Leagă-mi urechile cu foşnet de aripi
Să uit mecanicul vuiet de zbor.
Ai inceput sa-mi arati intr-o dimineata
Cum patrunde marea-n suflet
Si cum trupul ti se scalda in valuri de idei.
Imi las cuvintele sa zboare in voie,
dar ma ustura pielea cand se intorc.
Trupul tau miroase a inger si mere coapte,
mainile-ti uscate se (dest)tind noaptea
ca o coarda pentru copii.
Si nu inteleg de ce ne traim copilaria pe un bloc de hartie
gustand mereu din frigul de ,decembrie.
Ne-am reinventat imbratisandu-ne, goliti de vise si somn.
Suferinta nu se naste in noi,
ea este hrana pentru guri flamande si nisipoase.
Te aruncai in toate directiile, cu ura si durere
Era trist, caci scriai pe niste avioane de hartie
poeme simple, iar noaptea luau alta forma.
26 dec. 2010
25 dec. 2010
Despre iubire
Iubirea e un fapt putin frecvent si un sentiment pe care numai sufletele pot
ajunge sa-l simta; un talent specific pe care-l poseda unele fiinte si care
poate aparea de obicei unit cu alte talente, dar se poate produce izolat si fara ele.
Da, indragostirea e un talent miraculos pe care il poseda unele fapturi, ca darul
de a face versuri, ca inspiratia muzicala, ca bravura personala, ca stiinta de a
conduce.
" Barbatul valoreaza prin ceea ce face, iar femeia prin ceea ce este. "- Jose Ortega
ajunge sa-l simta; un talent specific pe care-l poseda unele fiinte si care
poate aparea de obicei unit cu alte talente, dar se poate produce izolat si fara ele.
Da, indragostirea e un talent miraculos pe care il poseda unele fapturi, ca darul
de a face versuri, ca inspiratia muzicala, ca bravura personala, ca stiinta de a
conduce.
" Barbatul valoreaza prin ceea ce face, iar femeia prin ceea ce este. "- Jose Ortega
24 dec. 2010
Craciunul
Craciunul nu inseamna cadouri, daca asta inseamna nervi. Craciunul nu inseamna imbulzeala, ci mai degraba retragere. Craciunul nu e goana irezistibila de a fi in rand cu lumea care pune bucatele pe masa "ca asa-i traditia". Craciunul nu e traditie. Craciunul nu e ghiftuiala oarba, nu e napustire hulpava dupa ce ai postit. Craciunul nu e razboi in trafic pentru familie. Craciunul nu e familie daca familia zbarnaie de tensiuni nerostite. Craciunul nu e Mos Craciun in alb si rosu. Craciunul nu e colind cu orice pret, supracantat, la ore nepotrivite. Craciunul nu e o perioada in care "ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta". De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor.
Si nici zambet fals nu e Craciunul. Craciunul nu e prilej de regret ca nu ai cu cine petrece sarbatorile. Craciunul nu e bilant. Craciunul nu e lumina electrica in exces sau bradul pe care te-ai luptat sa-l aduci acasa ca un erou modern. Craciunul nu e lupta. Craciunul nu e promotie. Nu-l gasesti pe rafturile care urla ca e Craciunul. Nu e cozonac, caltabos, toba, sorici sau vin rosu. Craciunul nu e ilustrata si nici fericire tampa impachetata in spoturi publicitare cu reni si Mos Craciuni pentru diferite nise. Craciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Craciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Craciunul nu e bere. Craciunul nu e nimic din tot zgomotul asta surd si disonant ca o orchestra mondiala care se acordeaza la nesfarsit fara sa mai inceapa sa cante. N-are niciun rost asa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun in fiecare an, incercand cu disperare sa inot spre marginile vartejului care ma trage la fund unde in malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reprosuri, un fel de mazga sufleteasca, o inertie vesteda.
Craciunul e altceva. Craciunul este momentul in care s-a schimbat TOTUL. Craciunul e momentul in care Oamenii au descoperit Speranta prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moarta. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc in deriva sa ajunga la destinatie si sa umfle panzele celor care mai au curajul sa navigheze, e nevoie sa sarbatorim Craciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne da in fiecare zi. Pentru tot ce uitam sa-i inapoiem.
As fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Craciunul nu e nici macar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Craciun in mijlocul Marii Moarte.
Si nici zambet fals nu e Craciunul. Craciunul nu e prilej de regret ca nu ai cu cine petrece sarbatorile. Craciunul nu e bilant. Craciunul nu e lumina electrica in exces sau bradul pe care te-ai luptat sa-l aduci acasa ca un erou modern. Craciunul nu e lupta. Craciunul nu e promotie. Nu-l gasesti pe rafturile care urla ca e Craciunul. Nu e cozonac, caltabos, toba, sorici sau vin rosu. Craciunul nu e ilustrata si nici fericire tampa impachetata in spoturi publicitare cu reni si Mos Craciuni pentru diferite nise. Craciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Craciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Craciunul nu e bere. Craciunul nu e nimic din tot zgomotul asta surd si disonant ca o orchestra mondiala care se acordeaza la nesfarsit fara sa mai inceapa sa cante. N-are niciun rost asa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun in fiecare an, incercand cu disperare sa inot spre marginile vartejului care ma trage la fund unde in malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reprosuri, un fel de mazga sufleteasca, o inertie vesteda.
Craciunul e altceva. Craciunul este momentul in care s-a schimbat TOTUL. Craciunul e momentul in care Oamenii au descoperit Speranta prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moarta. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc in deriva sa ajunga la destinatie si sa umfle panzele celor care mai au curajul sa navigheze, e nevoie sa sarbatorim Craciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne da in fiecare zi. Pentru tot ce uitam sa-i inapoiem.
As fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Craciunul nu e nici macar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Craciun in mijlocul Marii Moarte.
22 dec. 2010
Iarna
Anotimpurile de la inceputuri spre albul imaculat…Primavara zvelta ce aduce bucurie in suflete inghetate, de lumina verii ce incalzeste, de mozaicul toamnei, de omatul pur al iernii… sic el mai frumos anotimp, granita dintre ele, atunci cand doua anotimpuri se imbratiseaza-n tacere si se indragostesc?
Iarna, imploram gerul cu lumina calda si timida, sa-mi ucida sufletul cu albul sau de nepatruns… o imploram, sa-mi topeasca tandru izvorul neputintelor in care mi se ascund patimile... caci simteam, cum ninge sub cerul pielii mele cu firimituri din atingerea ta, … ninge sub cerul pielii mele si se acopera inima cu ometi de splendoare, din care erup coni de inorogi ce-mi aduc aminte de eternitate.
Sunt clipe in care in orice pozitie ar sta trupul, sufletul ramane tot ingenuncheat… danseaza, pe vibratiile inimii… se leagana si aduna lacrimile inimii, poate plumbul lor ii va inceti dansul… din universul intunecat, ies la liman culorile luminii, curcubeul adevarat ce l-a exilat in universul monocrom.
Timp nemilos, da-i o clipa sufletului, o clipa magica prin care mai poate imbratisa o data eternitatea… opreste-ti ticaitul o clipa si lasa sufletul sa evadeze in adancul lui.
Adanc, tot mai adanc, spirale haotice… cuvinte in care se pierd sentimentele, amintirea,
respirand pentru o clipa chiar, fericirea… adunand fiecare firimitura risipita prin vieti suferinde… din lumina ochilor ei, adunandu-ma in aroma buzelor… cand ne dezvaluim goliciunea.
Traiesc in mintea ta, in linistea eternitatii, pentru ca viata mea "adevarata", sa fie mai usoara... respire… expir… oftez.in rotogoale, disting simboluri colosale, fixez al camerei tavan… astept sa ma intrebi in soapta: “Unde ti-e zborul gindului acum?”
Nu iti vorbesc un timp nimic, mi-e teama sau imi este frig… invaluiti im alb satin,
prin care nu pot sa-ti raspund, sa te privesc in mod profound, contopiti intr-o tacere
a carei prada prompti o cerem!
