Se spune ca, visul pe care il visezi singur ramane un vis, visul pe care il visezi cu altii devine realitate… Eu te visez pe tine, “ingerul” meu scump.
Asta seara mi-ai adus lacrimi pe obraji..de ai stii cat m-am abtinut sa nu plang dar fiecare gand spre tine ma dus… imi lipsesti enorm si nimeni nu poate compensa lipsa ta!
Si ingeri au lacrimi, dar ei sunt suflete care plang dupa o perdea de nori !
Acum in acest moment a-s fugi si m-as opri direct in bratele tale-te-as saruta , te-as saruta intr-un amestec dulce-sarat al lacrimilor mele... “Esti dulce ca pacatul”, ti-as spune si tu ai zambi... dar din ochi, ploua cu poeme peste fluturi, iar sufletul meu si-a daltuit pentru vesnicie trasaturile, si-a masurat lungimea aripilor sale, oare daca as respira praf de stele, ochii mei ar mai lacrima?
Cand noaptea isi lasa perdeaua, Eu iti picur poeme la ureche… ne amestecam, apoi adormim in soapte de rugaciune si plapuma de lumina.
A doua zi, priveai Soarele ca pe un simplu bec, si cautai in zare sa-i stingi rasaritul… pentru ca noaptea sa nu se mai transforme-n zi.
Cu mana ta in mana mea, umplem chiar si eternul, de fericirea noastra… si albul se schimba in alb din nou.
Nu am scris niciodata pentru tine… am scris intotdeauna pentru noi!
