Incerc o senzatie ciudata. Aceea a timpului care fuge de mine. As putea sa folosesc timpul in favorea mea dar el fuge de mine.Nu am de unde sa il apuc, nu am cum sa il manevrez, nu e palpabil, nici macar nu-i mai simt curgerea.Ma dezintegrez in miile de lucruri pe care as vrea sa le fac.Toate lucrurile astea zboara prin aer rezultat al unei explozii dupa care nimic nu se va repune in locul in care era.Fiinta mea pare sa se indrepte catre alt puzzle.De acum inainte alt puzzle am de rezolvat.Fara sa fi inteles mare lucru din cel dinaintea mea.
Timpul fuge de mine in seara asta.Sunt in afara lui.Vrea oare Dumnezeu sa intervina pe bursa asta a miilor de lucruri care ne macina dorintele?Sa inghete putin cifra de afaceri in continua crestere a viselor noastre?Ar fi singura solutie.Natura umana duce o singura lupta.Impotriva limitelor.De orice fel.
Cum va fi? Cand va fi? Cu ea va fi? Timpul se retrage din vietile noastre.Odata cu retragerea lui ramine brutalitatea raspunsurilor venite prea devreme.Timpul fuge de mine in seara asta.Poate ca singura noastra sansa e sa fugim noi dupa el.
