"Ratiunea si iubirea lupta la inceput violent intr-un suflet care se inalta, dar intelepciunea se naste din pacea care se statorniceste in cele din urma intre iubire si ratiune" (Maurice Maeterlinck).
Atunci când iubesc simt ca pot sa ajung pâna la luna si înapoi, ca nimeni nu îmi poate lua ceea ce simt. Când sufar însa, tot din iubire, simt ca cerul întreg se prabuseste peste mine, ca pamântul îmi fuge incontrolabil de sub picioare. Sufletul mi-e cuprins de haos. Deci – incoerenta totala. Iubirea îmi pare a fi singurul scop al vietii, singurul lucru care îi da coerenta pentru ca tot ce e bun se naste în si din iubire. Si totusi iubirea apare brusc, incoerent, fara constructii premeditate. Iar atunci când dispare, lasa în urma un dezastru total, prin urmare – din nou incoerenta. Si atunci? În ce consta de fapt ratiunea sentimentelor? Pentru ca nici atunci când suntem fericiti, nici atunci când suferim îngrozitor din iubire nu suntem rationali... pentru ca, de fapt, a fi rational e ultimul lucru la care ne gândim atunci când sufletul o ia înaintea mintii.
Asa ca raspunsul vine de la sine... sentimentele nu sunt niciodata rationale. Pentru ca daca ar fi, nu s-ar mai numi sentimente, ci ratiune, iar în iubire ratiunea ramâne o utopie... inventata de cei care nu au iubit niciodata.
Honore de Balzac graia ceva de genul: "Cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin." Am am inteles ca iubirea nu trebuie fundamentata pe ratiune, dar linistea nu a venit...
De iubit, iubim cu sufletul, iar acesta e ceva inexplicabil, misterios, fara forma, culoare sau localizare precisa precum creierul cu care rationam. Iubirea e la fel de misterioasa precum sufletul!
RăspundețiȘtergereCel mai frumos elogiu al iubirii l-a facut Sfantul Apostol Paul:
“Dacã am vorbi limbile oamenilor si ale îngerilor, dar nu am avea iubire, am deveni o aramã sunãtoare sau un chimvala zãngãnitor, si dacã am avea darul profetiei, si dacã as cunoaste toate misterele si toatã stiinta, si dacã as avea toatã credinta asa încât sã mut muntii, dacã n-as avea iubire, n-as fi nimic. Si dacã toatã averea mea as da-o ca hranã sãracilor, si dacã mi-as da trupul ca sã fie ars, dar n-as avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic.
Iubirea este îndelung rãbdãtoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasã, iubirea nu se laudã, nu se mândreste. Ea nu se poartã necuviincios, nu cautã ale sale, nu se mânie, nu tine cont de rãul [primit]. Nu se bucurã de nedreptate, ci se bucurã de adevãr.
Toate le suportã, toate le crede, toate le sperã, toate le îndurã.
Iubirea nu înceteazã niciodatã. Profetiile vor dispãrea, limbile vor înceta. stiinta se va sfârsi. Cãci noi cunoastem în parte si profetim în parte, însã când va veni ceea ce este desãvârsit, ceea ce este în parte va dispãrea. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lãsat de cele copilãresti. Cãci acum vedem ca în oglindã, neclar, dar atunci [vom vedea] fatã în fatã. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
Iar acum rãmân acestea trei: credinta, speranta si iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.”