Savoir c'est prevoir

Este foarte important sa iti alegeti cu grija oamenii cu care pleci la drum.E nevoie de o tonalitate comuna la care sa fie dispusi sa se acordeze toti membrii unei echipe. Daca banii nu inseamna un scop in sine , ci sunt doar o consecinta a unei munci pasionale, trebuie sa te feresti de zgarciti; daca esti dispus sa muncesti pana la epuizare pentru visele voastre ale tale , trebuie sa te feresti de lenesi, ei n-au sa te inteleaga niciodata pentru ca disponibilitatea lor de a investi in orice e limitata de propria neputinta; daca ai initiativa si entuziasm, trebuie sa te feresti de fricosi si blazati.

Trebuie sa te feresti de prosti mai mult decat orice. Si nu pentru ca prostii fac greseli, asta ar mai fi cum ar mai fi, greselile pot fi reparabile, ci pentru ca prostilor le lipeseste un singur lucru cu adevarat important: viziunea. Ei nu vad marea, ci valurile, nu vad painea, ci firimitura, cand se uita pe fereastra cred ca cerul e reprezentat doar de marginile ei.

In parc

devarata tragedie s-ar intampla cand copacii nu s-ar mai indoi sub povara vantului. Sau daca cerul n-ar mai fi albastru, atat de albastru. O tragedie ar fi sa percepem acest albastru la fel. Daca albastrul meu ar fi egal cu al tau asta ar fi o adevarata tragedie. Stau in parc si o alta generatie galagioasa trece pe langa mine. Si-mi dau seama ce obositor e sa incerci sa fii profet. Cred sincer ca Iisus a fost fiul lui Dumnezeu. Pentru ca se comporta ca si cum a invatat din toate greselile milenare ale semenilor lui. Or un om normal nu invata din greseli. El practica repetitia. Mai trece prin fata mea un barbat pe role care-si plimba copilul impingand un carucior. Copacii se indoaie batuti de vant. Eu incerc sa stau drept in fata deciziilor mele. Inutil. Sentimenul asta perfid care-ti da senzatia ca decizi. Putere. Corporatie. Constructie. Echipa. Pozitivism. Pozitiv. Pozitiv. Masinile au invadat piata copilariei mele. Acum douazeci de ani nu erau masini. Imi dau tarcoale doi porumbei. Cine stie ce destine or mai fi survolat azi? Zece minute pe o banca in parc. E un lux pe care mi l-am permis fara sa vreau.

Viata ca o carte

Inca de cand eram mic am fost cu tine. Am fost initial cartea cu poze. Usor, usor, o mana magica a inceput sa deseneze balonase pe mine si am devenit revista aia subtire de benzi desenate. Ma priveai cu interes, nu intelegeai ce sunt viermisorii aia negri, dar incercai sa pui piesele impreuna si din poze sa iti dai seama ce scrie. Ti-am fost apoi instrumentul primelor lecturi. Te-am purtat prin taramuri fantastice, cu balauri si eroi, cu dinozauri si extraterestri. Prin mine ai inceput dupa sa descoperi ce e defapt cu tine, ai inceput sa-ti pui intrebari si sa descoperi lumea din jur. In mine e inchisa realitatea. Prin mine spargi toate barierele. Ti-am fost inspiratie la prima scrisoare de dragoste, ti-am fost doctor la prima dezamagire, am fost cel care te-a ajutat sa nu-ti pese cand pur si simplu nu voiai nimic de la viata. M-ai urat si m-ai aruncat intr-un colt, m-ai apreciat si vrei sa ma dai mai departe.

Sunt roman, poezie, graphic novel, aventura, drama, psihologie, horror, dragoste. sunt absolut fiecare fibra din tine. Eu sunt tu. sunt enciclopedia ta. Si acum, te rog sa te uiti din nou in mine si sa imi spui ce vezi.

Directia 5 - Voi fi umbra ta [album Romantic]

Cand si cum

Nu are sens ceea ce vreau să punctez ? Ba da.Are.Nu întocmesc o listă de instruţiuni,nu subliniez cum trebuie să reacţionăm în diverse situaţii.Nu sunt în măsură să fac asta.Depinde de circumstanţe,de persoanele implicate,nu e ceva ce poate fi generalizat.Dar sunt în măsura să îmi expun opinia în ceea ce priveşte etica iubirii,dacă o pot numii aşa.Da! Există o etica a iubirii.Nu este stipulată nicăieri.Nu este vreo lege nescrisă.Iubirea este "o stare elevată a sufletului instruit,a sufletului lucrat".Etica iubirii se regăseste numai în aceste suflete instruite.Pot afirma că iubirea poate fi un sentiment,nu în totalitate dominat de latura emotivă,de impuls,ci şi de raţionament,în măsura în care iubirea implică şi respect,devotament,iar eu consider că aceste două noţiuni nu sunt izvorâte din impuls,ci mai degrabă din grandoarea unei persoane.
În cele ce urmează mă voi "înfige" în subiect.Când şi cum să iubeşti ? Nu iubeşti o persoană atunci când se află în apogeul succesului (indiferent dacă acest succes implică stadiul evoluţiei ca individ sau succes material).Iubeşti o persoană şi atunci când se află în stadiul cel mai jos din ierarhia sa personală.Asta înseamnă să iubeşti,să rămâi lângă acea persoană când a încetat să mai fie persoana pe care tu o iubeai cândva.Iubeşti o persoană în toate stadiile pe care le parcurge sau nu o mai iubeşti deloc.Eu asta înteleg din sintagma "nu există jumătăţi de măsură când iubeşti".Şi nu există să iubeşti o persoană cu o intensitate ce depinde de stadiile pe care le parcurge.Nu critic lipsa sentimentelor în situaţii nu tocmai favorabile,doar menţionez că atunci când iubirea îşi pierde din intensitate lovindu-se de obstacole,pur şi simplu nu mai e iubire.
Tot ceea ce am menţionat consider a avea aplicabilitate în orice relaţii ce implică iubire,indiferent de natura lor.