Privim pe geam, Soarele ce coboara si sarutul ce te infasoara… in furia geamatului mut.
ne inclestam in rani deschise, ce-si vind sperante interzise… e focul nou ce ne cuprinde, secunda asta dulce, plina de iubire, de incredere, de lumina… iubito timpul ni-l strabate, intr-o clipa de eternitate!
Mi-e dor de ziua ce nu era zi, de nopti ce n-aveau luna unde pune… cand Universul framanta in galaxii, sa inventeze a noastra iubire.
Cat timp a trait un fulger, am avut prilejul sa cunosc o emotie a cerului… undulatiile timpului, au cernut fiori in ale mele priviri, in esenta unei calde picaturi departe de agitatia lumii, pe o insula exilata in miez de ocean planetar… nu exista nici un om aici.
Aici se deschide o alta lume, o lume in care valuri salbatice se preling printre tarmuri dantelate… pasarile se aduna sa cante pentru pustietate, animale prea putin cunoscute ies din vizuinele lor, lasandu-se atinse de alizeul bland si razele diminetii.
Aici, pestii inoata in ape limpezi, curcubee ingenuncheaza langa cristalele zorilor… aici, florile nu sunt rupte, copacii nu sunt taiati, iar perlele sunt inghitite de nisipurile fine.
Aici nu e nici o barca, nici un port, nici un calendar care sa numere zilele si noptile, nu e nici o carte in care sa fie scrisa istoria acestui taram.
Aici s-a rasucit timpul lasand in urma lui un parfum Edenic ce aminteste de inceputuri… departe pe o insula pustie, ceasul naturii ticaie in rasarituri si apusuri ce imbratiseaza un taram in care zac neatinse visele.
Mereu ne facem timp sa le ducem mai departe in eternitate… sa le spargem in clipe marunte de care sa putem vorbii usor… apoi sa le adunam in risipa amntirilor din soapte, sa le dam ecou sublim.
Strig mereu ecoul, ce-mi inunda timpanele cu numele tau… iar ceasul s-a oprit la ora venirii tale… apoisufletul meu, capata zambet de penel!
Da-mi iubire, acesta clipa de eternitate, iar Eu voi sti sa tin de ea, cat voi trai!
Iarna, imploram gerul cu lumina calda si timida, sa-mi ucida sufletul cu albul sau de nepatruns… o imploram, sa-mi topeasca tandru izvorul neputintelor in care mi se ascund patimile... caci simteam, cum ninge sub cerul pielii mele cu firimituri din atingerea ta, … ninge sub cerul pielii mele si se acopera inima cu ometi de splendoare, din care erup coni de inorogi ce-mi aduc aminte de eternitate.
Sunt clipe in care in orice pozitie ar sta trupul, sufletul ramane tot ingenuncheat… danseaza, pe vibratiile inimii… se leagana si aduna lacrimile inimii, poate plumbul lor ii va inceti dansul… din universul intunecat, ies la liman culorile luminii, curcubeul adevarat ce l-a exilat in universul monocrom.
Timp nemilos, da-i o clipa sufletului, o clipa magica prin care mai poate imbratisa o data eternitatea… opreste-ti ticaitul o clipa si lasa sufletul sa evadeze in adancul lui.
Adanc, tot mai adanc, spirale haotice… cuvinte in care se pierd sentimentele, amintirea,
respirand pentru o clipa chiar, fericirea… adunand fiecare firimitura risipita prin vieti suferinde… din lumina ochilor ei, adunandu-ma in aroma buzelor… cand ne dezvaluim goliciunea.
Traiesc in mintea ta, in linistea eternitatii, pentru ca viata mea "adevarata", sa fie mai usoara... respire… expir… oftez.in rotogoale, disting simboluri colosale, fixez al camerei tavan… astept sa ma intrebi in soapta: “Unde ti-e zborul gindului acum?”
Nu iti vorbesc un timp nimic, mi-e teama sau imi este frig… invaluiti im alb satin,
prin care nu pot sa-ti raspund, sa te privesc in mod profound, contopiti intr-o tacere
a carei prada prompti o cerem!
