Atunci cand refuzam sa primim, devenim mai putin bogati.
Sa refuzi zambetul sincer al cuiva, caldura sufleteasca pe care e dispus sa ti-o ofere, alinarea, intelegerea, intelepciunea...sa refuzi sa primesti clipa de tacere, dialogul privirilor...si totusi, ai un ideal la care ravnesti insetat...ti-e sete, dar alegi sa ramai uscat.
Te lamentezi si totusi te multumesti sa ramai un puzzle descompus. Prin prisma trecutului vezi si viitorul. Ti-l poti doar imagina. Ti-ai dori ceva si iti imaginezi ca oricum nu vei obtine ceea ce visezi, lucrul la care speri...
Te legi la ochi cu valul ignorantei, al fricii, al neincrederii si treci pe langa lucrurile bune. Si culmea, iti pleci privirea asupra lucrurilor care te deranjeaza si-ti spui: "Asa e lumea!". Dar tu cum esti? Nepasator.
Iti creezi un scut cu care vrei sa te aperi, dar uneori poate infrunti ceea ce trebuie sa accepti. Esti prizonierul propriei temnite.
Vei ramane acel puzzle fara o piesa intreaga viata. Daca refuzi sa primesti...
