L'amie idéale

Dragostea mea este strigatul din fiecare noapte, la ceas tarziu cand clavicula iubitei nu ocupa spatiul si forma pernei de alaturi. Dragostea mea este acel val de sange navalnic care vuieste prin vene in cautare de anotimpuri, dragostea mea este jumatate din ratiunea de a fi pentru acest lut, forma si suflet, precum este un copac coroana si radacini. Dragostea mea este adancul cel mai adanc decat oceanul cand ceruri se scufunda in taina apelor de noapte si nuferi albi cuprind Luna în vesnic cantec de viata.
Dragostea mea este toata inima care a mai ramas sa bata la portile vechi de lemn uitat de timp sau luntrea care a calauzit sufletele la malul promis cand lumile noi, rand pe rand s-au uitat in istorii nescrise. Dragostea mea este dorul pe care nu pot sa il strang in suflet niciodata si nici navod nu am pentru nelinistea lui care izbeste tampla si pieptul ca un rasarit de mare.
Dragostea mea este tot ce am vrut sa am vreodata, cuvant abia soptit ca un ecou pe buzele mele, pe buzele ei, de mama si iubita.

Emotie

Transimitem semnale emotionale in decursul fiecarei intalniri si aceste semnale ii afecteaza pe cei care se afla in preajma. Cu cat suntem mai abili din punct de vedere social, cu atat controlam mai bine semnalele pe care le transmitem rezerva unei societati politicoase este la urma urmei doar o modalitate de a asigura faptul ca nici o scurgere de emotii supăratoare nu va avea loc. Inteligenta emotionala include si administrarea acestui schimb simpatic si fermecator, sunt termenii pe care ii folosim in privinta celor cu care ne place sa fim, pentru ca talentul lor emotional ne face sa ne simtim bine. Cei care sunt in stare sa-i ajute pe altii sa se calmeze, au un deosebit talent în relatiile sociale ei sunt suflete spre care se indreapta cei aflati in situatii emotionale grave. Cu totii suntem practic unelte utile unii altora in acest schimb emotional la bine si la greu

Ciudat

Azi noapte am visat un OZN. A fost intens. Ma aflam intr-o casa pe marginea unui drum. Casa era asezata mai jos decat nivelul drumului, cum sunt casele din apropierea cailor ferate usor inaltate.

Am iesit din casa si am urcat niste trepte catre sosea. Timpul zilei era incert. O lumina verzuie albastra invelea peisajul. Intre sosea si capatul treptelor pe care le urcasem era o peluza larga de gazon. Ma indreptam spre capatul ei cand am vazut pe cer o coada de lumina arzand si venind spre mine. La inceput m-am gandit ce ar putea fi un avion in flacari sau niste artificii speciale, un exercitiu militar. Dar nu era nimic din toate astea.

Fara prea mult zgomot sau nu imi mai amintesc eu bine, nava in forma de dreptunghi, extrem de plata, s-a oprit deasupra mea. M-am intins pe iarba cu fata in sus. Inima a accelerat. Simteam bucurie si frica. Dreptunghiul era perfect slefuit, superb slefuit, argintiu, ca Pasarea Maiastra a lui Brancusi. Niciodata nu mai vazusem ceva atat de perfect. Dintr-o data a inceput sa se deschida, nu mai era un dreptunghi plin, ci, usor, usor, devenea o rama prin care vedeam cerul, nu interiorul navei.

Acum nava era exact deasupra mea. Parea ca fusesem reperat. Din mijlocul ramei stralucitoare s-a format o raza cu un diametru de cativa metri care a coborat spre mine. Am incremenit de frica, dar nu parea decat o scanare lipsita de durere. Nu simteam nimic altceva decat nemiscare. Raza a zabovit pe mine cateva zeci de secunde timp in care am inceput sa ma bucur timid. Apoi s-a retras. Nava si-a schimbat din nou forma, intr-un fel aproape ludic, nu stiu de ce, asa mi s-a parut, dar parca se pregatea sa-mi ofere un spectacol.

