Lanturi cu amintiri

Spun "Lanturi cu amintiri" pentru a nu afirma gresit "amintiri cu lanturi", din ideea ca fiinta isi crează propriile lanturi cu care se leaga de viata si de amintiri, nu amintirile sunt vinovate de existenta tentaculara, fiindca nu au propria putere de a ne tine pe loc.

Suntem suma unor amintiri certe, a unui prezent dinamic si a unui viitor incert. Ma refer la ceea ce se intampla cu oamenii dupa ce se despart.
Constat ca marea majoritate a oamenilor, dupa o despartire majora, se dedau destramarii prin scris, prin muzica, film, prin goana printre amintiri, prin inaltari si prabusiri. Ceea ce este normal si mai ales omeneste. Insa cat timp este de folos această convalescenta? O saptamana? O luna? Un an? O buna perioada din viata?
Este de folos cat timp ne curata, cat timp ne ajuta sa percepem bucle repetate de singuratate si de viata austera, cat timp ne pocaim de rautatile si defectele proprii sau constientizam cauzele pentru care destramarea ne-a zdruncinat viata. Atat este suficient, restul este macinare fara rost, accent de neputinta.
Daca o persoana alege sa se indeparteze, cel mai important lucru este sa intelegem cauzele si sa dam acea libertate de zare si de zbor cu credinta ca toti cei care ne iubesc vor gasi resurse sa ne comunice dorurile, dragostea, zambetul lor si nu se vor indeparta cat timp stralucirea dintre priviri exista si transmite cele mai importante sentimente.

Fara indoiala suntem cateva miliarde de fiinte pe acest Pamant iar intre noi toti sunt inca pe atatea ori conexiuni iar acest lucru ar trebui sa ne spuna că suntem predestinati in a nu fi singuri iar totalitatea de sanse este mesajul cel mai important, de a ne desprinde de lanturi si de a merge mai departe. Mai senini, mai drepti, mai intelepti, mai iubitori.

Strugurii nostri falsi

Deasupra strugurilor lasati prea mult sa astepte in caldura apar muste minuscule care le dau tarcoale si se infrupta din festin. Daca incerci sa le alungi fluturandu-ti mana pe deasupra farfuriei poti constata ca reusesti doar pret de cateva secunde. Musculitele constientizeaza problema numai in momentul in care ea se intampla efectiv, apoi, lipsite de memorie si pofticioase, isi reiau activitatea deasupra ciorchinelui dulce zemos.

Ma gandesc ca oamenii, posesori de memorie si facultati mintale, reusesc sa se comporte asemanator atunci cand nu reusesc sa elimine din viata lor situatii comportamentale, naravuri sau mecanisme de gandire. Desi realizeaza pericolul ce decurge din aciuarea pe langa acest tip de struguri, par dispusi sa-l uite imediat ce acesta se va fi intamplat.
Mai grav decat in cazul musculitelor este ca strugurii nostri adesea nu sunt reali, ci doar proiectii nefericite ale mintilor noastre pline de facultati.

Nud de noembrie:
Si ce-i mai frumos ca tu sa ma iubesti toamna? Toamna cand dorurile miros a foc si tot pamantul e numai frunze si fum. Ne prinde ceata talpilele unul de altul si nu ne putem ridica din genunchi. Cer colorat de rugina. Care ne imbie la sarut si imbratisari pe tacute. Sa uiti de umbre, de frig, de cenusa si de nenoroc. E toamna, tu vino sa curgi cu ploaia in stelele mele, deplin. Spune-mi ca ma iubesti toamna, sa pot aprinde uimirea-n gura ta, in iarna ce vine dupa mine sa-mi naruie orizontul. Sa te pot strecura din sangele meu dupa ce pleci din asternuturi . Si sa te beau iar si iarasi dulce-amara stupoare a vietii mele.

