Satul meu

Te astept sa atingi cu ochii…
roua tacerii de pe petalele
sufletului meu, din gradina vietii…
Ocolita de ploaia fericirii, si adesea
cuprinsa de o cumplita arsita a
singuratatii iar, ecoul noptilor de
dor, trece prin batranul condei,
si se opreste pe o hartie albă…
Doar fluturii de vise, isi continua
zborul stingher aici, in satul meu.

Nicicand

Am fost un boboc,
fara speranta uitat
in furtunile vietii.
Si acum, petalele
sufletului meu, zi
de zi infloresc sub
razele ochilor tai,
in gradina necunoscuta
a destinului si,
zambetul tau bland
imi aduce roua viselor.
Iar diminetile de iubire,
ma fac sa fiu cum,
n-am mai fost nicicand…
si, as vrea sa raman
multe anotimpuri asa.

Cutie magica

Imi aduc aminte ca prin vis cum cineva spunea sa nu rupem pagini din carti, deoarece ele nu vor creste la loc… ei bine, am impresia ca realitatea e rupta dintr-o carte ce sufera acum o tortura de neconceput, trecuta prin filtrul propriei constiinte, are abilitatea sa depaseasca pana si cea mai dibace imaginatie… aura capatata, scoate de sub esarfa cenusiului intregul univers miniatural si il pune in lumina celui mai aspru Soare.
Asa se naste Raiul, prin ochii ce stiu cum sa priveasca… cat de frumos e pana si iadul!

Oh Doamne, cat am hranit trupul si mintea sa ma asculte, si in cele din urma, secunda de trufie se topeste, ratiunea isi face loc rapid cu puternicele-i coate si urla din toti rarunchii: “oamenii sunt egali, judecata este o forma de subcultura, madria un pacat, superioritatea un mit.”
Asemeni filelor rupte, carnea cade de pe trup si scoate in evidenta oasele, apoi, cartilagiile se dizolva-n tacere, lasand dezlegare zgomotului oaselor in cadere.
Un tunnel cu labirint final, lumina… capatand culoare, se apropie cu tot cu departare, iar
cararea avea un final de cafea, materializat sub forma unor frunze maronii muribunde, in frig, tremura infricosat de respiratia vantului nemilos, sufletul.
Plamanii se contractau, gemeau, suierau in imbratisarea dureroasa a aerului tare… narile usturau, fata isi sigila porii, ochii isi schimbau nuanta precum norii formele… roua, abia eliberata de lanturile invizibile ale ghetii, se dezmortea in milioane de curcubee individuale.
O floare albastra, abandonata de natura in pantecele inca neacoperit al iernii, se incapatana a imbuna marea infinita cu un iz bizar, dulce, netulburat.
Acel covor brodat cu picaturi de apa, din norii pe care pictasem amintirea ei, putea sa reinvie mortii!

Visele, cu totii le avem, le uram, le iubim, ni le amintim mereu… dar, indiferent de pozitia pe care o adoptam, ele sunt acolo, in "cutia magica a vietii.” Cu toate acestea, e o realizare sa visez… asta inseamna ca apuc sa si dorm, ma cheama cu o voce ce strabate timpul, spatiul si materia… ma cheama iarba aproape moarta, lipita cu obrazu-i palid si inghetat de tarana tasata… ma cheama aerul… ma cheama panza albastra a cerului, cu cicatrici albe de nori si alunite de pasari razlete… ma cheama o bucata din mine… raspund: vin, vin, vin!

Dulce ca pacatul

Se spune ca, visul pe care il visezi singur ramane un vis, visul pe care il visezi cu altii devine realitate… Eu te visez pe tine, “ingerul” meu scump.
Asta seara mi-ai adus lacrimi pe obraji..de ai stii cat m-am abtinut sa nu plang dar fiecare gand spre tine ma dus… imi lipsesti enorm si nimeni nu poate compensa lipsa ta!
Si ingeri au lacrimi, dar ei sunt suflete care plang dupa o perdea de nori !
Acum in acest moment a-s fugi si m-as opri direct in bratele tale-te-as saruta , te-as saruta intr-un amestec dulce-sarat al lacrimilor mele... “Esti dulce ca pacatul”, ti-as spune si tu ai zambi... dar din ochi, ploua cu poeme peste fluturi, iar sufletul meu si-a daltuit pentru vesnicie trasaturile, si-a masurat lungimea aripilor sale, oare daca as respira praf de stele, ochii mei ar mai lacrima?
Cand noaptea isi lasa perdeaua, Eu iti picur poeme la ureche… ne amestecam, apoi adormim in soapte de rugaciune si plapuma de lumina.
A doua zi, priveai Soarele ca pe un simplu bec, si cautai in zare sa-i stingi rasaritul… pentru ca noaptea sa nu se mai transforme-n zi.
Cu mana ta in mana mea, umplem chiar si eternul, de fericirea noastra… si albul se schimba in alb din nou.
Nu am scris niciodata pentru tine… am scris intotdeauna pentru noi!