Iubeşti ? Iubeşte tot timpul,căci iubirea nu ţine cont de circumstanţe!

Identitate

Ajungem la un anumit punct al vietii in care,iconstient incepem sa ne analizam trecutul prezentul si viitorul.Pe masura trecerii timpului acestea s-au schimbat si continua sa se se schimbe.Trecutul a fost candva prezent.Acest trecut de care vorbim a reprezentat candva un viitor.Prezentul a fost candva un posibil viitor.Viitorul ca deveni pe parcurs prezent,sfarsind prin a fi trecut.Din acest punct de vedere,ne identificam cu aceste trei notiuni ale propriei vieti…suntem intr-o continua schimbare.
In prima etapa a vietii nu te framanta intrebarile existentiale ale vietii si cu atat mai putin regretele.Nu te intrebi la modul serios "Ce viata vreau sa duc? Ce imi pregateste viitorul?“(ciudata alegere de cuvinte,ciudat cliseu…viitorul nu ne pregateste nimic,noi pregatim viitorul prin alegerile facute,prin deciziile luate).Nu regreti ca ai facut o anunita alegere in detrimentul alteia care te-ar fi adus in alt punct,unul mai bun.Aceste intrebari,aceste regrete apar mai incolo.Incepi sa te cunosti.Incepi sa iei propriile decizii,esti stapan pe vorbele tale,pe raspunsurile date intrebarilor existentiale(acum nu mai raspunzi ca vrei sa studiezi medicina deoarece tata sau mama au urmat aceasta cale ori pentru ca ti-au sugerat ca asta ar fi bine,acum intentionezi sa studiezi medicina pentru ca asta e ceea ce te-a atras pe TINE,asta e ceea ce crezi TU ca ar fi mai bine pentru TINE).
Dupa cum am mentionat mai sus.incepi sa te cunosti,dar oare vei finaliza vreodata acest proces?Cat de mare e riscul in fata caruia ne expunem?Riscam sa ne pierdem propria identitate ? Oare acest proces al cunoasterii ne schimba inconstient?Pornesti in cautarea unui lucru si sfarsesti prin obtinerea altuia.Oare acest process al cunoasterii nu este decat o etapa a propriei evolutii?

Am pornit pe drumul cunoasterii propriei indentitati si am sfarsit prin a o pierde

Când nu învață fluturii să zboare…

Privesc în jurul meu și observ:
oameni singuri, în relații, triști, fericiți, goi, calzi, ciudați, amărâți, suferinzi, bolnavi, sănătoși, șomeri, îndrăgostiți, plictisiți…
Foarte puțini dintre ei își acceptă condiția și se mândresc s-o poarte-n privire, oricare ar fi ea. Ceilalți sunt captivii propriei nemulțumiri.

Într-un cerc elastic, se izbesc de pereții lui și ajung la loc, uneori șifonați. Parcă-i văd dansând un frenetic pogo. Sunt prizonierii unei cămași a impotenței, deși au brațele libere. Se zvârcolesc în propria condiție.
Epuizați pun capul pe pernă. Trecutul întinde brațele și îi îmbrățișează complet. Îi sufocă. Îi orbește. Sunt neliniștiți. Aleargă. Caută. Vor să (se) schimbe, dar ei nu privesc mai departe de propriul cerc. Pedalează-n gol.

Aș vrea să-i țin în brațe și să-i liniștesc. Să le spun că și dacă ești amărât și gol și trist și suferind o să fie bine. E bine! E parte din tine. Din ceea ce ești. Dacă te-ai prins de treaba asta găsești și-o portiță de ieșire. Apoi respiri alt aer și ochii, ochii devin alții.

Azi mi-aș fi dorit să mă alint. Să mă răsfăț în brațele tale. Și tu să-mi spui că primăvara asta se simte pe buzele mele, pe pielea mea. Aș fi vrut să mă liniștești lăsându-mă să-mi odihnesc capul greu pe pieptul tău. Astăzi aș fi vrut să fie vorba despre mine și nu despre lume, cutremure, eșecuri, condiții, drumuri, dureri. Aș fi vrut să-mi săruți brațul stâng și să-mi promiți orice. Și eu m-aș fi prefăcut că te cred. Tu. Să vii spre mine. Și să te țin în brațe. Și eu să mă simt, în siguranță.