soi de exterminare lenta. E ca un camp pe care nu mai creste nimic de la prea multe pesticide.
In Romania nu mai creste nimic. Creste doar o stare de perplexitate gatuita.
Nimeni nu e in stare sa-si elibereze urletul. Pentru ca e greu sa urli cand esti singur. Iar noi, romanii, suntem singuri. Fiecare pentru sine. Urletul se naste in colectivitate sau macar atunci cand pe partea ailalta a prapastiei are cine sa te auda, atunci se desfac baierele sufletului care sa nasca urletul.
Senzatia ca sunt batjocorit nu ma face sa-mi revin. Inca sper ca e o senzatie. Contrar aparentelor sunt un individ pozitiv. Evit inca sa inteleg ca sunt batjocorit. Asta ma transforma intr-un masochist. Bine ai venit in Romania, straine.
Daca vrei senzatii tari si un popor pestrit in mijlocul caruia sa-ti petreci cativa ani din viata e ok. Ce-ti putem oferi? Pai ar fi multe. Iti rastalmacim bolile si iti gresim diagnosticul - asta e supercool- vei trai mereu la maxim, intr-o confuzie vecina cu nebunia. E supertare. Te putem tine ore in sir blocat in trafic si cand vei simti nevoia sa protestezi te lovim si te injuram. Avem pornografie peste tot si aproape legal. E suficient sa-ti faci abonament. Pregateste-te sa fii complet neinteles. Niciodata un strain n-a fost mai aproape de charisma genialitatii ca aici, acum, la noi. Numai la noi cele mai simple lucruri se pot transforma in veritabile enigme. Sfinxul e la orice colt de strada. Orice functionar public iti poate schimba destinul cu cel putin trei intrebari. Avem mizerie morala constanta. Te-ai plictisit de convenientele si sabloanele societatilor civilizate? Ti-e dor de tradari si pumnale in spate? Vrei sa asisti la lucraturi fara subtilitate? Te excita sa n-ai incredere? Vrei sa simti gustul exotic al principiilor terfelite? Iti oferim asta in pachetul standard, straine. Nu-ti cerem sufletul. Iti vrem doar banii. Alege sa traiesti la limita, alege Romania. Alege sa cazi. Liber.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)