Iarta-ma...

....arunci cand pasesc cu stangul si ma impiedic in dreptul,
iarta-ma ca sunt aici si nu acolo,
iarta-ma cand tac, cand ascult , cand gandesc singur,
iarta-ma atunci cand nu sunt eu .
iarta-ma de tot si toate, sau pedepseste-ma necrutator.
Iarta-ma tu iarta ......

EMS-Project - The Ballad Of Silence

Asculta mai multe audio ambientala

Un altfel de ianuarie

Lucrurile frumoase nu sunt menite sa dureze. Cel putin, nu o viata, asa cum este dorit. Cel putin, teleuric vorbind, nu aici, pe pamant. Nu spun asta din depresii, nu spun asta din dezamagiri. Nu spun asta pentru ca am iubit si inca mai iubesc. Nu spun asta, nici macar pentru ca tanjesc dupa lucrurile frumoase pe care nu le mai am. Spun asta, pentru ca frumosul perinda un alt frumos. Jubilarile de acum, intr-un final vor deveni pur abisale, urmand altceva, de aceeasi anvergura. Sau poate mai mult. Irelevant asta. Relevant este faptul ca ne agatam permanent de lucruri inerente noua, dar trecatoare. Fericirea este trecatoare. Fatidic, moartea fericirii este si nasterea alteia (nu vorbesc aici de lucruri de natura statornica, sau exceptii - cum ar fii copilul, dragostea familiala, sau un camin). În plus de asta, daca viata este un circ, trebuie să invatam sa radem din suflet. Si sa ne dam peste cap fara sa ne lovim.



Fericirea mea este departe . O Doamne, ce m-as distruge daca m-as agata de ea. Am inceput deja sa-mi ocup creierul cu alte ocupatii. Nu vreau ca boala mea psihica sa se transforme in una patologica. Voi zambi pentru ce am. Pentru ca stiu - si durerea-i trecatoare. Si cum nu pot vana timpul, macar il pot gestiona dupa bunul plac. Il pot menaja. Pot modela lucrurile, pot gandi, pot rezona. Pentru ca vreau. Si pentru ca am posibilitatea. Si pentru ca putem fii cu totii fericiti, oricat de neagra ar fii situatia. Pentru ca iubesc. Si o fac din suflet. Pentru ca am rabdare.

Dar noi, nu ne ducem in abis - orice ar fii. Stii de ce? Pentru ca o viata avem (mai cliseic de atat nu poate suna, stiu). Dar da, o viata avem - este cat se poate de real, veridic, verosimil, adevarat s.a.m.d. Putem schimba de cate ori situatiile ne cer asta - fortat sau nu (de preferat nu). Putem ocolii durerea,o putem lua in brate. Putem intelege. Putem trece. Pentru ca viata trebuie traita frumos, dupa principii pseudo-abisale. Puteam, mai ales pentru ca suntem inteligenti.

Jumatati.....

... de noapte inghesuite in soapte... cuvinte ce opresc in statii ca trenurile sau mijloacele in comun, fantoma urca si coboara, amintirile la fel... si paginile noastre lasate in urma, unde istoricii ar putea descoperi ingropate ramasitele de iubire de cand ne-am cunoscut. Cerul deasupra noastra, si umbra unei palme uriase, ca o mana a unui personaj gigantic, intinsa catre lumea noastra... lumina Lunii ce cade pe chipurile noastre, si mana ce coboara catre dimineata cuprinzandu-ne in palma, ca intr-o barca. Dumnezeu e un caine batrin orb, fara dinti... si nu le poate vedea pe toate, si nu mai poate musca pe nimeni atunci cand durerea se abate peste trupul ei... raman inert si ii „privesc” durerea, imi privesc apoi neputinta... ascult vocea ce se stinge, ce limba isi cresteaza lasand cuvintele sa curga. O sangerare verde ca fierea, o durere crunta, se viseaza moarta si doctori multi in jurul ei, ce-i fac mereu autopsia, gasind in trupu-i, biletele trimise ei... toate biletele cu „te iubesc” trimise... cuvintele nerostite... tot ce nu i-am spus vreodata. Inima mea revarsa sunete din melodia ce inunda trupul ei... totul este ascuns in partitura ce trupul meu o canta atunci cand respir... iar Ea este a cerului pasare... pasarea de diamant, ce reinvata din nou sa zboare, avand aripile taiate. Zboara din nou, avantd in trupu-i fraged, stelele ce le-am plantat intr-o noapte de singuratate, noaptea in care am reinventat culorile... ne-am reinventat pe noi. Un singur lucru nu mai poate fi ca inainte... partitura mea nu va mai fi cantata niciodata de-un pian... dar chitara reda atat de bine, cele doua batai ale inimii mele ce pe veci ne-au legat. Ne-am regasit in mana cu zece degete, unde sangele mirosea a moarte...am fi sugrumat ratiunea cu toata patima ei asa cum ne-am taia venele sa facem schimb de sange... schimb de vieti. Cand respir, imi simt plamanii cum umfla piepturile tuturor oamenilor... acelasi acord, aceiasi bataie... iubim! In jur totul inverzeste si incepe o noua viata... imi pun castile, ascult sunetul pasarilor, al pasilor lasati de umbre in desertul vietii... si nu ma mai ascund! Simt cum ochii ii traverseaza din nou obrajii... pieptul se desira asemeni unui ghem, catre genunchi... pleoapele sunt aripile demult pierdute, iar mainile sapa adanc in pamant... sapa o fantana in trupul meu. Pentru prima data dupa „lunga ei uitare”, pot asculta zambetu de pe fata sa:

