Leagă-mi urechile cu foşnet de aripi
Să uit mecanicul vuiet de zbor.
Ai inceput sa-mi arati intr-o dimineata
Cum patrunde marea-n suflet
Si cum trupul ti se scalda in valuri de idei.
Imi las cuvintele sa zboare in voie,
dar ma ustura pielea cand se intorc.
Trupul tau miroase a inger si mere coapte,
mainile-ti uscate se (dest)tind noaptea
ca o coarda pentru copii.
Si nu inteleg de ce ne traim copilaria pe un bloc de hartie
gustand mereu din frigul de ,decembrie.
Ne-am reinventat imbratisandu-ne, goliti de vise si somn.
Suferinta nu se naste in noi,
ea este hrana pentru guri flamande si nisipoase.
Te aruncai in toate directiile, cu ura si durere
Era trist, caci scriai pe niste avioane de hartie
poeme simple, iar noaptea luau alta forma.
salut omule virtual,acum vreo cateva zile am ajuns, din intamplare aici,in lumea ta de caractere. am intrat fara sa bat la usa, fara sa cer voie...si ma simteam ca o hoata tradata de globul ala imens vazut asa, ca un supra ego al universului...si tot incecam sa-l micsorez,sa-l reduc la un punct anonim, pierdut printre punctele noptii cosmice...n-am reusit...am cautat apoi un pom , o casa ,ceva dupa care sa ma pot ascunde si sa te pot "vedea"...dar in afara de cal,calaret si cerul albastru...nimic:( ...ce pacat ca-s prea marunta ca sa ma ascund dupa cuvinte
RăspundețiȘtergeresi acelasi inflexibil glob pe care pulseaza un punct rosu...ca un licar de viata si acelasi "esti aici nu te poti ascunde"
intrebare: am voie sa vin aici? am voie sa citesc?...navalesc?distrug intimitati?...intrebare e de fapt la plural:))
nu stiu cum imi poti raspunde dar nu mai vreau sa vin fara permisiune
noapte buna!