Cand sufletul pleaca la razboi

Exista in spitale un loc in care linistea e una de speriat , locul in sine pentru multa lume e terifiant cu atat mai mult cu cat putina lume al cunoaste . In general acest spatiu este retras , departe de ochii curiosilor de orce natura ar fii ei. In acest spatiu se da batalia dintre cele doua taramuri pentru acei care se incapataneaza sa lupte pana la ultima picatura de enegie. Numai cei care sunt acolo cunosc zbuciumul unei astfel de batali , ei sunt singuri care stiu ce hram poarta campul de batalie , cate lovituri au incasat , si doar ei cunosc intelegerea pe care o fac cu inamicul la final , doar ei stiu cat de aprige sunt negocierile intre cele doua taramuri. Noi cei din afara putem doar sa observam variati emotionale , in segmente diferite de timp , noi suntem mai rationali , si le numim simplu trairi . E greu pentru cineva care gandeste rational sa accepte o batalie de genul acesta in care sufletul unui corp inarmat pana in dinti asi paraseste casa ca si cum ar fi pt ultima oara , si pleaca la lupta cu acel ceva pe care atunci fiecare suflet al intalneste pt prima oara. Poate de aceea se spune ca o persoana e puternica dupa o astfel de batalie , sufletul iesit victorios devine neanfricat si mai vanjos in toate cele. Dupa ce batalia se termina aceste suflete se intorc cu rani cu dureri , dar se intorc acasa , iar noi nu facem nimic alceva decat sa mentinem casa curata , aerisita , si calda pana cand razboinicul se va intoarce victorios . Totul a pornit de la linistea pe care am intalnito acum o zi cand am fost la munte , ciudata comparatie , dar asa mia venit pe moment .