Ne tot intalnim pe strazi, ne intalnim peste tot
si intamplarea face sa fi la fel de fragila,cu pielea la fel de delicata si buzele la fel de rosii,
iar lumea se evapora din jurul nostru
lasandu-ne singuri sa ne traim intamplarea
si zambetele.
Cu toate astea
nu te-am vazut niciodata dimineata,somnoroasa....
sorbind dintr-o ceasca mare de cafea.
Tu nu te-ai trezit niciodata printre asternuturile mele
si nici eu printr-ale tale si poate tocmai de aia avem uneori cosmaruri,
perna mea e neutra,moarta,
in timp ce parfumul pielii tale se risipeste prin cine stie ce
loc aglomerat,calcat de toti pietonii pe trecerea de la Capitol sau Dacia....
Nu stiu pe unde naiba umbli noptiile,la ce te gandesti diminetiile,
iar cand te vad amiezile...am senzatia ca nu te cunosc deloc
ai prea multe haine,farduri,gesturi,vise,ganduri,amintiri,dorinte....
si ma simt epuizat ,indragostindu-ma de fiecare in parte.
Si o sa fie odata o zi de septembrie
in care-ti vei uda pantofii de piele intoarsa;
s-atunci pasi tai vor hoinari debusolati
iar salcamii-ti vor picura diamante intre gene,
pentru ca pe strada ta
pur si simplu a plouat prea mult...
Si o sa fie odata o zi de septembrie
si cateva secunde de glorie si extaz
in care ma voi rataci in tine,
strivindu-ti plamanii si principiile...
