Sunt sleiti, neputinciosi, jilavi, uscati de sangele care urca din ce in ce mai greu pana la capatul celor mai ascunse nervuri. Sangele se retrage si ei atarna, atarna ca rufele uitate pe o sarma intr-o curte batuta de arsita, ocolita de vant. Este greu sa privesti un asemenea spectacol. Iti feresti privirea de un astfel de om.
Asa cred eu ca arata un creier flescait, un creier neantrenat, un creier care nu face asociatii, care nu alearga, ale carui canale comunicatoare sunt infundate, un creier imobil, bolnav de o liniste venita din repetarea acelorasi informatii zilnice, infundat cu aceleasi glume, hahaieli si platitudini. Asa cred eu ca arata un creier care nu e fecundat, care nu gusta metafora si nu juiseaza intelegand comparatia, pentru ca mai apoi, timid si crud ca un pui de vultur iesit din gaoace, sa incerce pe spuza lui sa faca primii pasi catre marele zbor: ideea, framantarea, chinul gandului.
Un creier pus la treaba de toata frumusetea acumulata din cuvintele luminoase ale geniilor lumii, un creier inundat zilnic de sangele proaspat spalat in etuve de cuvinte.
Un creier siderat de propriul sine, altul in fiecare zi, un creier ai carui muschi plesnesc de sanatate, fibrele electrizeaza totul in jur, gandurile zbarnaie, imaginatia este un panou imens cu catralioane de leduri pe care se perinda la infinit orice poveste, crampei, vis, sfert de vis, orice ramasita subliminala, macerata in eternitati demult ingropate si o explozie, una din cele cateva sute care se intampla zilnic cu un creier solicitat, reveleaza minuni nestiute, neatinse, nebanuite.
Un creier viu este ca o statuie greceasca din marmora verde pal simbolizand un tanar efeb sau vreun discipol perfect conturat ce pare aproape viu, cu muschii vorbind.
In restul cazurilor se numeste creier in agonie.
Cred ca o minte luxurianta, o minte bogata si antrenata este adevaratul muschi este tineretea fara batranete. Cand mintea nu e atinsa de bolile ascunse ale uitarii si nebuniei, ea este singurul nostru sprijin. Cu conditia sa o fi antrenat la timp.