Dreptunghiul s-a modficat in mai multe forme geometrice, iar in centrul prin care pana acum vedeam cerul am inceput sa vad o serie de holograme care se succedau fara graba. Parea sa aiba legatura cu mine toata expozitia asta. Parea ca-mi ofereau niste raspunsuri la intrebari necunoscute care aveau legatura cu mine. As vrea sa-mi amintesc exact ce reprezentau toate fotografiile alea, dar nu pot si nu cred ca am reusit sa vad bine nici acolo, intins pe iarba.

Au stat asa, deasupra mea, pret de alte cateva zeci de secunde, apoi au disparut. M-am ridicat din iarba, emotionat, dar nu stupefiat si m-am grabit sa traversez soseaua si sa ma indrept spre un restaurant din apropiere unde aveam sa le povestesc oamenilor ce am vazut. Dar m-am trezit inainte de a ajunge acolo .


Raman intrebarile nerostite si raspunsurile incerte. Ramane senzatia pe care n-o pot explica prin cuvinte. Si convingerea ascunsa pe care nici macar aceasta fraza n-o poate dezvalui, aceea ca a fost adevarat.

La semafor

Stau la semafor si trecutul atarna de mine.
Ce sa fac cu tine? Lumea ideala e un lucru frumos mirositor. Stau la semafor.
Daca trecutul s-ar rupe de mine, as spala vase mai bine.
Asa, toate povestile mele sunt intrerupte de detergent. Visam la povesti murdare intr-o viata imaculata.
Nu ma calific, nu ma calific pentru poza de familie ideala, desi va asigur ca dorm cu ea sub perna. Trebuie sa lupti pentru iubire, s-o cureti de nefericire, prespalare, inmuiere, scurgere.

Iubito, as vrea sa fiu eroul tau, dar mai am de spalat.
Casa trebuie sa fie luna. Curat in casa si pe creier.
La semafor se pune verde si nu pot sa scriu. Splash!! Parbrizul se manjeste cu amintiri.
Stau la semafor si trecutul atarna de mine. Daca s-ar rupe...
Niciun fotograf bun n-a realizat poza ideala. E micul cadou pe care Dumnezeu l-a lasat mediocrilor.

Cautand o rima

Un om a murit. Pana aici nimic spectaculos. Interesant este ca a murit uitand sa respire. A uitat sa respire, pur si simplu. Si a murit. Cand a ajuns in rai o multime murmuranda de ingeri s-a bulucit sa-l vada. Era o perioada in care bantuia gripa, astfel incat unii dintre ingeri isi trageau nasul, iar altii stranutau pe infundate. Omul nostru ii privea speriat.

Dupa ce i s-a povestit cum si de ce murise, un veteran il intreba: cum e posibil sa uiti sa respiri? Ce faceai? Omul raspunse: - Cautam o rima pentru un vers. Un curent de indignare strabatu multimea. Ma rog, nu sunt convins ca era indignare, dar asa a ajuns aceasta poveste la urechile mele. Ingerul veteran falfai a tacere si intreba: - Ce vers? Nu se mai auzi niciun stranut, nici macar un nas suflat. Pentru cateva secunde, desigur, in care omul raspunse din nou: - Daca iubirea s-ar sfarsi pe pamant...

Cateva saptamani mai tarziu nimeni nu intelegea pe pamant de ce cadeau ingeri. Noi stim ca erau ingeri cazuti in cautarea rimei care sa dezvaluie tabloul apocaliptic al unui pamant fara iubire. Se pare ca ingerii pur si simplu uitau sa respire in cautarea celei mai bune rime. Au fost si cateva conflicte la inceput din cauza unora care se grabisera sa prezinte niste variante cu totul si cu totul nepotrivite.

Cert este ca sus acolo ingerii se imputinau. Cadeau pe pamant in chip de oameni.