Privim pe geam, Soarele ce coboara si sarutul ce te infasoara… in furia geamatului mut.
ne inclestam in rani deschise, ce-si vind sperante interzise… e focul nou ce ne cuprinde, secunda asta dulce, plina de iubire, de incredere, de lumina… iubito timpul ni-l strabate, intr-o clipa de eternitate!
Mi-e dor de ziua ce nu era zi, de nopti ce n-aveau luna unde pune… cand Universul framanta in galaxii, sa inventeze a noastra iubire.
Cat timp a trait un fulger, am avut prilejul sa cunosc o emotie a cerului… undulatiile timpului, au cernut fiori in ale mele priviri, in esenta unei calde picaturi departe de agitatia lumii, pe o insula exilata in miez de ocean planetar… nu exista nici un om aici.
Aici se deschide o alta lume, o lume in care valuri salbatice se preling printre tarmuri dantelate… pasarile se aduna sa cante pentru pustietate, animale prea putin cunoscute ies din vizuinele lor, lasandu-se atinse de alizeul bland si razele diminetii.
Aici, pestii inoata in ape limpezi, curcubee ingenuncheaza langa cristalele zorilor… aici, florile nu sunt rupte, copacii nu sunt taiati, iar perlele sunt inghitite de nisipurile fine.
Aici nu e nici o barca, nici un port, nici un calendar care sa numere zilele si noptile, nu e nici o carte in care sa fie scrisa istoria acestui taram.
Aici s-a rasucit timpul lasand in urma lui un parfum Edenic ce aminteste de inceputuri… departe pe o insula pustie, ceasul naturii ticaie in rasarituri si apusuri ce imbratiseaza un taram in care zac neatinse visele.
Mereu ne facem timp sa le ducem mai departe in eternitate… sa le spargem in clipe marunte de care sa putem vorbii usor… apoi sa le adunam in risipa amntirilor din soapte, sa le dam ecou sublim.
Strig mereu ecoul, ce-mi inunda timpanele cu numele tau… iar ceasul s-a oprit la ora venirii tale… apoisufletul meu, capata zambet de penel!
Da-mi iubire, acesta clipa de eternitate, iar Eu voi sti sa tin de ea, cat voi trai!
20 dec. 2010
Clepsidra
In bataia vantului,
Intre degetele mainii tale,
Si nisipul poate fi o stare de constiinta
Ca si necuvantul
Ca si neplansul,
Nisipul din clepsidra nu face dune
Doar fata timpului ramane fara riduri.
Ai incercat vreodata sa numeri graunte de nisip? Ti se pare o nebunie, dar o clepsidra poate face asta!
Mi-am pus manusi de box, si numar graunte de nisip… pe ultima am spart-o cu ciocanul, mi se parea prea mare.
Eram invidios pe TIMP, ca o poate face zilnic fara sa oboseasca… sau ca cineva sa considere asta o nebunie.
Intre doua graunte de nisip, am constatat ca frumusetea interioara, se reflecta instantaneu in exterior… cate clipe mor neobservate!?
Oare daca doua inimi, s-ar putea atinge, s-ar numi tot iubire?Altii spun ca iubirea tot de la creier pleaca… ce trist, timpul ne poate pune conditii!
Acum nu mai intorc clepsidra… am in mine un ticait, pentru fiecare clipa ce se apropie mai mult de tine!
Intre degetele mainii tale,
Si nisipul poate fi o stare de constiinta
Ca si necuvantul
Ca si neplansul,
Nisipul din clepsidra nu face dune
Doar fata timpului ramane fara riduri.
Ai incercat vreodata sa numeri graunte de nisip? Ti se pare o nebunie, dar o clepsidra poate face asta!
Mi-am pus manusi de box, si numar graunte de nisip… pe ultima am spart-o cu ciocanul, mi se parea prea mare.
Eram invidios pe TIMP, ca o poate face zilnic fara sa oboseasca… sau ca cineva sa considere asta o nebunie.
Intre doua graunte de nisip, am constatat ca frumusetea interioara, se reflecta instantaneu in exterior… cate clipe mor neobservate!?
