Romania incremenita

Asi citi postu asta avand in fundal :"Hijo de la luna" varianta in franceza

Exista o lucrare a lui Salvador Dali, The Persistence of Memory. Aceea in care ceasurile se scurg si atarna sugerand parca dilatare, dar si un soi de incremenire datorata unui fundal fantastic al picturii.

Am avut senzatia, trecand prin locuri in care timpul parca nu mai lucrase, ca Romania se scurge ca intr-un fel de topeala si abandon ireversibile, carora nu mai suntem in stare sa le facem fata.

Am trecut prin sate paraginite, pe langa fabrici solitare si ruginite, am trecut pe langa oameni care manau abatuti vite parca resemnate. In statiunile balneare de pe Valea Oltului sentimentul parasirii este amplificat de cele cateva hoteluri a caror activitate s-a oprit pe vremea comunistilor. Nimeni n-a mai intervenit timp de douazeci de ani lasand dezolarea sa se instaleze confortabil. Daca privesti la degradarea cladirii Casei Poporului, cu peretii gri pe care parca s-au scurs lacrimi amestecate cu funingine, ai senzatia ca traim pe urmele si ramasitele unei civilizatii candva infloritoare si care apune acum pe zi ce trece. Simti asta si cand te plimbi pe Lipscani. Dupa intersectia cu un Smardan renovat si cotropit de arivismul si cupiditatea patronilor de terase care nu inteleg decat sa speculeze, nu sa si respecte ideea de spatiu, dupa intersectia cu Smardan urmeaza un Lipscani paraginit, cazut, ruinat si neterminat. Mizeria insasi nu reuseste sa persiste inlocuita fiind de variatiuni ale aceleiasi teme.Ideile noastre se scurg si ele, incapabile sa se materializeze in proiecte. Media profita si vinde inconsistenta in pachete de emisiuni vulgare, la limita acceptabilului. Te intrebi pana unde poate merge mizeria, dar raspunsul la aceasta intrebare intarzie sa apara, caci toata lumea pare sa astepte momentul in care acest potop lent, aceasta dezasamblare morala perpetua care pare ca ne-a cuprins pe toti, se va opri fie si pentru o secunda. Daca tabloul vivant al decorticarii noastre materiale si spirituale s-ar opri din a-si schimba guasele care aluneca in jos ca niste aluviuni din epoci preistorice, atunci poate ca am REALIZA cu adevarat dimensiunea problemei noastre. Aceea ca nimic nu mai pare sa reziste, nimic nu mai pare sa conteze.

Cu o lume intr-o continua degradare, actul creator nu mai are niciun rost.Stiu, suna pesimist, dar orice forma de optimism pe o corabie al carei catarg risca sa se pravaleasca peste tine in mijlocul furtunii, mi se pare un gest iresponsabil.

Asta cred eu, pentru moment. Iar aceasta credinta se va scurge si ea, printre cuvintele schimonosite care nu reusesc sa mai schimbe nimic.

Incoerenta totala

"Ratiunea si iubirea lupta la inceput violent intr-un suflet care se inalta, dar intelepciunea se naste din pacea care se statorniceste in cele din urma intre iubire si ratiune" (Maurice Maeterlinck).

Atunci când iubesc simt ca pot sa ajung pâna la luna si înapoi, ca nimeni nu îmi poate lua ceea ce simt. Când sufar însa, tot din iubire, simt ca cerul întreg se prabuseste peste mine, ca pamântul îmi fuge incontrolabil de sub picioare. Sufletul mi-e cuprins de haos. Deci – incoerenta totala. Iubirea îmi pare a fi singurul scop al vietii, singurul lucru care îi da coerenta pentru ca tot ce e bun se naste în si din iubire. Si totusi iubirea apare brusc, incoerent, fara constructii premeditate. Iar atunci când dispare, lasa în urma un dezastru total, prin urmare – din nou incoerenta. Si atunci? În ce consta de fapt ratiunea sentimentelor? Pentru ca nici atunci când suntem fericiti, nici atunci când suferim îngrozitor din iubire nu suntem rationali... pentru ca, de fapt, a fi rational e ultimul lucru la care ne gândim atunci când sufletul o ia înaintea mintii.
Asa ca raspunsul vine de la sine... sentimentele nu sunt niciodata rationale. Pentru ca daca ar fi, nu s-ar mai numi sentimente, ci ratiune, iar în iubire ratiunea ramâne o utopie... inventata de cei care nu au iubit niciodata.
Honore de Balzac graia ceva de genul: "Cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin." Am am inteles ca iubirea nu trebuie fundamentata pe ratiune, dar linistea nu a venit...

