... între oameni şi cărţi. De ce aş alege cărţile în detrimentul oamenilor? Sau viceversa? Normal, argumente am găsit destule în favoarea sau în dauna uneia dintre „categorii”, dar un verdict final încă stă sub auspiciile incertitudinii în mintea mea.
De ce cărţi?
Dintr-o suită de raţiuni mai mult sau mai puţin pertinente...
În primul rând, cărţile nu se supără atunci când le laşi de-o parte şi sunt înduioşător de primitoare atunci când ţi-aduci aminte de ele, indiferent de timpul care a trecut de la ultima îmbrăţişare de priviri. Pe când măsurarea distanţei temporale când vine vorba de oameni este infinit mai anevoioasă.
Apoi, cartea nu trădează, nu înşală, nu se vinde. Fidelitatea e o legătură de căpătâi a ei cu cel ce o deschide.
Lecturarea aceleiaşi cărţi aduce cu sine elemente noi, de fiecare dată când ne întoarcem la ea. Mistere nedesluşite până atunci, noi senzaţii, voluptăţi nebănuite. Oamenii însă sunt aceeaşi, neschimbaţi, cu aceleaşi ticuri verbale sau de conduită. Sunt prea puţini cei care, păstrându-şi forma, îşi schimbă fondul.
De ce oameni?
Pentru că nevoia de a iubi a oamenilor nu poate fi concretizată decât prin contactul cu alţi oameni. Iar cărţile, oricât de „disponibile” ar fi, nu pot substitui un suflet, o atingere, o mângâiere.
Poate un argument de ordin mai degrabă practic - oamenii găsesc soluţii (chiar dacă nu cele mai bune) rapide, pe când un răspuns din partea cărţilor poate veni după ani şi ani de căutări asidue. Sau poate să nu vină niciodată...
În plus, oamenilor le stă în putinţă să creeze cărţi, în vreme ce acestea din urmă sunt văduvite de posibilitatea de a aplica reciproca asupra oamenilor (tehnic vorbind).
Astfel că plutesc pe o mare de argumente mai goale sau mai mai pline de temei... Şi momentan am ales cărţile... Poate că greşesc... Sau poate nu...