Oare daca doua inimi, s-ar putea atinge, s-ar numi tot iubire?Altii spun ca iubirea tot de la creier pleaca… ce trist, timpul ne poate pune conditii!
Acum nu mai intorc clepsidra… am in mine un ticait, pentru fiecare clipa ce se apropie mai mult de tine!
19 dec. 2010
Satul meu
Te astept sa atingi cu ochii…
roua tacerii de pe petalele
sufletului meu, din gradina vietii…
Ocolita de ploaia fericirii, si adesea
cuprinsa de o cumplita arsita a
singuratatii iar, ecoul noptilor de
dor, trece prin batranul condei,
si se opreste pe o hartie albă…
Doar fluturii de vise, isi continua
zborul stingher aici, in satul meu.
roua tacerii de pe petalele
sufletului meu, din gradina vietii…
Ocolita de ploaia fericirii, si adesea
cuprinsa de o cumplita arsita a
singuratatii iar, ecoul noptilor de
dor, trece prin batranul condei,
si se opreste pe o hartie albă…
Doar fluturii de vise, isi continua
zborul stingher aici, in satul meu.
18 dec. 2010
Nicicand
Am fost un boboc,
fara speranta uitat
in furtunile vietii.
Si acum, petalele
sufletului meu, zi
de zi infloresc sub
razele ochilor tai,
in gradina necunoscuta
a destinului si,
zambetul tau bland
imi aduce roua viselor.
Iar diminetile de iubire,
ma fac sa fiu cum,
n-am mai fost nicicand…
si, as vrea sa raman
multe anotimpuri asa.
fara speranta uitat
in furtunile vietii.
Si acum, petalele
sufletului meu, zi
de zi infloresc sub
razele ochilor tai,
in gradina necunoscuta
a destinului si,
zambetul tau bland
imi aduce roua viselor.
Iar diminetile de iubire,
ma fac sa fiu cum,
n-am mai fost nicicand…
si, as vrea sa raman
multe anotimpuri asa.
12 dec. 2010
Cutie magica
Imi aduc aminte ca prin vis cum cineva spunea sa nu rupem pagini din carti, deoarece ele nu vor creste la loc… ei bine, am impresia ca realitatea e rupta dintr-o carte ce sufera acum o tortura de neconceput, trecuta prin filtrul propriei constiinte, are abilitatea sa depaseasca pana si cea mai dibace imaginatie… aura capatata, scoate de sub esarfa cenusiului intregul univers miniatural si il pune in lumina celui mai aspru Soare.
Asa se naste Raiul, prin ochii ce stiu cum sa priveasca… cat de frumos e pana si iadul!
Oh Doamne, cat am hranit trupul si mintea sa ma asculte, si in cele din urma, secunda de trufie se topeste, ratiunea isi face loc rapid cu puternicele-i coate si urla din toti rarunchii: “oamenii sunt egali, judecata este o forma de subcultura, madria un pacat, superioritatea un mit.”
Asemeni filelor rupte, carnea cade de pe trup si scoate in evidenta oasele, apoi, cartilagiile se dizolva-n tacere, lasand dezlegare zgomotului oaselor in cadere.
Un tunnel cu labirint final, lumina… capatand culoare, se apropie cu tot cu departare, iar
cararea avea un final de cafea, materializat sub forma unor frunze maronii muribunde, in frig, tremura infricosat de respiratia vantului nemilos, sufletul.
Plamanii se contractau, gemeau, suierau in imbratisarea dureroasa a aerului tare… narile usturau, fata isi sigila porii, ochii isi schimbau nuanta precum norii formele… roua, abia eliberata de lanturile invizibile ale ghetii, se dezmortea in milioane de curcubee individuale.
O floare albastra, abandonata de natura in pantecele inca neacoperit al iernii, se incapatana a imbuna marea infinita cu un iz bizar, dulce, netulburat.
Acel covor brodat cu picaturi de apa, din norii pe care pictasem amintirea ei, putea sa reinvie mortii!
