Acum,când era pe moarte,încerca să-şi amintească cum începuse totul.
O alesese pe ea din milioane de alte chipuri.Din mii de alte fete.De ce oare o făcuse?Cu o ultimă forţare revăzu totul parcă ar fi scos imaginile din cutiuţa prăfuită a amintirilor,deşi totul fusese numărat în clipe.Într-o clipă se născuse,în următoarea avea să moară.
Da.Acum îşi amintea milisecunda în care îi zărise mâna făcând un gest ciudat.O deranja ceva?Îi intrase ceva în ochi?Poate vreun frate de-al lui.Dar asta nu era posibil.Ei veneau de sus,pe când ea privea doar în jos.Pesemne iubea mai mult pământul decât cerul.
Uită-te spre mine fată frumoasă!Te rog frumos!Şi s-a uitat.Atunci,într-o altă milisecundă îi văzuse lacrimile pe obrajii îmbujoraţi.
Auzise despre lacrimi.Era o ploaie făcută de om.Atunci când le plouă în suflet,ei,oamenii,sunt capabili să scoată ploaia afară.Şi picurii li se scurg din ochii trişti.Când e prea frig în suflet,ei nu mai pot plânge.Ploaia le îngheaţă în suflet,ochii rămân uscaţi,trişti,dar încapabili să mai scoată afară fulgii de zăpadă.
Se gândea cum oare o fi zăpada din suflet?Iar fulgii aceia de nea seamănă oare cu el?Dar,atunci i se făcu milă de bieţii fulgi de zăpadă sufletească.Ei nu cunoscuseră nicicând măreţia cerului.Şi nici nu aveau să o cunoască vreodată.Şi,cu toate acestea,erau la fel de efemeri.
Deviase de la şirul amintirilor.Probabil febra morţii îl făcea să piardă gândul.Aşa.Acum,când închidea ochii,revedea chipul angelic.În milisecunda în care ea privise cerul,el îşi adunase vârtos toate puterile şi pornise cu toată viteza de care era capabil spre chipul ei.Ştia că dacă el nu va reuşi în acea clipă,ea va privi din nou în jos,iar el va muri fără scop,la fel ca mulţi din fraţii lui.
Dar reuşise.Acum se gândea cum se măsoară totul în clipe.Pot dura clipele astea o secundă,o lună,câţiva ani,o viaţă.A lui durase o milisecundă.
I se aşezase fetei pe chipul cald,brăzdat de lacrimi,iar acum se topea.Fulgul de zăpadă îi şopti înainte să dispară un sincer şi micuţ "-Te iubesc!".Apoi se stinse.
Inima fetei fu străpunsă de un fior rece.Rămase pe loc,blocată.Apoi îşi şterse cu mâneca pardesiului toate lacrimile şi se gândi "-Cine oare mi-a trimis iubire?".Îşi atinse obrazul,apoi privi în sus,spre fraţii nefericitului fulg de zăpadă ce a pierit pe un chip de fată tristă.
"-Şi eu te iubesc!".
