Aceiasi pereti albi

De fapt fiecare cerc concentric era o etapa din viata unui suflet pe pamant . in cazul meu de fiecare data cand parcurgeam acest asa zis cerc , nu reuseam sa-i pun capat, sa-l inchid, de fapt nici nu ami dadeam seama cand treceam din unul in altul .Deocamdata ma aflam pe taramul unui suflet care asi desfasura viata intr-un ritm alert , era de inteles fiind o floare pana la urma . Dar putea sa fie pana la urma si calea destinului meu , se pare ca de data aceasta m-am trezit in fata faptului de am putea crea eu singur culorile peretilor , am inteles ca mi s-a oferit calea si un spatiu ingrijit si ne patruns, iar eu eram dator sa-l aranjez asa cum credeam de cuvinta. Problema era ca viata pe care ar fi trebuit sa o duc , aici , in acest infinit deocamdata alb , era conditionata de efemeritatea acestui spatiu , care se distrugea in fiecare zi , se auzeau zgomote puternice, erau peretii marginali care au ajuns sa ingalbeneasca de la o vreme si se rupeau si cadeau intr-un hau imens , ramanea unul din cercurile concentrice fara un zid de sprijin , acolo era singurul capat al acestei lumi , acolo era sfarsitul , acolo pe marginea prapastiei puteai sa renunti . Amenintarea aceasta era iminenta , se va intampla o data sa ma ajunga , acest lucru nu facea alceva decat sa grabeasca pasul meu , sa ma faca sa inaintez spre acel ceva care insemna undeva salvare . Dar eu aveam si o indatorire de respectat , pe care o ignoram deocamdata , si nu vedeam in fata mea nimic alceva decat aceiasi pereti imensi si albi si aceleasi cercuri concentrice . In calatoria de azi am descoperit un potential pericol si am realizat ca nu ma va ierta atunci cand ma voi intalni cu el.