Dumnezeu, caruia nimeni nu indraznea sa-I ceara ajutorul, zambea in barba, privind cum pe pamant ploua cu iubire.

Mi-am spalat sufletul

Azi mi-am spalat sufletul. Cu flori de cires si roua. Si s-a decolorat atat de frumos.
O lume-ntreaga a sarit atunci, cu coastele albe si tari, peste trupul meu.
Si m-au intrebat, de unde mi-am cumparat sufletul, dar eu i-am mintit ca sunt reduceri pe luna, si toti si-au luat visele, si au fugit degraba acolo.
Si-am ramas iar singur, dar nu conteaza, sufletul meu e acum diferit si zambeste vargat. Oricum cred ca celalalt suflet e de vina,pentru praful de stele dintre plamanii mei. Stii tu, sufletul ala pereche ce-ti tortureaza oasele si mintea si sentimentele aruncand apoi totul intr-o fericire nebuna.


Sti ce e frumos? Ca indiferent daca povestea asta s-ar sfarsi acum intr-un moment sau altul ,ea ar avea deja acel strop de eternitate.Pentru ca indiferent daca nu a tinut mai mult,decat o viata omeneasca sau nici atat, ea a fost de la bun inceput eterna iar eternitatea nu trebuie neaparat sa se realizeze in aceasta viata. Ca si cum trairile noastre ar fii un lung sir de rate. Oricum sentimentul asta, sta scris in genele noastre, precum o roua de diamant. Si nici o furtuna oricat de salbatica ar fi
nu-l poate sterge. Sau poate ca iubirea sta in cearceafuri albe ude de pasiunea noptii ,in picaturi de roua sau in atingerea matasoasa a ierbii. Oricum sentimentele nu sunt croite din trupuri, pentru ca doar sufletele stiu sa iubeasca.

Dreamer

Stiam cum te cheama, iti stiam hainele,zambetele si felul in care-ti colorai buzele. Stiam unde lucrai, iti stiam gesturile si ticurile si toate planurile aberante si visurile. Stiam unde stai, si-mi puteam imagina cu exactitate unghiul din care te pandeste luna, atat de geloasa ca nu poate patrunde pana la tine. Stiam ce-ti place
si imi migaleam gandurile dupa preferintele tale, pentru a-ti atrage atentia si pentru a te speria, cu darurile mele. Stiam idealurile tale, si mai stiam ca niciodata ele nu se intersectau cu ale mele, dar cu toate astea ne placeau poeziile. Iti stiam pantofii de lac, si toate bijuteriile, stiam cum iti aluneca usor, stelutele de nea printre
buclele tale, dar si cum se ratacesc florile de cires in aceleasi locuri.Iti stiam trupul, in fiecare detaliu,la lumina fiecarui astru, chiar daca uneori exagerai cu decenta.

Iti stiam glasul, un ciob de zahar ars, topit intre timpane si asternuturi.Iti stiam gandurile,chiar daca nu mi le-ai spus niciodata. Iti stiam ochii, cum se jucau inocenti si salbatici, cu naivitatea mea incat parca adormeam si ma scufundam printre genele tale. Stiam totul, dar acum parca numai stiu nimic, parca te-ai topit in alte galaxii, si te-ai modelat in altfel, si acum gandurile tale si parul tau, si ochii tai, si buzele tale parca sunt mai rosii, si tu parca ma privesti altfel. Astept sa te reintalnesc sub acelasi soare, iar vantul sa bata printre aceleasi crengi
iar eu sa ma pierd cu tine.

Mi-e dor de tine, dar privesc timid, cum te zbati, si te zbati in mine,
schizofrenica regina. Deformandu-te usor, incarcata de-atatea ganduri, cu bratele sidefate-n zbor, hoinarind printre randuri.Mi-e dor de miscarile tale si de parfumul lor.

multumesc pt inspiratia muzicala: 3AutumnLeaves . Iar pentru cealalta inspiratie ii multumesc vieti.