Popas

M-am plictisit intr-o zi sa fiu eu, m-am lepadat de mine, de trupul si sufletul meu nascut pentru a te umple pe tine, mi-am facut bagajele si m-am mutat la tine. Mi-am aruncat intr-o valiza niste amintiri de care oricum n-as fi putut scapa. Inainte de a pleca am aprins focul si am distrus ceea ce nu-mi mai folosea. Vreau sa fiu gol în fata ta, sa ma cunosti pana in adancul celulelor. Am incuiat usa trecutului meu si am plecat. Cand am ajuns la tine te-am luat in brate si ti-am spus "De azi sunt al tau!"
De atunci ma trezesc in fiecare dimineata in tine. Am grija ca inima sa bata, ca sangele sa circule.
Ma voi dezbraca si te voi lasa sa ma privesti, trupul tau va invata sa il simta pe al meu, trupul tau va fi prelungirea fiintei mele.
Seara adorm printre cuvintele tale. Te iau de mana, ca sa nu ma pierd in intuneric.
Dar dragoste nu facem? Ba da...facem dragoste mereu. Sub toate formele posibile. Chiar dacă tu nu esti niciodata aici, iar eu niciodata acolo...
Daca intr-o zi te voi intreba cine esti, sa-mi spui ca esti trupul care traieste cu sufletul meu.
Impreuna SUNTEM, separat am murit DEMULT.

Suflet usor

Sufletul meu este mai usor ca niciodata , daca incerc sa stau linistit si sa inchid ochii spre surprinderea mea am descoperit ca pot sa fac o calatorie in universul meu launtric . Am descoperit ca dupa multa vreme acolo a inceput sa apara o lumina firava dar oricum nu mai exista aceasi incarcare inchisa de care iti era frica. E cald , de aceea de multe ori ma asez pe un scaun odata ajuns acolo si stau privind in jurul meu , adie un vant placut proaspat , soarele zambeste din nou , iar luna a inceput sa compuna versuri tari in bezna noptii stelele sunt mai senine ca niciodata , mai mari si mai puternic stralucitoare , margaritare a sufletului meu asezate pe bolta cereasca, si continua sa se inmulteasca zi de zi .Imi place aici , cand vreau sa ma plimb o apuc pe cararile verzi pe care sincer de cand nu am mai calcat am uitat cum e sa simti mirosul de iarba verde acoperita de roua , copacii miros frumos , mirosul de mucegai s-a transformat in parfum , dat de nestematele multicolore care imi alina retina din cand in cand . Imi iubesc sufletelul pt ca ma face fericit , vazand atata prospetime in jurul meu. Nu mai vreau sa plec de aici , nu am sa te mai parasesc niciodata , asa iam promis, sper sa nu dezamagesc .

Un spirit liber

Mai exista un motiv pentru care chiar si cupluri foarte dezvoltate mental si sufletesc pot fi puse in situatii dificile. Omul se confrunta pe toata durata vietii cu tentatii (probleme, alegeri, vicii) pe masura nivelului sau de dezvoltare.
In alte cuvinte, la nivel simplu, ai ca tentatii bomboane, la nivel complex ai ca tentatii torturi.
Cu cat oamenii evolueaza, universul se rezuma tot mai putin la persoana iubita, care ramane iubita, dar totusi universul se extinde. Pe masura extinderii universului, apar si tentatiile.
Viziunea universului limitat in persoana iubita este simplista. Intr-adevar este jumatatea ta persoana iubita, o parte importanta din tine, dar nu universul.
Desi simti ca se rupe lumea in doua, totusi nu se rupe.

Tentatiile sunt personale fiecaruia. De fapt sunt scaparile, imperfectiunile fiecaruia care dau nastere la situatii. Pe masura ce evoluam, devenim mai perfecti si deci nu mai cadem in tentatiile simple, brute. Dar imperfectiunea noastra ramane pana la o eventuala evolutie totala, absoluta. Deci odata cu cresterea complexitatii noastre si reducerea brutalitatii imperfectiunilor, micile imperfectiuni (impotriva micii aparente) creaza efecte tot mai devastatoare datorita nivelului de complexitate asupra caruia actioneaza. De exemplu, pe un ecran de cinema, fa o taietura centrala foarte mica in comparatie cu dimensiunea suprafetei ecranului, si-ai stricat toata frumusetea filmului: imperfectiune minima cu efect maxim.