Pasii hoinari

De multa vreme ma incearca o stare de asteptare , care ma tine incordat , e un sentiment nu tare placut atunci cand esti prizonieru unei incertitudini imaginare. Daca vrei sa dai vina pe cineva anume , descoperi ca acel cineva lipseste , nu ai la cine sa ceri o explicatie, nu ai la cine sa strigi sau pe cine sa certi. Aceasta inclestare nu este deloc productiva. De putin timp aceasta stare de asteptare a devenit mai light, parca nu mai exista chiar atat de multa inclestare , parca degetele mainilor nu mai sunt chiar atat de anchilozate, sau mai bine zis ceea ce inainte a fost o fiinta de piatra care daca se intampla sa o lovesti sar fi putut sa te raneasca in urma ciocniri , sau ar fi putut sa iasa scantei daca doua pietri ar fi interactionat, si nu ar fi fost rau daca scanteia aceasta ar fi facut macar un fir de fum , dar , nu , intodeauna era doar o licarire ascutita. Tot atunci greutatea acestui corp forma in jurul lui o zona arida , asta pentru ca era mai preocupat de asteptarea lui decat ceea ce in jur avea sa se intample la fiecare pas al lui , cei drept si acesta intepenit si scufundator in tarana fiecarui pas , nu exista vedere panoramica astfel in urma lui secau licorile frumusetii , bucuriei , era prea inalt si fixist ca sa vada ca trecerea lui nu lasa loc pentru un viitor frumos ci doar pentru unul incert.
Cu timpul a inceput sa se loveasca de ziduri mai puternice decat el , nu s-a spart dar a inceput sa aiba crepaturi , s-a ciobit ici si colo, timpul si incapatanarea nu lau iertat. Prin crepaturile acestea a inceput ca soarele sa patrunda mai mult decat i se permitea pana atunci , erau prea multe ca sa si le poata ascunda la un moment dat , ia devenit imposibil sa-si mai ascunda interiorul , soarele nu a facut nimic alceva decat sa topeasca intunericul interior. Peste catva timp tot mergand in drumul lui drept , simti prin crepaturile corpului sau parfum, era invaluit la fiecare pas de parfumuri din ce in ce mai puternice , atunci i se parea ca s-a schimbat ceva . Nu a mai putut rezista aceasta nebunie de parfumuri care il invaluiau noaptea cand cerul era mocnit si nici ziua cand soarele il ardea din ce in ce mai tare , atunci ochii lui au inceput de acolo din varful muntelui semet sa isi aplece privirea spre prapastia din jurul lui care pana atunci a fost pustiita de atentia si privirea acestui om . Ochii lui au inceput sa se crape imprejur bucati mari de pietre au inceput sa cada in prapastia adanca iar ochii au inceput sa se umezeasca de durere si de imaginea abisului propriului sau spatiu . In crepaturile din picioare, talpi si incheieturi au inceput sa creasca flori , tufe intregi de flori , izvoare de culoare si parfum care sangerau a durere si-si lasau mierea dulce la fiecare pas astfel ca inapoia lui erau campuri intregi de flori si iarba , pajisti de bucurie , pajisti de viata, florile din talpi si incheieturi sufereau la fiecare pas al calatorului dezinteresat. Cand a vazut acestea , nu a mai facut nici un pas , a fost momentul in care sia dat seama ca traieste , ca in jurul lui exista frumusete , dar pe care nu a vazut-o , nu a simtit , ca in jurul lui exista traire. Si totul a pornit de la o mica ciocnire , de la o mica crapatura, de un acelasi zid puternic, iar acum in ploaia calda a lacrimilor care sfinteste florile suferinde din talpile lui se intreaba daca nu cumva si zidul de care s-a lovit a crepat si el.......

