Imi aduc aminte ca prin vis cum cineva spunea sa nu rupem pagini din carti, deoarece ele nu vor creste la loc… ei bine, am impresia ca realitatea e rupta dintr-o carte ce sufera acum o tortura de neconceput, trecuta prin filtrul propriei constiinte, are abilitatea sa depaseasca pana si cea mai dibace imaginatie… aura capatata, scoate de sub esarfa cenusiului intregul univers miniatural si il pune in lumina celui mai aspru Soare.
Asa se naste Raiul, prin ochii ce stiu cum sa priveasca… cat de frumos e pana si iadul!
Oh Doamne, cat am hranit trupul si mintea sa ma asculte, si in cele din urma, secunda de trufie se topeste, ratiunea isi face loc rapid cu puternicele-i coate si urla din toti rarunchii: “oamenii sunt egali, judecata este o forma de subcultura, madria un pacat, superioritatea un mit.”
Asemeni filelor rupte, carnea cade de pe trup si scoate in evidenta oasele, apoi, cartilagiile se dizolva-n tacere, lasand dezlegare zgomotului oaselor in cadere.
Un tunnel cu labirint final, lumina… capatand culoare, se apropie cu tot cu departare, iar
cararea avea un final de cafea, materializat sub forma unor frunze maronii muribunde, in frig, tremura infricosat de respiratia vantului nemilos, sufletul.
Plamanii se contractau, gemeau, suierau in imbratisarea dureroasa a aerului tare… narile usturau, fata isi sigila porii, ochii isi schimbau nuanta precum norii formele… roua, abia eliberata de lanturile invizibile ale ghetii, se dezmortea in milioane de curcubee individuale.
O floare albastra, abandonata de natura in pantecele inca neacoperit al iernii, se incapatana a imbuna marea infinita cu un iz bizar, dulce, netulburat.
Acel covor brodat cu picaturi de apa, din norii pe care pictasem amintirea ei, putea sa reinvie mortii!
Visele, cu totii le avem, le uram, le iubim, ni le amintim mereu… dar, indiferent de pozitia pe care o adoptam, ele sunt acolo, in "cutia magica a vietii.” Cu toate acestea, e o realizare sa visez… asta inseamna ca apuc sa si dorm, ma cheama cu o voce ce strabate timpul, spatiul si materia… ma cheama iarba aproape moarta, lipita cu obrazu-i palid si inghetat de tarana tasata… ma cheama aerul… ma cheama panza albastra a cerului, cu cicatrici albe de nori si alunite de pasari razlete… ma cheama o bucata din mine… raspund: vin, vin, vin!