Visele, cu totii le avem, le uram, le iubim, ni le amintim mereu… dar, indiferent de pozitia pe care o adoptam, ele sunt acolo, in "cutia magica a vietii.” Cu toate acestea, e o realizare sa visez… asta inseamna ca apuc sa si dorm, ma cheama cu o voce ce strabate timpul, spatiul si materia… ma cheama iarba aproape moarta, lipita cu obrazu-i palid si inghetat de tarana tasata… ma cheama aerul… ma cheama panza albastra a cerului, cu cicatrici albe de nori si alunite de pasari razlete… ma cheama o bucata din mine… raspund: vin, vin, vin!
Asa se naste Raiul, prin ochii ce stiu cum sa priveasca… cat de frumos e pana si iadul!
Oh Doamne, cat am hranit trupul si mintea sa ma asculte, si in cele din urma, secunda de trufie se topeste, ratiunea isi face loc rapid cu puternicele-i coate si urla din toti rarunchii: “oamenii sunt egali, judecata este o forma de subcultura, madria un pacat, superioritatea un mit.”
Asemeni filelor rupte, carnea cade de pe trup si scoate in evidenta oasele, apoi, cartilagiile se dizolva-n tacere, lasand dezlegare zgomotului oaselor in cadere.
Un tunnel cu labirint final, lumina… capatand culoare, se apropie cu tot cu departare, iar
cararea avea un final de cafea, materializat sub forma unor frunze maronii muribunde, in frig, tremura infricosat de respiratia vantului nemilos, sufletul.
Plamanii se contractau, gemeau, suierau in imbratisarea dureroasa a aerului tare… narile usturau, fata isi sigila porii, ochii isi schimbau nuanta precum norii formele… roua, abia eliberata de lanturile invizibile ale ghetii, se dezmortea in milioane de curcubee individuale.
O floare albastra, abandonata de natura in pantecele inca neacoperit al iernii, se incapatana a imbuna marea infinita cu un iz bizar, dulce, netulburat.
Acel covor brodat cu picaturi de apa, din norii pe care pictasem amintirea ei, putea sa reinvie mortii!
Visele, cu totii le avem, le uram, le iubim, ni le amintim mereu… dar, indiferent de pozitia pe care o adoptam, ele sunt acolo, in "cutia magica a vietii.” Cu toate acestea, e o realizare sa visez… asta inseamna ca apuc sa si dorm, ma cheama cu o voce ce strabate timpul, spatiul si materia… ma cheama iarba aproape moarta, lipita cu obrazu-i palid si inghetat de tarana tasata… ma cheama aerul… ma cheama panza albastra a cerului, cu cicatrici albe de nori si alunite de pasari razlete… ma cheama o bucata din mine… raspund: vin, vin, vin!
10 dec. 2010
Dulce ca pacatul
Se spune ca, visul pe care il visezi singur ramane un vis, visul pe care il visezi cu altii devine realitate… Eu te visez pe tine, “ingerul” meu scump.
Asta seara mi-ai adus lacrimi pe obraji..de ai stii cat m-am abtinut sa nu plang dar fiecare gand spre tine ma dus… imi lipsesti enorm si nimeni nu poate compensa lipsa ta!
Si ingeri au lacrimi, dar ei sunt suflete care plang dupa o perdea de nori !
Acum in acest moment a-s fugi si m-as opri direct in bratele tale-te-as saruta , te-as saruta intr-un amestec dulce-sarat al lacrimilor mele... “Esti dulce ca pacatul”, ti-as spune si tu ai zambi... dar din ochi, ploua cu poeme peste fluturi, iar sufletul meu si-a daltuit pentru vesnicie trasaturile, si-a masurat lungimea aripilor sale, oare daca as respira praf de stele, ochii mei ar mai lacrima?
Cand noaptea isi lasa perdeaua, Eu iti picur poeme la ureche… ne amestecam, apoi adormim in soapte de rugaciune si plapuma de lumina.
A doua zi, priveai Soarele ca pe un simplu bec, si cautai in zare sa-i stingi rasaritul… pentru ca noaptea sa nu se mai transforme-n zi.
