Stau tolanit precum un inger pe un nor, numai ca nu sunt inger, iar norul e doar o bordura, prin minte imi trec mai multe ideei decat masini pe autostrada soarelui vara, si precum autostrada mai sus mentionata ma blochez, as vrea sa fac atatea mi-am spus iar dupa o secunda imi dau seama ca nu as vrea sa fac nimic, decad de pe bordura ce o credeam ce-a mai joasa treapta dintre mine si cer, decad undeva pe sosea si incep sa ma scurg odata cu apa ce a spalat strada in aceasta dupa amiaza ploioasa, poate nu a fost destul de rece pentru a ma trezi, sau poate nu ma putut trezi pentru ca nu avea din ce...
Ajung in canalele murdare ale orasului, scursurile unei societati sunt acum pe mine, devin un nimic. Ma opresc... pentru a deveni un nimic inainte trebuia sa fii fost cineva, imi dau seama ca am pierdut notiunea timpului lasandu-mi viata in maini ce nu-s mai curate ca mine, chiar si acum cand sunt aici, locul cel mai de jos al acestui oras.
Ridic mana si ma prin de o furnica, puternica mi-am spus. Ma ridicat, sa chinuit si se pare ca a reusit, ma adus langa bordura de langa care plecasem, un fluture ma prinde de umeri si ma aseaza langa o floare, aceasta isi scutura petalele pe chipul meu, lasandu-mi fata sa straluceasca in soare. poate nu ar fii trebuit dar inchei aici. azi printre picaturi de ploaie soarele mi-a zambit.
