Perla din suflet

Erau un el si o ea si era vara. Soarele nu avea mila si le brazda tinerilor pielea imbibata de dorinta. Fiind mult prea cald au ales sa se racoreasca in cristalina si intinsa apa. Se spune ca oceanul e format din picaturi de lacrimi de fericire ale ingerilor. Nisipul le preaslavea si incerca sa-si domine setea, tinandu-le la suprafata pentru a se putea bucura oamenii de ele. El practica surf. Ii placea senzatia pe care i-o oferea inaltimea valurilor, vantul care ii ghida miscarile. Si-l facuse aliat si isi dorea sa vina zilnic la intalnirea lor din ape. Putea fi si un soi de egoism in asta, dar prietenia lui cu vantul era sincera. Il purta mereu in directii diferite si il invata lucruri noi. In schimb ei ii placea sa faca scufundari. O fascina lumea de dincolo de ape, din adancuri. Ii placea misterul. Curiozitatea ei de a analiza, cerceta, de a afla cat mai multe despre lucrurile ascunse era imensa. Mormoloci, meduze, scoici, caluti, pisici de mare, alge, studia tot. De ceva timp calatorea in adancuri din dorinta de a gasi perle. Desi trecuse ceva vreme de cand tot cauta, nu isi abandona visul. Credea in visele ei. Stia ca daca dorinta i-a fost data se va intampla candva. Nu avea de unde sa stie cand, trebuia doar sa spere si sa astepte. Ea isi puse costumul de scafandru si se duse in adancuri. Razele soarelui nu o puteau ajunge, dar ii puteau lumina calea. Stralucirea unei meduze a facut-o sa ramana fara ganduri pentru o clipa si doar sa contemple viata ce i se misca sub ochi. A fost ca o binecuvantare. El intra in mijlocul apei unde valurile dansau frenetic! Azi invatau sa danseze charleston. Era incantat peste masura. Dansa cu valurile, cu aerul, cu vantul. El dansa cu lumina, ea cu intunericul. Iubeau doua lumi diferite. Si ei ii placeau valurile, dar uneori se temea sa nu o duca prea departe sau sa nu o izbeasca cu putere de mal. Ii placea aventura, doar ca voia sa se simta in siguranta si sa detina controlul, sa decida ea. Si lui ii placeau lucrurile noi, stia ca viata e o scoala plina de invataturi. Imprevizibilul era unul dintre tovarasii sai cei mai buni. In timp ce dansa gratios cu particulele de apa, un val puternic il dobori si se lovi de ceva. Putin ametit, buimacit, avea impresia ca s-a lovit in moalele capului de o scoica uriasa. Scoica uriasa iesea incet-incet la suprafata. Ochi migdalati, cafenii, nasuc in vant, gura ciresie, gat lung, umeri laptosi, rotunzi. „O fata! E o fata!”, exclama el, usor emotionat. Ii treceau prin minte mii si mii de ganduri, o poiana plina de licurici era creierul lui acum. Ea incepu sa rada si sa isi ceara scuze pentru ca l-a lovit. El obosise si nu se indura sa ia o pauza, asa ca ii multumi fetei. A venit la momentul potrivit pentru a-i oferi acel moment de respiro de care avea nevoie. Au iesit amandoi din apa si s-au asezat pe nisipul fierbinte si uscat. Asa le era si inima, o sticluta cu nisip din cel mai fin, auriu, cu miros puternic de scoici. Plina de dorinta, neudata. Isi vorbira ore in sir. Sticluta fiecaruia devenea din ce in ce mai grea si mai umeda. Le era teama intr-un fel. Parca voiau sa tina doar pentru ei senzatia pe care o traiau, dar erau constienti ca o impartaseau la fel de intens. Si poate asta ii speria. Le placea mirosul de nisip umed. S-au intalnit zile intregi la rand, fiecare aratandu-i celuilalt lumea din care face parte. El a invatat-o sa faca surf, sa riste si sa nu se mai gandeasca prea mult la consecinte, iar ea i-a oferit un pretios dar, l-a invatat sa aiba rabdare, sa vada ceea ce altii nu puteau vedea. In aceste zile pe care le petreceau impreuna, neconcepand sa stea departe unul de celalalt, de parca apa le era liant, in sticlutele lor cu nisip se formasera doua perle. Ea si-a gasit in sfarsit perla pe care o cauta. Era chiar in inima sa.

Altfel de liniste

Acolo unde nu exista disciplina nu poate exista ordine. Ma deranjeaza foarte mult mai ales in ultima vreme dezordinea , de peste tot. Dezordinea de pe strada , dezordinea din servicii , dezordinea de peste tot. Ma deranjaza foarte mult zgomotul asa zisa galagie stridenta , pe care o consider tot o forma a dezordini. In ultima vreme se pare ca unii oameni nu mai au respect pentru cei din jur si asta cu atat mai mult se pare cu cat se afla intr-o comunitatea mai mica in care pe baza faptului ca se cunosc foarte bine intre ei si pe baza principiului tolerantei, asi permit aproape orce nebunie.
Din acest motiv am inceput sa iubesc din ce in ce mai mult linistea , care se pare ca e foarte pretioasa in ultimul timp, indiferent in ce loc te-ai afla . Nici linistea de care se putea profita acum cativa ani pe la ore tarzi in noapte nu mai exista. Se pare ca orele cele mai sublime in care poti sa te simti al naibi de bine sunt cele intre ora patru si ora sase , pana si caini dorm in astea doua ore.E drept ca nu sunt ore foarte accesibile pentru toata lumea, dar asta e si idea , asta pentru ca unii oameni doar pe atunci se pun in pat , dar e ceva deosebit sa stai in aer liber si sa nu te deranjeze nimic , absolut nimic , si sa simti doar aerul tare al dimineti. Ami amintesc ca la tara , se intampla tot la fel , dar acolo era o altfel de liniste si daca vroiai sa te razboiesti pt o oarecare galagie trebuia sa te ratoiesti la vacuta din grajd sau bivolita care tocmai erau mulse , sau la taurul care ardea de nerabdare sa iasa la plimbare pe pasune , sau pe cocosii care obositi de atata intuneric incercau sa dea de veste ca incepe explozia solara. Nu puteai sa te superi nici pe ciurda de animale care trecea prin fata casei si care ridica colbul pana la stresina caselor, apoi ati era mai mare jena sa spui ceva cand mai trecea cate o caruta cu caii, astia erau rari , dar atunci cand trecea cate o caruta trasa de bivoli in mersul lor foarte incet. Tot acolo pe langa aerul tare de dimineata si mirosul de iarba , fan , mai era si mirosul de roua. Nici aici oamenii nu aveau timp , dar aveau o , ordine , ceea ce ma face sa cred ca aveau si o , oarecare disciplina, si nu cred ca era impusa de o persoana anume ci mai degraba de ritmul vietii , care prin esenta e unul disciplinat si ordonat , nu cunosc vreo abatere serioasa de la ceea ce inseamna acest suport temporar al omeniri , de ex nu am vazut ca acelasi om sa se nasca de doua ori , nu sm pomenit iarna atunci cand ar trebui sa fie vara , nici zi in loc de noapte , totul e ordonat, dupa un parcurs prestabilit. La noi nu este asa noi putem , pentru ca ne permitem , sa facem din noapte zi , din vara iarna , pt ca ne lipseste o anumita apartenenta, si din cauza excesului de zel avem capacitatea de o strica ordinea unei discipline universale.