Raman surprins de foarte multe ori cand aflu ca din ce in ce mai putina lume ramane in jurul meu. Acum nu ma refer la faptul ca scade nr oamenilor pe pamant , ma refer la faptul ca exista in viata fiecaruia un nr de oameni la care ti cu adevarat , de care esti sau ai fost legat la un moment dat . Ei bine asa se face ca acesti oameni trebuie , cum e si normal sa dispara, numai ca in ultimi doi ani am observat ca acesti oameni au disparut in valuri. S-a intamplat ceva, binenteles ca mie greu sa-mi explic si nu pot sa fac legaturi dar un lucru este cert , ei nu mai sunt. Oameni astia , erau caractere extraordinare prin simpla lor prezenta , nu trebuiau sa faca lucruri care sa impresioneze , fiinca doar faptul ca ai vedeai in fiecare zi , in acelasi loc , si ati spuneau in fiecare zi ceva te facea sa te simti , in siguranta, desi nu erau rude apropiate dar faceau parte dintr-o familie totusi , pt ca asa asi creaza fiecare om la un moment dat . Despre aceasta familie e vorba , e greu sa pierzi pe cineva dintr-o astfel de familie, poti observa cum se mai duce o veriga a lantului si cercul devine din ce in ce mai incomplet, mai deformat ca forma. Se presupune ca tu esti in mijlocul cercului, iar acesti oameni alcatuiesc circumferinta lui , pierzanduse din ei , tu ramai descoperit , asa se intampla si in lumea reala , nu as zice ca esti vulnerabil dar cu siguranta te simti mai slab.
Acum nu pot sa apreciez cand e mai mare durerea unei astfel de pierderi cand esti acolo langa ei sau cand esti departe. Atunci cand te afli la distanta fata de astfel de intamplari de foarte multe ori nici nu afli , sau daca afli , datorita iuresului in care te invarti poate nu te implici atat de mult nici macar emotional, desi an sufletul tau exista o rumoare a regretelor fata de acea persoana, dar nimic mai mult nu poti sa faci . Cand esti la locul faptei , e clar ca vei participa activ la o astfel de actiune , iar sentimentele vor fi mult mai intense si de durata. Dar parca tot ultima situatie e mai de , dorit asta pt ca poate asa e traditia prin locurile astea.
Am ocazia de a cunoaste multi oameni , si de foarte multe ori ma uimesc oameni in varsta simpli, adica cei de la tara. Muncesc mult , foarte mult , tu care nu le sti obiceiurile si durerile incepi sa le pangi de mila, e normal .Ma intreb de ce muncesc atat de mult , de ce se trudesc atat , la o varsta atat de inaintata cand alti oameni de varsta lor stau tolaniti toata ziua in fotoli si in cel mai bun caz citesc o carte asteptand ziua "z", cei de la tara nu au somn si nici pace , sunt mai sprinteni ca o albina, mai tacuti ca o furnica mai modesti ca o vrabiuta, si mai puternici ca un urs. Asta ai tine in viata munca , faptul ca se ocupa in fiecare zi de animalele pe care le au in ograda , ai face sa astepte si ziua de maine fara sa se gandeasca la ziua "z", ei nu au timp pt asa ceva si uite asa o pacalesc si mai trece o zi si mai trag de astrul zilei ca le lumineze calea si maine.Nu au copii, sau daca au nu ai ajuta , dar nu se plang , sunt impacati cu soarta, de fapt stiu ca datoria lor ca parinte a fost indeplinita, leau dat casa , masa, deci se dezic de ajutorul lor. Ei bine acesti oameni nu ar putea sa traiasca daca nu ar lucra in gospodaria lor zi de zi sar schilodi . E ca si cum a aduce un lup din padure si lai pune intr-o gradina de curte, saracul ar fi atat de nelinistit , si datorita faptului ca nu va mai putea vana si nici sa umble km intregi se va stafidi in acea curte , pt ca nu se va intampla nimic alceva decat sa ai piara intinctul animalului salbatic, adica nu acest animal nu va accepta sa i se puna carnea pe o tava si el sa se serveasca pai in felul asta nu ai faci nimic alceva decat sa ai lezezi caracteru de individ puternic si capabil .
Mie drag de astfel de oameni si as vrea sa ai mai vad mult timp de acum incolo la fel sau poate si mai tineri daca se poate .