Cu mana ta in mana mea, umplem chiar si eternul, de fericirea noastra… si albul se schimba in alb din nou.
Nu am scris niciodata pentru tine… am scris intotdeauna pentru noi!
Asta seara mi-ai adus lacrimi pe obraji..de ai stii cat m-am abtinut sa nu plang dar fiecare gand spre tine ma dus… imi lipsesti enorm si nimeni nu poate compensa lipsa ta!
Si ingeri au lacrimi, dar ei sunt suflete care plang dupa o perdea de nori !
Acum in acest moment a-s fugi si m-as opri direct in bratele tale-te-as saruta , te-as saruta intr-un amestec dulce-sarat al lacrimilor mele... “Esti dulce ca pacatul”, ti-as spune si tu ai zambi... dar din ochi, ploua cu poeme peste fluturi, iar sufletul meu si-a daltuit pentru vesnicie trasaturile, si-a masurat lungimea aripilor sale, oare daca as respira praf de stele, ochii mei ar mai lacrima?
Cand noaptea isi lasa perdeaua, Eu iti picur poeme la ureche… ne amestecam, apoi adormim in soapte de rugaciune si plapuma de lumina.
A doua zi, priveai Soarele ca pe un simplu bec, si cautai in zare sa-i stingi rasaritul… pentru ca noaptea sa nu se mai transforme-n zi.
Cu mana ta in mana mea, umplem chiar si eternul, de fericirea noastra… si albul se schimba in alb din nou.
Nu am scris niciodata pentru tine… am scris intotdeauna pentru noi!
9 dec. 2010
Popas
M-am plictisit intr-o zi sa fiu eu, m-am lepadat de mine, de trupul si sufletul meu nascut pentru a te umple pe tine, mi-am facut bagajele si m-am mutat la tine. Mi-am aruncat intr-o valiza niste amintiri de care oricum n-as fi putut scapa. Inainte de a pleca am aprins focul si am distrus ceea ce nu-mi mai folosea. Vreau sa fiu gol în fata ta, sa ma cunosti pana in adancul celulelor. Am incuiat usa trecutului meu si am plecat. Cand am ajuns la tine te-am luat in brate si ti-am spus "De azi sunt al tau!"
De atunci ma trezesc in fiecare dimineata in tine. Am grija ca inima sa bata, ca sangele sa circule.
Ma voi dezbraca si te voi lasa sa ma privesti, trupul tau va invata sa il simta pe al meu, trupul tau va fi prelungirea fiintei mele.
Seara adorm printre cuvintele tale. Te iau de mana, ca sa nu ma pierd in intuneric.
Dar dragoste nu facem? Ba da...facem dragoste mereu. Sub toate formele posibile. Chiar dacă tu nu esti niciodata aici, iar eu niciodata acolo...
Daca intr-o zi te voi intreba cine esti, sa-mi spui ca esti trupul care traieste cu sufletul meu.
Impreuna SUNTEM, separat am murit DEMULT.
De atunci ma trezesc in fiecare dimineata in tine. Am grija ca inima sa bata, ca sangele sa circule.
Ma voi dezbraca si te voi lasa sa ma privesti, trupul tau va invata sa il simta pe al meu, trupul tau va fi prelungirea fiintei mele.
Seara adorm printre cuvintele tale. Te iau de mana, ca sa nu ma pierd in intuneric.
Dar dragoste nu facem? Ba da...facem dragoste mereu. Sub toate formele posibile. Chiar dacă tu nu esti niciodata aici, iar eu niciodata acolo...
Daca intr-o zi te voi intreba cine esti, sa-mi spui ca esti trupul care traieste cu sufletul meu.
Impreuna SUNTEM, separat am murit DEMULT.