Nu departe de noi

Oameni se chinuie de o bucata buna de vreme sa descopere ce este dincolo de cerul pe care al vedem noi in fiecare zi.
Seara ziceam ca pe cer se vad luminitele din lumea de dincolo , ferestrele adica stelele sunt locurile prin care cei curiosi trag cu ochiul spre tera. Dar cate ferestre sunt pe cerul asta , se pare ca exista destul de multi curiosi care privesc la fratii lor de pe pamant .
Deci ne-am pus deacord ca dincolo de cerul asta intunecat seara mai exista o lume , una sclipitoare de data asta . Ma inspirat foarte mult un castel sclipitor undeva pe un fundal deosebit , ceea ce ma duce cu gandul ca acolo ar putea fii organizata societatea dupa modelul unor mici inparatii, fiecare cu hotarul si rgulile ei .Ami amintesc acum de exemplu de imparatia printesei de gheata, tot acolo precis ca domneste si doamna Toamna care supravegeaza printr-un ocher mare rodu pamantului si trimite spiridusi la inceputul anului sa , sadeasca seminta rodului, binenteles ca asta se face prin colaborare stransa cu domnia sa Primavara in a carui imparatie spiridusii se ingrijesc de hranirea si cresterea vietatiilor astfel incat sa devina frumoasa , frumosi la sfarsit de toamna. Primavara e mama printului Aprilie , Vara e mama lui Augustus dar si a Iuliei , familie numeroasa . Iarna al are ca fecior pe Printul Decembrie , asta intodeauna e cel mai sclipitor dintre toti .
Apoi daca mai exista o lume dincolo de ceea ce ne este noua permis sa vedem inseamna ca mai exista si o luna si un soare altul fata de care al stim noi .

Poate exista si ceva suprem in toata chestiunea asta care ar trebui sa lacuiasca izolat undeva in lumea respectiva , sa fie oare un castel sclipitor undeva pe luciul unui ocean sub o luna plina care sa ai fie strajeru de incredere . Iar apa oceanului sa ai fie oglinga universului , si sa nu aiba nimic de facut toata ziua de cat sa mai intoarca cate o fila din imensa carte a universului subteran.....

Elisa - "Stay" - (International official video - 2007)

Din nou imi este dor de ceva frumos. Observ cu placere ca unii oameni se schimba in timp .Trec peste diferite obstacole care ai intareste sau ai trezeste din melancolia trecutului. La multi dintre ei in loc de negru , culoare lait motiv in ultima vreme am vazut ca grila de culori s-a inbogatit cu ceva culori deschise , ce dau o stare optimista si de bine , o stare sanatoasa in final.E foarte frumos sa vezi un om zambind , sa vezi ca sufletul se bucura de rasaritul si apoi de apusul soarelui , si ca traieste cu speranta ca noua zi va fii aceea speciala pe care a asteptato de multa vreme.

E frumos sa fii linistit intr-o lume nebuna , e frumos sa devii linistit sa ati fi gasit locul , sa stii ca inspre acolo trebuie sa ma indrept , sa fii sigur ca nimic nu mai e intamplare ci este ceea ce tu ti-ai propus, e frumos sa nu visezi cu ochii inchisi .E frumos atunci cand te intereseaza doar ce se va intampla in viitor , iar trecutul al lasi undeva uitat pe o plaja la apus de zi cand valurile inca calde vor nimici acel trecut firav construit din miliarde de particule de amintiri la fel cum un castel din nisip plateste tribut viitorului si se intoarce din nou in imensitatea oceanului .

Paint the sky with stars

De ceva timp , seara tarziu ies afara , cand este senin , afara e liniste iar in linistea nopti eu incep sa ma joc .Sunt un pictor , panza mea e una infinita , nu mi-am asternuto eu , asa am gasito , ma gandesc la un moment dat ca e o binecuvantare ca cineva mia permis sa am un asa imens spatiu de lucru , si nu mia impus nici macar o limita astfel ca de multe ori mie frica san nu ma indrept cu pensula dincolo de panza. Ce chestie , am zis ca a fost darnic cu mine cel care mia pus la dispozitie acest spatiu , dar , faptul ca nu stiu unde ai sunt marginile ma face responsabil , pot sa gresesc la un moment dat din prea mult exces de zel.

