(Leona Lewis My Hands)
Am fost la un moment dat o pasare . Am fost o pasare de noapte , ziua stateam la adapost , ferindu-ma de ami arata aripile pe care le tineam strans pe langa corpul meu , ochii mei obositi dupa zborurile nocturne la un moment dat au devenit sensibili la lumina puternica a soarelui.
Asteptam sa vina seara ca sa ma pot inalta , sa-mi pot deschide aripile larg . Erau momente cand asteptam undeva pe culme sa vina acea putere care sa-mi umfle aripile si care ma ajuta sa ma inalt.
Ami amintesc ca pana atunci au existat doar adieri , calde si slabe , era imposibil sa ma inalt cu ajutorul lor, erau prea slabe, desi eram un mare profitor si nu scapam nimic.
Dar stiam ca am ceva care era al meu , era numai pntru mine , ami era drag, pentru ca impreuna zburam in fiecare seara pana noaptea tarziu in departari , nescrise si neumblate nici macar cu mintea unui muritor. De ce tineam asa de mult la vantul asta puternic pe care al asteptam in fiecare seara, pt ca ma sustinea si simteam ca impreuna facem un lucru extraordinar , eu nu puteam fara el , poate ca el da , dar in acele momente eram un tot unitar. Erau calatorii initiatice , de fiecare data era de vazut un loc nou in care odata popositi lasam frau liber imaginatiei intr-o alta dimensiune unde putea sa asi creeze propriul spatiu propice , nimic nu ne deranja , pt ca poate atunci nu mai eram fiinte cu nevoi firesti ci eram palcuri de idealism intr-un spatiu al absolutului unde cladeam eternitatea.
Si in fiecare noapte faceam ca distanta sa fie mai scurta si drumul mai usor spre ceea ce insemna orizont infinit.
Apoi ne intorceam sub clar de luna osteniti de efortul de a mai fii fost inca o noapte impreuna in acel spatiu , despartirea era grea intodeauna pt ca ceea ce adunam in acele cateva ore in corpurile noastre facea ca sa cadem ca niste materiale grele intr-un somn de veghe pana la o noua incursiune.Din nou ami strangeam aripile sub corsetu camasi albe si porneam sub soarele naucitor pe acealeasi sinistre carari ....
