Azi mi-am spalat sufletul. Cu flori de cires si roua. Si s-a decolorat atat de frumos.
O lume-ntreaga a sarit atunci, cu coastele albe si tari, peste trupul meu.
Si m-au intrebat, de unde mi-am cumparat sufletul, dar eu i-am mintit ca sunt reduceri pe luna, si toti si-au luat visele, si au fugit degraba acolo.
Si-am ramas iar singur, dar nu conteaza, sufletul meu e acum diferit si zambeste vargat. Oricum cred ca celalalt suflet e de vina,pentru praful de stele dintre plamanii mei. Stii tu, sufletul ala pereche ce-ti tortureaza oasele si mintea si sentimentele aruncand apoi totul intr-o fericire nebuna.
Sti ce e frumos? Ca indiferent daca povestea asta s-ar sfarsi acum intr-un moment sau altul ,ea ar avea deja acel strop de eternitate.Pentru ca indiferent daca nu a tinut mai mult,decat o viata omeneasca sau nici atat, ea a fost de la bun inceput eterna iar eternitatea nu trebuie neaparat sa se realizeze in aceasta viata. Ca si cum trairile noastre ar fii un lung sir de rate. Oricum sentimentul asta, sta scris in genele noastre, precum o roua de diamant. Si nici o furtuna oricat de salbatica ar fi
nu-l poate sterge. Sau poate ca iubirea sta in cearceafuri albe ude de pasiunea noptii ,in picaturi de roua sau in atingerea matasoasa a ierbii. Oricum sentimentele nu sunt croite din trupuri, pentru ca doar sufletele stiu sa iubeasca.