Pozitia mea de pictor ma face mai puternic. Pensula pe care o strunesc in fiecare noapte si care peste zi sta inmuiata intr-o lume nebuna , noaptea se linisteste si in mana mea incepe sa viseze frumos, nu mia fost niciodata frica sa pictez cu ea , am avut incredere ca nu va indrazni sa zgarie panza neagra cu nimicurile zilei .Dincolo de panza mea neagra e o lume stralucitoare , nu mi s-a dat o panza integra la fel cum nici viata mea nu e perfecta , sunt goluri care trebuie umplute sau colturi care trebuie retusate . Nu sunt primul pictor care foloseste panza asta , de fapt inca nici nu pictez serios pe ea, mai degraba ami pregates panza pentru adevarata creatie , umplu golurile luminoase , care sunt cu miile , pictorul care mia lasat mostenire eternitatea asta se pare ca a avut o creatie de foc , iar cand ia fost analizata opera , curiosi se pare ca nu au fost deacord cu multe reprezentari cu multe linii cromatice , iar pentru ca criticul e stapanul creatorului iau fost anulate cu bulgari auri si arzatori acele pasaje . Ma intreb oare cu ce a gresit stramosul meu de eu trebuie sa astup atatea puncte de foc , ce reprezentatie odioasa a indraznit sa prezinte.Pana atunci , am inceput sa schitez din centru niste linii de foc , intortocheate , nu duc nicaieri se opresc, de multe ori intr-o gaura de foc, de parca ar fii avut loc un bombardament cu obuze in acea zona.

In fiecare seara pensula mea continua linile incepute , iar cand ajung la o zona luminoasa, incepe parca un proces intre un lenes a carui destin s-a stins de mult, si care din prea multa plictiseala sau dragoste de viata , bantuie in lumea celui grabit , care poate pentru as continua destinul si-ar vinde si o parte din suflet sa treaca de bariera acelui suflet ratacitor , si se poarta negocieri aprige , la un moment dat punctual de foc se stinge incet iar infinitul negru ii ia locul , inca cateva ore castigate de mine in nebunia de ami desavarsi opera , trecutul “ punctul de foc “ s-a stins .

De aceea am incredere in pensula mea e un bun negociator cu prezentul , trecutul , iar cu viitorul vom vedea la momentul vernisajului.

Cred...

... ca mi-am negat niste dureri in ultimul an. Niste lovituri. Aparent a fost bine. Pare ca te simti mai puternic. Aproape reuseti sa-ti vinzi iluzia asta. Ca esti mai puternic. Pana cand intr-o zi un singur cuvant declanseaza in tine durere nevindecata, netratata, netraita, peste care ai aruncat zeci de kilograme de uitare asa cum arunci nisip peste jarul unui foc de plaja dupa ce s-a terminat o noapte magica si te duci sa te culci pe unde nu conteaza.
Apoi, cand durerea izbucneste, mai proaspata ca niciodata, vulcanoida, purulenta, acneica, te trezesti ca ai pierdut timp, ca sunt conturi nereglate si in tot timpul asta - cat ai crezut ca ceea ce pui la spate ramane pe veci acolo si nu-ti va mai iesi niciodata in cale - n-ai facut altceva decat sa fii mai putin om.
Fericirea e pe buzele tuturor. Toata lumea o vinde, toata lumea o cumpara, nimeni nu o pastreaza caci este cel mai pretios activ care se tranzactioneaza la Bursa Imaginatiei. Nimeni nu vorbeste despre Suferinta ca unica solutie pentru a incheia conturile cu tine. Lumea evita sa ia in seama acest cuvant. Suntem din ce in ce mai slabi si mai fricosi. Nu vreau sa ma achit de trecut prin suferinta, nu, conturile cu ea trebuie inchise pe loc. Suferinta trebuie impuscata atunci cand ridica ochii spre mine.

Sweetbox - Read my Mind PV

Am incercat sa privesc dincolo de oglinda sufletului , am reusit , iar acum am devenit mai bogat.Multumesc.