Inceput de calatorie

De foarte multe ori m-am intrebat cum ar fii sa ma pierd imbatat de parfum prin labirintul petalelor unui trandafir alb . Cred ca daca as ajunge la dimensiunea necesara incat sa pot sa alerg printre petalele trandafirului as avea o oarecare frica de a nu-i rupe pereti subtiri de a nu-i murdari cu mainile unui neghinita albul care ma fascina atunci cand puteam sa-l cuprind cu totul intr-o singura palma.Inbatat de esenta care mar invalui din toate colturile as incepe sa-l strabat cu grija , fara ai tulbura prea mult fauna , desi fara o poteca precisa nu as ajunge nicaieri , dar nici nu as fii atat de sigur ca as vrea sa ajung undeva anume . Nu e deajuns ca sunt acolo unde imi doream de mult sa ajung?....Totusi firea curioasa , nu ar fii avut astampar si atunci ar fii inceput sa cerceteze , drumurile toate erau concentrice mergeam in cerc pana cand la un moment dat buimacit de atata alb si splendoare din jurul meu am obosit . Aici nu exista locuri mai speciale unul fata de altul , aici nu exista spatii unde te poti simti mai bine si altele pe care sa le urasti , aici e locul unde nu ai de ales ori ati place si iubesti frumosul absolut ori cazi in pacatul de a judeca si omora o minune a universului. Calatoria mia inceputa printre petalele unui trandafir mi s-a parut la un moment dat ca este nesfarsita , pt ca oricat as fii mers nu descopeream nimic nou , aceiasi pereti albi orbitori in razele soarelui si aceasi miere dulce si afrodisiaca care ami tinea si de foame si de sete pe ici si colo. Nici un reper nu era de gasit in tot acest spatiu , nici macar pereti nu se micsoareau sau mareau , totul avea aceiasi simetrie ca la inceput , un drum infinit ..........

Uneori mai ploua

Eu am venit cu ploaia. Sau cu Bacovia. De fapt... am venit cu Alecsandri, o trilogie poetica pe care am cumparat-o de la chioscul de ziare al aeroportului.La 11.000 de metri inaltime, oricarui gand ai dai valente ultimative, caci nu stii daca mai urmeaza ceva dupa el. Acolo, deasupra norilor, cei pe care ai iubesti iti par atat de departe incat nu-ti ramane decat surogatul pansarii constiintei.Ploua la Paris. Si cu toate astea... bantui pe Avenue Montaigne, sunt mic in comparatie cu libertatea mea care imi este afisata.
Dupa cateva zile ploioase, ieri a fost soare, la Paris.
Am experimentat un regal gastronomic din legume, intr-un restaurant care se numeste L'Arpege in care proprietarul este si le chef, Alain Passard, la fel de cunoscut ca si Alain Ducasse.Apoi am traversat vis a vis, la Muzeul Rodin, gazduit de un vechi hotel, Biron, construit la inceputul secolului al XVIII lea si care a luat numele proprietarului sau.
Aici isi petrece sculptorul ultimii ani de viata, atunci cand nu locuieste la vila sa din Meudon. Aici a fost mai intai o scoala de maici sub congregatia "Sacre Coeur de Jesus ".
Muzeul papusilor este undeva in Marais, cartierul „salvat" de Andre Malraux.O statie de calatorie pentru orice copil. Aflat la varsta inocentei sau a maturitatii. Dintr-o vitrina imi zambesc personajele principale ale „telenovelelor" din anii '80, „Dallas" si „Dinastia". Ce nebunie era cu Dallas-ul asta pe vremea lui Ceausescu! Mi-aduc aminte ca eram copil, dar totul in casa, de la curatenie, gatit, spalat, calcat, vizite, lectii, se regla in functie de ora 21 a zilei de joi, cand se difuza serialul... Zambesc facand comparatie cu saturatia impinsa pana la refuzul digestiei intelectuale de astazi a nenumaratelor optiuni cinematografice. Muzeul papusilor este un loc in care trebuie sa-ti aduci copiii. Eu m-am adus pe mine... azi.
Pentru ca vara asta aproape se termina am incercat sa-i fac o sinteza si sa o scriu aici in cateva cuvinte , am ajuns sa o compar cu Vara lui Vivaldi. La-nceput e linistita... nimic nu pare sa o tulbure. Cerul e senin, ploile-s departe, cucii-s molateci si la fel de singuratici, vantul nu se simte, caldura amorteste totul in jur. Si dintr-o data vara se revolta. Devine furtunoasa, tulburatoare, se-nvarte pana ameteste, devine seditioasa, nu se mai masoara-n ore, ci-si inventeaza propriile echinoctii. Asa a fost vara mea...cand nebunie a luciditatii, cand linistea zgomotului lasat de fluturi in zbor...