Lucrurile frumoase nu sunt menite sa dureze. Cel putin, nu o viata, asa cum este dorit. Cel putin, teleuric vorbind, nu aici, pe pamant. Nu spun asta din depresii, nu spun asta din dezamagiri. Nu spun asta pentru ca am iubit si inca mai iubesc. Nu spun asta, nici macar pentru ca tanjesc dupa lucrurile frumoase pe care nu le mai am. Spun asta, pentru ca frumosul perinda un alt frumos. Jubilarile de acum, intr-un final vor deveni pur abisale, urmand altceva, de aceeasi anvergura. Sau poate mai mult. Irelevant asta. Relevant este faptul ca ne agatam permanent de lucruri inerente noua, dar trecatoare. Fericirea este trecatoare. Fatidic, moartea fericirii este si nasterea alteia (nu vorbesc aici de lucruri de natura statornica, sau exceptii - cum ar fii copilul, dragostea familiala, sau un camin). În plus de asta, daca viata este un circ, trebuie să invatam sa radem din suflet. Si sa ne dam peste cap fara sa ne lovim.
Fericirea mea este departe . O Doamne, ce m-as distruge daca m-as agata de ea. Am inceput deja sa-mi ocup creierul cu alte ocupatii. Nu vreau ca boala mea psihica sa se transforme in una patologica. Voi zambi pentru ce am. Pentru ca stiu - si durerea-i trecatoare. Si cum nu pot vana timpul, macar il pot gestiona dupa bunul plac. Il pot menaja. Pot modela lucrurile, pot gandi, pot rezona. Pentru ca vreau. Si pentru ca am posibilitatea. Si pentru ca putem fii cu totii fericiti, oricat de neagra ar fii situatia. Pentru ca iubesc. Si o fac din suflet. Pentru ca am rabdare.
Dar noi, nu ne ducem in abis - orice ar fii. Stii de ce? Pentru ca o viata avem (mai cliseic de atat nu poate suna, stiu). Dar da, o viata avem - este cat se poate de real, veridic, verosimil, adevarat s.a.m.d. Putem schimba de cate ori situatiile ne cer asta - fortat sau nu (de preferat nu). Putem ocolii durerea,o putem lua in brate. Putem intelege. Putem trece. Pentru ca viata trebuie traita frumos, dupa principii pseudo-abisale. Puteam, mai ales pentru ca suntem inteligenti.
