Spun "Lanturi cu amintiri" pentru a nu afirma gresit "amintiri cu lanturi", din ideea ca fiinta isi crează propriile lanturi cu care se leaga de viata si de amintiri, nu amintirile sunt vinovate de existenta tentaculara, fiindca nu au propria putere de a ne tine pe loc.
Suntem suma unor amintiri certe, a unui prezent dinamic si a unui viitor incert. Ma refer la ceea ce se intampla cu oamenii dupa ce se despart.
Constat ca marea majoritate a oamenilor, dupa o despartire majora, se dedau destramarii prin scris, prin muzica, film, prin goana printre amintiri, prin inaltari si prabusiri. Ceea ce este normal si mai ales omeneste. Insa cat timp este de folos această convalescenta? O saptamana? O luna? Un an? O buna perioada din viata?
Este de folos cat timp ne curata, cat timp ne ajuta sa percepem bucle repetate de singuratate si de viata austera, cat timp ne pocaim de rautatile si defectele proprii sau constientizam cauzele pentru care destramarea ne-a zdruncinat viata. Atat este suficient, restul este macinare fara rost, accent de neputinta.
Daca o persoana alege sa se indeparteze, cel mai important lucru este sa intelegem cauzele si sa dam acea libertate de zare si de zbor cu credinta ca toti cei care ne iubesc vor gasi resurse sa ne comunice dorurile, dragostea, zambetul lor si nu se vor indeparta cat timp stralucirea dintre priviri exista si transmite cele mai importante sentimente.
Fara indoiala suntem cateva miliarde de fiinte pe acest Pamant iar intre noi toti sunt inca pe atatea ori conexiuni iar acest lucru ar trebui sa ne spuna că suntem predestinati in a nu fi singuri iar totalitatea de sanse este mesajul cel mai important, de a ne desprinde de lanturi si de a merge mai departe. Mai senini, mai drepti, mai intelepti, mai iubitori.