Solitudine

Sunt un om singuratic. Asa am fost de cand ma stiu si cred ca nu ma voi schimba niciodata. Nu stiu cum sa numesc asta, egoism, ciudatenie sau dorinta de independenta, dar ma simt bine singur, facand ce-mi place, caci imi gasesc mereu fel de fel de preocupari. Si mai stiu ceva : cu altii prin preajma m-am mai plictisit, dar cu mine, niciodata.
Deseori, mai ales cand sunt multi oameni in jurul meu, imi amintesc ca, in esenta, sunt singur. Dar asta nu ma intristeaza, nici pe departe. Iar cand sunt intr-adevar singur, fizic, savurez cu voluptate starea aceea. Solitudinea. Imi vad eul protejat de o capsula transparenta, plutind prin atmosfera. Cateodata se uita la mine ingrozitor de trist si de neputincios, altadata e imbracat intr-o lumina galbuie, calda si emana raze difuze, ca un soare tanar.

Nu sunt un salbatic. Nu... Am deprins, cu timpul, toate obiceiurile sociale de care am nevoie ca sa supravietuiesc aici. Mi le-am insusit atat de bine, incat ai zice ca....
Dar, de fapt, eu sunt un om singur(atic).

helloooooooo....let the magic begin !!!!

O stea cazatoare imi atinge fata si mi se prelinge inceeet in suflet.O simt inauntrul meu raspandind lumina si mister...In ea poarta povestea unui om ce a trait candva pe-acest pamant efemer si noaptea, cand dorm, imi sopteste-ncet la ureche visele pe care el le-a visat si gandurile pe care el le-a avut!...

Martin Solveig - Hello

De doua ori multumesc

O dimineata frumoasa de toamna la fel cum au fost si ultimele zile , o dimineata in care simti ca ai o mie de motive pentru care sa traiesti asa cum iti place. Si vezi lume in jurul tau , multa lume ," pestrita " cum imi place mie sa o numesc , unii grabiti , altii care traiesc privind la soare. De multe ori recunosc ca sunt grabit , asta pentru ca imi place sa am timpul meu si sa-l respect foarte mult , de aceea nu intorc nici capul si nici nu zabovesc mult cu priviri insistente mai ales asupra fiintelor bipede din jurul meu ,asa ca s-a intamplat astazi ca in graba mea un domn care de altfel era si foarte prezentabil , sa ma opreasca , era imbracat intr-un costum culoare deschisa , uite pentru ca nu am dat atentie unui astfel de , detaliu nici macar nu am retinut ce culoare avea , dar in lumina soarelui parca era cel mai potrivit element din spatiu , ochelarii fumuri aducea aminte cu ceva din trecutu zvapaiat probabil al acestor oameni , iar parul carunt tinea blazonul unei vieti petrecute in respect nu , numai de sine . Ei bine , acest domn ma rugat sa-i fac o poza , cu un telefon mobil , ma surprins lucrul acesta recunosc , nu ma asteptam , dar cu un galtej in gat pe care lam simtit inca de cand ma interpelat. Am intodeauna un respect deosebit pentru acesti oameni care stiu sa se poarte nu am sa detaliez nimic din ce inseamna aceasta purtare asta pentru ca fiecare o intelege in felul lui.

Sigur ca am acceptat sa-i fac o poza , s-a pregatit , luand o pozitie onorabila impunatoare pentru varsta lui. Lam mai intrebat daca mai doreste sa-i mai fac una , ma refuzat politicos ne-am multumit respectuos iar eu mi-am vazut de graba mea. Ma impresionat doua cuvinte pe care mi lea spus " sunt singur " , ok , e groaznic cand esti singur indiferent in ce imprejurare sau la orce varsta te-ai afla , iar din respect pentru el nici macar nu m-am gandit ce ar putea insemna acest singur , am fost fericit ca am vazut un om de care imi era dor sa vad de mult si care m-a facut fericit doar prin faptu ca exista , fara ai cunoaste prea indeaproape viata. As multumi in fiecare zi daca astfel de lucruri mi-ar fi dat sa vad.

Pentru ca miau placut locatiile in care cei care imi citeau blogu ieri , am ales ca astazi si acum sa le multumesc ca mau purtat cei drept cu gandu si cu ochii inchisi prin locuri cum ar fi Beclean , Cluj , Baia Mare , Simleu Silvaniei , Bucuresti , locuri extraordinare care imi vor face placere oricand sa le revad , pana atunci inchid ochii si visez.