Deasupra strugurilor lasati prea mult sa astepte in caldura apar muste minuscule care le dau tarcoale si se infrupta din festin. Daca incerci sa le alungi fluturandu-ti mana pe deasupra farfuriei poti constata ca reusesti doar pret de cateva secunde. Musculitele constientizeaza problema numai in momentul in care ea se intampla efectiv, apoi, lipsite de memorie si pofticioase, isi reiau activitatea deasupra ciorchinelui dulce zemos.
Ma gandesc ca oamenii, posesori de memorie si facultati mintale, reusesc sa se comporte asemanator atunci cand nu reusesc sa elimine din viata lor situatii comportamentale, naravuri sau mecanisme de gandire. Desi realizeaza pericolul ce decurge din aciuarea pe langa acest tip de struguri, par dispusi sa-l uite imediat ce acesta se va fi intamplat.
Mai grav decat in cazul musculitelor este ca strugurii nostri adesea nu sunt reali, ci doar proiectii nefericite ale mintilor noastre pline de facultati.
Nud de noembrie:
Si ce-i mai frumos ca tu sa ma iubesti toamna? Toamna cand dorurile miros a foc si tot pamantul e numai frunze si fum. Ne prinde ceata talpilele unul de altul si nu ne putem ridica din genunchi. Cer colorat de rugina. Care ne imbie la sarut si imbratisari pe tacute. Sa uiti de umbre, de frig, de cenusa si de nenoroc. E toamna, tu vino sa curgi cu ploaia in stelele mele, deplin. Spune-mi ca ma iubesti toamna, sa pot aprinde uimirea-n gura ta, in iarna ce vine dupa mine sa-mi naruie orizontul. Sa te pot strecura din sangele meu dupa ce pleci din asternuturi . Si sa te beau iar si iarasi dulce-amara stupoare a vietii mele.