”Ai palmele prea mici sa ma ridici din uitare si Eu nu mai stiu a zbura,
si buzele tale alunecoase ma pierd intre ele
ca intr-o lume indiferenta care nu-mi stie numele.
Imi expira viza in tarile ce se razboiesc pentru mine,
simt o traire risipita in virful degetelor,
un trup parasit de toate atingerile!”
In lumea aceasta sunt oameni pe cale de disparitie, sunt tacuti si poarta camasi lungi si albe de hirtie... uneori se opresc doi cite doi isi scriu unul altuia o poveste, in care omul isi citeste propria poveste

Decembre

Şi umerii tăi miroseau uneori a vanilie
Şi sufletul meu cerşea din nou iubire
Şi nopţile incepeau mereu cu noi,
Aveai gust de măr copt şi ceai cu
scorţişoară
Şi marea ne privea curioasă,
revărsându-şi valurile spumoase
în inimile noastre,
Şi peste tot era iarnă şi zăpadă
însă la noi în suflet, o neîntrerupta vară.


Sufletul meu s-a transformat într-o gară,
unii vin, alţii pleacă, dar puţini rămân aici.
Tu draga mea, se pare te-ai mutat aici,
şi îmi pare bine căci ai adus cu tine visele
tale calde, îmbrăţisările de care tot
timpul mi-a fost dor,
ai adus multă bucurie în sufletul meu,
şi nu ti-a păsat că aici e frig şi uneori trist,
că unii vin şi alţii pleacă.

Ca sa te gasesc...

Leagă-mi urechile cu foşnet de aripi
Să uit mecanicul vuiet de zbor.

Ai inceput sa-mi arati intr-o dimineata
Cum patrunde marea-n suflet
Si cum trupul ti se scalda in valuri de idei.
Imi las cuvintele sa zboare in voie,
dar ma ustura pielea cand se intorc.
Trupul tau miroase a inger si mere coapte,
mainile-ti uscate se (dest)tind noaptea
ca o coarda pentru copii.
Si nu inteleg de ce ne traim copilaria pe un bloc de hartie
gustand mereu din frigul de ,decembrie.
Ne-am reinventat imbratisandu-ne, goliti de vise si somn.
Suferinta nu se naste in noi,
ea este hrana pentru guri flamande si nisipoase.
Te aruncai in toate directiile, cu ura si durere
Era trist, caci scriai pe niste avioane de hartie
poeme simple, iar noaptea luau alta forma.

Despre iubire

Iubirea e un fapt putin frecvent si un sentiment pe care numai sufletele pot
ajunge sa-l simta; un talent specific pe care-l poseda unele fiinte si care
poate aparea de obicei unit cu alte talente, dar se poate produce izolat si fara ele.

Da, indragostirea e un talent miraculos pe care il poseda unele fapturi, ca darul
de a face versuri, ca inspiratia muzicala, ca bravura personala, ca stiinta de a
conduce.


" Barbatul valoreaza prin ceea ce face, iar femeia prin ceea ce este. "- Jose Ortega