De ceva timp , seara tarziu ies afara , cand este senin , afara e liniste iar in linistea nopti eu incep sa ma joc .Sunt un pictor , panza mea e una infinita , nu mi-am asternuto eu , asa am gasito , ma gandesc la un moment dat ca e o binecuvantare ca cineva mia permis sa am un asa imens spatiu de lucru , si nu mia impus nici macar o limita astfel ca de multe ori mie frica san nu ma indrept cu pensula dincolo de panza. Ce chestie , am zis ca a fost darnic cu mine cel care mia pus la dispozitie acest spatiu , dar , faptul ca nu stiu unde ai sunt marginile ma face responsabil , pot sa gresesc la un moment dat din prea mult exces de zel.
Pozitia mea de pictor ma face mai puternic. Pensula pe care o strunesc in fiecare noapte si care peste zi sta inmuiata intr-o lume nebuna , noaptea se linisteste si in mana mea incepe sa viseze frumos, nu mia fost niciodata frica sa pictez cu ea , am avut incredere ca nu va indrazni sa zgarie panza neagra cu nimicurile zilei .Dincolo de panza mea neagra e o lume stralucitoare , nu mi s-a dat o panza integra la fel cum nici viata mea nu e perfecta , sunt goluri care trebuie umplute sau colturi care trebuie retusate . Nu sunt primul pictor care foloseste panza asta , de fapt inca nici nu pictez serios pe ea, mai degraba ami pregates panza pentru adevarata creatie , umplu golurile luminoase , care sunt cu miile , pictorul care mia lasat mostenire eternitatea asta se pare ca a avut o creatie de foc , iar cand ia fost analizata opera , curiosi se pare ca nu au fost deacord cu multe reprezentari cu multe linii cromatice , iar pentru ca criticul e stapanul creatorului iau fost anulate cu bulgari auri si arzatori acele pasaje . Ma intreb oare cu ce a gresit stramosul meu de eu trebuie sa astup atatea puncte de foc , ce reprezentatie odioasa a indraznit sa prezinte.Pana atunci , am inceput sa schitez din centru niste linii de foc , intortocheate , nu duc nicaieri se opresc, de multe ori intr-o gaura de foc, de parca ar fii avut loc un bombardament cu obuze in acea zona.
In fiecare seara pensula mea continua linile incepute , iar cand ajung la o zona luminoasa, incepe parca un proces intre un lenes a carui destin s-a stins de mult, si care din prea multa plictiseala sau dragoste de viata , bantuie in lumea celui grabit , care poate pentru as continua destinul si-ar vinde si o parte din suflet sa treaca de bariera acelui suflet ratacitor , si se poarta negocieri aprige , la un moment dat punctual de foc se stinge incet iar infinitul negru ii ia locul , inca cateva ore castigate de mine in nebunia de ami desavarsi opera , trecutul “ punctul de foc “ s-a stins .
De aceea am incredere in pensula mea e un bun negociator cu prezentul , trecutul , iar cu viitorul vom vedea la momentul vernisajului.