7 dec. 2010
Suflet usor
Sufletul meu este mai usor ca niciodata , daca incerc sa stau linistit si sa inchid ochii spre surprinderea mea am descoperit ca pot sa fac o calatorie in universul meu launtric . Am descoperit ca dupa multa vreme acolo a inceput sa apara o lumina firava dar oricum nu mai exista aceasi incarcare inchisa de care iti era frica. E cald , de aceea de multe ori ma asez pe un scaun odata ajuns acolo si stau privind in jurul meu , adie un vant placut proaspat , soarele zambeste din nou , iar luna a inceput sa compuna versuri tari in bezna noptii stelele sunt mai senine ca niciodata , mai mari si mai puternic stralucitoare , margaritare a sufletului meu asezate pe bolta cereasca, si continua sa se inmulteasca zi de zi .Imi place aici , cand vreau sa ma plimb o apuc pe cararile verzi pe care sincer de cand nu am mai calcat am uitat cum e sa simti mirosul de iarba verde acoperita de roua , copacii miros frumos , mirosul de mucegai s-a transformat in parfum , dat de nestematele multicolore care imi alina retina din cand in cand . Imi iubesc sufletelul pt ca ma face fericit , vazand atata prospetime in jurul meu. Nu mai vreau sa plec de aici , nu am sa te mai parasesc niciodata , asa iam promis, sper sa nu dezamagesc .
1 dec. 2010
Un spirit liber
Mai exista un motiv pentru care chiar si cupluri foarte dezvoltate mental si sufletesc pot fi puse in situatii dificile. Omul se confrunta pe toata durata vietii cu tentatii (probleme, alegeri, vicii) pe masura nivelului sau de dezvoltare.
In alte cuvinte, la nivel simplu, ai ca tentatii bomboane, la nivel complex ai ca tentatii torturi.
Cu cat oamenii evolueaza, universul se rezuma tot mai putin la persoana iubita, care ramane iubita, dar totusi universul se extinde. Pe masura extinderii universului, apar si tentatiile.
Viziunea universului limitat in persoana iubita este simplista. Intr-adevar este jumatatea ta persoana iubita, o parte importanta din tine, dar nu universul.
Desi simti ca se rupe lumea in doua, totusi nu se rupe.
Tentatiile sunt personale fiecaruia. De fapt sunt scaparile, imperfectiunile fiecaruia care dau nastere la situatii. Pe masura ce evoluam, devenim mai perfecti si deci nu mai cadem in tentatiile simple, brute. Dar imperfectiunea noastra ramane pana la o eventuala evolutie totala, absoluta. Deci odata cu cresterea complexitatii noastre si reducerea brutalitatii imperfectiunilor, micile imperfectiuni (impotriva micii aparente) creaza efecte tot mai devastatoare datorita nivelului de complexitate asupra caruia actioneaza. De exemplu, pe un ecran de cinema, fa o taietura centrala foarte mica in comparatie cu dimensiunea suprafetei ecranului, si-ai stricat toata frumusetea filmului: imperfectiune minima cu efect maxim.
In alte cuvinte, la nivel simplu, ai ca tentatii bomboane, la nivel complex ai ca tentatii torturi.
Cu cat oamenii evolueaza, universul se rezuma tot mai putin la persoana iubita, care ramane iubita, dar totusi universul se extinde. Pe masura extinderii universului, apar si tentatiile.
Viziunea universului limitat in persoana iubita este simplista. Intr-adevar este jumatatea ta persoana iubita, o parte importanta din tine, dar nu universul.
Desi simti ca se rupe lumea in doua, totusi nu se rupe.
Tentatiile sunt personale fiecaruia. De fapt sunt scaparile, imperfectiunile fiecaruia care dau nastere la situatii. Pe masura ce evoluam, devenim mai perfecti si deci nu mai cadem in tentatiile simple, brute. Dar imperfectiunea noastra ramane pana la o eventuala evolutie totala, absoluta. Deci odata cu cresterea complexitatii noastre si reducerea brutalitatii imperfectiunilor, micile imperfectiuni (impotriva micii aparente) creaza efecte tot mai devastatoare datorita nivelului de complexitate asupra caruia actioneaza. De exemplu, pe un ecran de cinema, fa o taietura centrala foarte mica in comparatie cu dimensiunea suprafetei ecranului, si-ai stricat toata frumusetea filmului: imperfectiune minima cu efect maxim.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)