Fiind acasa , nu se putea sa nu remarc anumite lipsuri , poate nu e cuvantul cel mai potrivit , dar vreau sa ma refer la un lucru care ma facut fericit , care ma facut sa visez. Este vorba de prima librarie pe care am vazut-o pentru prima data in viata mea .Binenteles ca era universul meu , era mica incapere in care ma intalneam intodeauna cand intram acolo cu prietenii mei.
Acum, librarie inseamna locul acela plin de carti , ei bine nu era chiar asa era un loc in care cartile cu caracterele lor inchistate in paginile colorate si cartonate de multe ori locuiau pe rafturi de lemn si in spatele unor mari oglinzi care le tineau la distanta ca pe niste lucruri nepretuite , de cealalta parte a incaperi in care la fel ca si cartile locuiau pe rafturi de lemn jucarii, multe , multe , multe , erau colturi in care masinile stateau gata pregatite doar de a fi conduse de un pusti care sa vina si sa arda de nerabdare sa puna mana pe una din ele , apoi indineni in miniatura asteptau sa intre in razboi cu lumea noua , care venisera cu trenurile nou aparute in acea vreme , ei bine toate acestea aveau un loc undeva pe tejghea , asta poate pentru a le da posibilitatea ca atunci cand linistea celor cuvantatori se asterne sa aiba un spatiu mai aerisit pe care sa-si poata duce bataliile. Avioanele erau agatate care pe unde, gata sa decoleze de pe pista entuziasmului unei fiinte care asi punea toate sperantele in acea jucarie ca-l va purta acolo sus printre nori. Tin minte ca pe ultimul raft acolo unde pe vremea aceea aveam impresia ca nu are cum sa ajunga nimeni , stateau animalutele de plus, ursii , nu ami place sa le spun ursuleti , si asta pt ca sunt baiat , deci , ursii , tigrii , girafele , si nu prea cred ca era omis vre-un animal din jungla sau din savana africana.
Ei bine asa era conturata lumea in acest spatiu , pe o parte erau acele exponate tinute in vitrina iar pe cealalta era marea masa , acolo era agitatia. Aveam impresia ca acele oglinzi care tineau la distanta cartile erau puse acolo chiar pt a le proteja de aceea prea multa viata si voiciune a indienilor , a masinilor care goneau pe inserate prin acest spatiu, de avioanele care in zborul lor cine stie peste ce caractere iesit din paginile cartilor ca sa-si mai traga sufletul , ar fii putut da si lar fii putut rani.Doua lumi in acelasi spatiu .Sincer partea agitata ma atragea intodeauna , prin culorile si formele interesante a fiecarui exponat , pt ca asa le consideram , stiam ca atunci cand voi intra acolo va trebui sa-mi aleg doar una din zecile de jucarii, habar nu mai am pe ce criterii o alegeam. Tin minte usa masiva de fier , grea care antodeauna ami punea probleme cand intram acolo, dar am inteles ca era nevoie de o astfel de masura de securitate si nu din cauza pustilor ca si mine care nu ar fii putut sa-si abtina spiritul jucaus , pt ca recunos chemarea spre acest spatiu era destul de mare ori de cate ori treceam prin fata lui .
De obicei se intampla sambata sa trecem pe acolo , cand ma lua mama la piata , locul in care se gasea acest spatiu era binenteles deosebit , era unul dintre cele mai frumoase zone ale orasului , era centrul vechi , cu primaria la doi pasi iar vizavi era parcul acela mic si cochet al orasului , pazit parca si el la randul lui de imensa biserica Romano Catolica. Nu am avut o relatie deosebita cu doamna care era aceasi atunci cand intram pe usa librariei si zambea intodeauna , prima data la mama , apoi si mie atunci cand trebuia sa ami exprim dorinta sau parerea. O suspectez pe mama de oarecare cardasie cu doamna respectiva, dar nici pana acum nu am clarificat treaba asta. Apoi tin minte ca intr-o vreme doamna respectiva a disparut iar prezenta incantatoare a devenit o tanara blonda , inalta si tin minte ca intodeauna purta ochelari peste ochii ei albastri , frumosi de altfel mi se pareau mie pe atunci , am aflat pana la urma ca acea prezenta nu era nimeni alcineva decat fica doamnei zambitoare. Asta ami amintesc eu despre acest loc , acum de ceva vreme nu mai exista a disparut , a mai ramas doar spatiul in aceiasi locatie dar cu alta intrebuintare una mai contemporana, sa zicem , dar mai putin fascinanta , e ca si cum la un moment dat cineva ati fura ceva la care tineai mult , mult , mult .
E trist , din tot ce a fost , a mai ramas cred, dar nu sunt sigur , doar usa aceea metalica , in rest a fost invadat de acel material pacatos care nu face nimic alceva decat sa sufoce amintirile. E un loc trist acum fara nimic , e o gaura goala , pt mine , si oamenii care erau acolo au disparut , totusi pe doamna zambareata am regasit-o acum cativa ani la ea acasa , intamplator fiind intr-o deplasare , mia facut o deosebita placere sa o revad neschimbata dar totusi doar pe jumatate intreaga , pt restul a murit odata cu acel spatiu , cel putin pt mine nu va fii intreaga decat atunci cand o voi regasi in acelasi spatiu in spatele tejghelei zambindu-i mamei , apoi mie .
