Directia 5 - Voi fi umbra ta [album Romantic]

Cand si cum

Nu are sens ceea ce vreau să punctez ? Ba da.Are.Nu întocmesc o listă de instruţiuni,nu subliniez cum trebuie să reacţionăm în diverse situaţii.Nu sunt în măsură să fac asta.Depinde de circumstanţe,de persoanele implicate,nu e ceva ce poate fi generalizat.Dar sunt în măsura să îmi expun opinia în ceea ce priveşte etica iubirii,dacă o pot numii aşa.Da! Există o etica a iubirii.Nu este stipulată nicăieri.Nu este vreo lege nescrisă.Iubirea este "o stare elevată a sufletului instruit,a sufletului lucrat".Etica iubirii se regăseste numai în aceste suflete instruite.Pot afirma că iubirea poate fi un sentiment,nu în totalitate dominat de latura emotivă,de impuls,ci şi de raţionament,în măsura în care iubirea implică şi respect,devotament,iar eu consider că aceste două noţiuni nu sunt izvorâte din impuls,ci mai degrabă din grandoarea unei persoane.
În cele ce urmează mă voi "înfige" în subiect.Când şi cum să iubeşti ? Nu iubeşti o persoană atunci când se află în apogeul succesului (indiferent dacă acest succes implică stadiul evoluţiei ca individ sau succes material).Iubeşti o persoană şi atunci când se află în stadiul cel mai jos din ierarhia sa personală.Asta înseamnă să iubeşti,să rămâi lângă acea persoană când a încetat să mai fie persoana pe care tu o iubeai cândva.Iubeşti o persoană în toate stadiile pe care le parcurge sau nu o mai iubeşti deloc.Eu asta înteleg din sintagma "nu există jumătăţi de măsură când iubeşti".Şi nu există să iubeşti o persoană cu o intensitate ce depinde de stadiile pe care le parcurge.Nu critic lipsa sentimentelor în situaţii nu tocmai favorabile,doar menţionez că atunci când iubirea îşi pierde din intensitate lovindu-se de obstacole,pur şi simplu nu mai e iubire.
Tot ceea ce am menţionat consider a avea aplicabilitate în orice relaţii ce implică iubire,indiferent de natura lor.

Iubeşti ? Iubeşte tot timpul,căci iubirea nu ţine cont de circumstanţe!

Identitate

Ajungem la un anumit punct al vietii in care,iconstient incepem sa ne analizam trecutul prezentul si viitorul.Pe masura trecerii timpului acestea s-au schimbat si continua sa se se schimbe.Trecutul a fost candva prezent.Acest trecut de care vorbim a reprezentat candva un viitor.Prezentul a fost candva un posibil viitor.Viitorul ca deveni pe parcurs prezent,sfarsind prin a fi trecut.Din acest punct de vedere,ne identificam cu aceste trei notiuni ale propriei vieti…suntem intr-o continua schimbare.
In prima etapa a vietii nu te framanta intrebarile existentiale ale vietii si cu atat mai putin regretele.Nu te intrebi la modul serios "Ce viata vreau sa duc? Ce imi pregateste viitorul?“(ciudata alegere de cuvinte,ciudat cliseu…viitorul nu ne pregateste nimic,noi pregatim viitorul prin alegerile facute,prin deciziile luate).Nu regreti ca ai facut o anunita alegere in detrimentul alteia care te-ar fi adus in alt punct,unul mai bun.Aceste intrebari,aceste regrete apar mai incolo.Incepi sa te cunosti.Incepi sa iei propriile decizii,esti stapan pe vorbele tale,pe raspunsurile date intrebarilor existentiale(acum nu mai raspunzi ca vrei sa studiezi medicina deoarece tata sau mama au urmat aceasta cale ori pentru ca ti-au sugerat ca asta ar fi bine,acum intentionezi sa studiezi medicina pentru ca asta e ceea ce te-a atras pe TINE,asta e ceea ce crezi TU ca ar fi mai bine pentru TINE).
Dupa cum am mentionat mai sus.incepi sa te cunosti,dar oare vei finaliza vreodata acest proces?Cat de mare e riscul in fata caruia ne expunem?Riscam sa ne pierdem propria identitate ? Oare acest proces al cunoasterii ne schimba inconstient?Pornesti in cautarea unui lucru si sfarsesti prin obtinerea altuia.Oare acest process al cunoasterii nu este decat o etapa a propriei evolutii?

