Soare bland de septembrie imi mangaie degetele. Din cand in cand, pictez cu gene orizonturi. Sunt in fata laptopului si revad fotografii.Sufletul ei de lebada isi deschide aripile printre ceruri de chihlimbar si cu ochii inchisi ii aud zborul. Lin se plimba prin palatul acela de cristal din varful muntelui inconjurat de apa imensa si copaci nesfarsiti.Un inger care a fost lebada din Nordul ultimului meu timp. De ea n-ar fi fost, n-as fi stiut.
Miroase a scoarta de stejar si mi-e dor de padurile in care m-ai asteptat. Toamna am gust de struguri si rasaritul ma imbie cu lemn pentru ani ce vor fi sa-ti aline buzele si limba intaiului tau dor.Ai plecat pe front necunoscut soldat si printre bombardamente, cu ruj rosu vei scrie pe oglinzile viselor.
Pulberi kaki cad intr-o simfonie de arome peste frunzele care se desprind in palmele mele. Pulberi din tine. Mirosi a sange si a argint. A castane, cedru si a miere. E toamna soldat. Numai pamantul pe unde mergi stie cum te-au inganat genunchii mei, in noptile in care marsaluiai eternitatea.
De ce m-am gandit la asa ceva pt ca inima mea stie o singura limba. Limba celuilalt. Restul e vocabular.Inima mea nu are colturi la care sa stai. Inima mea stie doar sa te tina de mana.Inimii mele nu-i e frica, nici in moarte nu te minte. Restul o doare. Inima mea vede cu sufletul, si sufletul saruta tot cu gura, atinge tot cu mana. Cand n-are cu cine , sufletul meu face dragoste cu vantul. Restul nu e. Si unde e NU ( pot, vreau, cred, simpt, gandesc, acolo curge sange si bat clopote. Cu sfiala.