Am pornit pe drumul cunoasterii propriei indentitati si am sfarsit prin a o pierde

Când nu învață fluturii să zboare…

Privesc în jurul meu și observ:
oameni singuri, în relații, triști, fericiți, goi, calzi, ciudați, amărâți, suferinzi, bolnavi, sănătoși, șomeri, îndrăgostiți, plictisiți…
Foarte puțini dintre ei își acceptă condiția și se mândresc s-o poarte-n privire, oricare ar fi ea. Ceilalți sunt captivii propriei nemulțumiri.

Într-un cerc elastic, se izbesc de pereții lui și ajung la loc, uneori șifonați. Parcă-i văd dansând un frenetic pogo. Sunt prizonierii unei cămași a impotenței, deși au brațele libere. Se zvârcolesc în propria condiție.
Epuizați pun capul pe pernă. Trecutul întinde brațele și îi îmbrățișează complet. Îi sufocă. Îi orbește. Sunt neliniștiți. Aleargă. Caută. Vor să (se) schimbe, dar ei nu privesc mai departe de propriul cerc. Pedalează-n gol.

Aș vrea să-i țin în brațe și să-i liniștesc. Să le spun că și dacă ești amărât și gol și trist și suferind o să fie bine. E bine! E parte din tine. Din ceea ce ești. Dacă te-ai prins de treaba asta găsești și-o portiță de ieșire. Apoi respiri alt aer și ochii, ochii devin alții.

Azi mi-aș fi dorit să mă alint. Să mă răsfăț în brațele tale. Și tu să-mi spui că primăvara asta se simte pe buzele mele, pe pielea mea. Aș fi vrut să mă liniștești lăsându-mă să-mi odihnesc capul greu pe pieptul tău. Astăzi aș fi vrut să fie vorba despre mine și nu despre lume, cutremure, eșecuri, condiții, drumuri, dureri. Aș fi vrut să-mi săruți brațul stâng și să-mi promiți orice. Și eu m-aș fi prefăcut că te cred. Tu. Să vii spre mine. Și să te țin în brațe. Și eu să mă simt, în siguranță.

Laissez moi rêver

Vreau să ies! În verde! Să respir tot!
Când realizez că suntem o mică planetă într-un Univers infinit simt că mă sufoc. Mă ia claustrofobia și mă strânge de gât. Mi se înmoaie picioarele de frică. Când realizez că până și asta o să dispară, parcă îmi vine să îmi pun pământ în cap. Să beau multă apă de mare. Să alerg toți munții de sus în jos.

Visez să stau în pustiu. Într-o noapte. Deasupra să fie cerul liber. Plin de stele cu dâre de praf luminos. Cu luna sufocant de aproape. Cu liniștea înspăimântătoare. Cu niciun dor. Cu niciun gând. Cu nicio emoție purtată de-a lungul vremii. Să fiu pur și simplu acolo.

Parfumul etern

Cand am iesit astazi din casa iarna ceda insistentelor primaverii ca o femeie dezolata si dezorientata care nu reuseste sa reziste farmecelor unui barbat atragator.

E acel miros al primaverii pe care il stim cu toii. Atunci cand simtim ca se sfarseste, dar mai ales ca incepe. E ceva sublim si maret in schimbarea anotimpurilor care parca vindeca, pentru un timp scurt, orice rana omeneasca acumulata peste iarna. E ca si cum sufletul intra intr-o coma indusa sau intr-un soi de meditatie care ii netezeste asperitatile si il slefuieste intru perfectiune.

Apoi, miracolul se sfarseste, primavara se instaleaza. Inchideti televizoarele si lasati-i sa se balacareasca singuri. Aveti nevoie de liniste, de dragoste si de speranta. Nu le gasiti la televizor. Ci in parfumul etern al primaverii.

Ce ar fi daca...

Stateam cu capul in pamant si priveam la un punct fix, apoi mia trecut prin cap, ce s-ar intampla daca ochii mei ar fi de sticla si ar cadea pe jos lovindu-se de pamant.

Atunci cand doare , doare tare , rau de tot

Aseara m-a durut sufletul si am lacrimat . Barbatii nu plang, e drept nu plang dar lacrimeaza rar dar se intampla si la ei. E groaznic sa te doara sufletul , inima , sa o simti grea , sa simti ca nu mai are loc in tine , tot pieptul e asa minuscul pentru cat de mare devine in momentele respective inima. Teribil razboi are loc acolo inauntru atunci cand se produce tot fluidul corpului e tulburat parca si pe asta ai vrea sa-l lasi sa iasa sa se racoreasca un pic , dar nu ai cum parca si mai tare intarata inima care ar fi in stare sa sfarme toate coastele de la atata zbatere.

Tiziano Ferro feat. Mary J.Blige-Each tear(VERSIONE COMPLETA)